Sari direct la conținut

Kaptain Amerika, blogger conservator: Acest an a fost un adevarat esec pentru stanga si pentru Obama

HotNews.ro

4 noiembrie 2008. Senatorul de Illinois Barack Obama il invinge pe republicanul John McCain in scrutinul pentru Casa Alba si devine primul presedinte afro-american din istoria Statelor Unite. La un an de la Election Day, HotNews.ro a stat de vorba cu analisti si bloggeri americani, atat democrati, cat si republicani, pentru a vedea ce s-a intamplat in anul care a trecut de la victoria lui Obama.

Kaptain Amerika (alias Kristoff Rand) este editorul site-ului conservator Defend-America.com. Iata ce spune el despre acest an.

Adrian Novac: In aceasta saptamana se implineste un an de la Ziua Alegerilor 2008. Scrutinul prezidential de anul trecut a fost considerat „istoric” de majoritatea comentatorilor politici. Privind inapoi la 4 noiembrie 2008, cum vezi acum rezultatul alegerilor prezidentiale?

Kaptain Amerika: Pentru mine, ca si conservator, nu a fost o surpriza ca Obama a castigat, tinand cont de sumele de bani pe care le-a strans si le-a cheltuit. De asemenea, a contat si lipsa unui sprijin conservator adevarat pentru John McCain. Sustinerea ar fi fost puternica daca el ar fi un conservator autentic. Multi din SUA insa il percep pe McCain ca fiind moderat. Personal, l-am sprijinit pe Fred Thompson pentru Casa Alba, desi in final am votat pentru McCain.

A.N.: Presedintele Barack Obama si-a propus, pentru primul an in Casa Alba, o agenda extrem de ambitioasa. Cum crezi ca s-a descurcat? A reusit sa-si indeplineasca obiectivele sau a esuat?

K.A.: As spune ca a fost un adevarat esec pentru stanga si pentru Obama. Planurile sale l-au facut sa fie perceput ca un moderat, insa, cu toate ca a avut o agenda ambitioasa, Obama a intampinat multa rezistenta din partea opiniei publice. Cand s-a lovit de aceasta opozitie, raspunsul lui obisnuit a fost sa raspunda „prezent” si sa nu mearga in directia pe care si-o propusese initial. Asa cum s-a intamplat, spre exemplu, in cazul lui Bush. Pare ca se inclina dupa cum arata sondajele de opinie.

A.N.: Unii analisti afirma ca agenda sa este prea ambitioasa. Esti de acord cu acest punct de vedere?

K.A.: Nu numai ca este prea ambitioasa, dar este si impotriva Constitutiei si a formei noastre de guvernare.

A.N.: Care crezi ca sunt cele mai importante realizari ale presedintelui Obama in anul care a trecut de la alegerea sa?

K.A.: Reducerea, in mod pasnic, a numarului de soldati americani din Irak.

A.N.: Care au fost cele mai vizibile dezamagiri ale Presedintiei sale pana in acest moment? A facut vreo greseala majora?

K.A.: A. Aducerea in Statele Unite a teroristilor de la Guantanamo Bay.

B. Anularea scutului antiracheta din Europa.

C. Intalnirile si negocierile avute cu statele „dure” (Iran, Coreea de Nord, Venezuela)

D. Nationalizarea companiilor private din SUA

E. Esecul de a trimite mai multe trupe si provizii pe teatrul de razboi din Afganistan.

A.N.: In ultimele luni, popularitatea sa pare sa scada constant. Care sunt principalele motive pentru aceasta prabusire: discutia despre sistemul de sanatate, starea economiei, razboaiele, media?

K.A.: Media pare sa fie fatis in spatele lui Obama, fara sa tina cont de deciziile sale. Cred ca majoritatea americanilor care au votat pentru el incep sa vada ca epublicanii/conservatorii nu minteau atunci cand vorbeau despre agenda sa socialista.

Un alt lucru care trebuie precizat este acela ca un mare numar de americani nu voteaza in alegerile pentru presedintie, insa raspund la sondajele de opinie. La alegerile trecute au votat circa 60% dintre americani, fiecare candidat fiind votat de circa 50% dintre alegatori. Astfel incat, Obama nu a ajuns la Casa Alba avand o majoritate zdrobitoare de voturi, iar tara este vizibil divizata pe aceasta linie.

A.N.: Exista in SUA milioane de imigranti ilegali, inclusiv cateva mii de romani. Presedintele Obama a promis sa schimbe legile imigratiei, insa nimic nu s-a intamplat pana in prezent. Au imigrantii vreo sansa sa-si vada situatia rezolvata in viitorul apropiat?

K.A.: Adevarul este ca Obama si majoritatea politicienilor doar fac galagie, insa nimeni nu se plange suficient de tare in legatura cu problemele imigrantilor romani, spre exemplu. Americanii primesc informatii doar de la cateva surse principale si niciuna din aceste surse nu este suficient de puternica international pentru a relata despre tari mici, asa cum este Romania. Problema imigrantilor ilegali in America este vazuta, de majoritatea americanilor, doar ca o chestiune a imigrantilor ilegali hispanici.

Incepand de la atentatele din 11 septembrie 2001, imigrantii din Europa si din Orientul Mijlociu s-au confruntat cu greutati mari in dorinta lor de a emigra. Doar banii pot rezolva problemele lor, iar cei care nu-i iau sunt lasati fie cu varianta deportarii, fie cu cea a incalcarii legii.

Noi, conservatorii americani, credem ca singura modalitate reala de a-i ajuta pe cei care vor sa emigreze este sa-i ajutam sa creeze, in tarile lor, aceleasi conditii pe care la cauta aici, in SUA. Eu cred ca fiecare emigrant are un motiv sa se mute in America, fie ca e vorba sa-si practice religia fara sa fie persecutat sau sa profite de oportunitatile oferite celor care sunt dispusi sa munceasca din greu pentru a avea succes.

Imigrantii vin aici pentru un motiv. Sarcina noastra, a americanilor, este aceea de a afla ce anume cauta ei in SUA si sa-i ajutam sa-si implineasca acel vis in tara lor. Iar daca acest lucru nu este posibil, atunci trebuie sa le oferim o sansa rapida si cinstita de a aplica si de a obtine cetatenia americana.

A.N.: Democratii au majoritatea atat in Senat si Camera Reprezentantilor, iar presedintele ar trebui sa „treaca” orice lege de care are nevoie. Dar acest lucru nu se intampla. De ce nu poate sa faca lucrurile mult mai usor, mai simplu?

K.A.: Lucrul acesta e adevarat: Obama si democratii au controlul complet al guvernului american, cu o super-majoritate in Congres cu care ar putea sa aprobe orice lege pe care o vor. Singurul motiv pentru care n-au facut asta pana in acest moment este fie ca ei insisi nu cred ceea ce spun, fie se tem sa nu piarda majoritatea la alegerile viitoare, din cauza ca oamenii le vor boicota agenda.

Natiunea noastra a fost organizata cu ajutorul Constitutiei. Acest document a stabilit de la inceput ca nicio lege sa nu poata fi aprobata usor, astfel incat opinia temporara a majoritatii sa nu produca stricaciuni mari sistemului. De aceea exista trei ramuri ale guvernarii care se verifica una pe cealalta: legislativa, executiva si juridica. Fiecare din aceste trei ramuri e gandita sa le verifice pe celelalte dupa litera Constitutiei, asa incat niciuna sa nu-si depaseasca atributiile. Un Senat ce include 66% democrati si un presedinte democrat sunt astfel liberi sa faca orice lege doresc.

A.N.: Exista semne ca presedintele Obama ar putea sa coopereze cu republicanii pentru a-si indeplini agenda? Ar trebui sa faca el compromisuri importante pentru a-si indeplini obiectivele? Ce ti-ar placea sa-l auzi spunandu-le republicanilor pentru a-i convinge sa coopereze?

K.A.: E putin probabil ca vreun republican va lucra cu Obama, agenda sa este prea stangista pentru ei. Putini republicani, asa cum este Olympia Snow (n.red. senatoare de Maine), sunt ceea ce americanii numesc Rhinos (Republican.In.Name.Only), adica voteaza liberal, desi isi spun republicani. Acestia vor fi singurii care vor vota cu Obama in majoritatea cazurilor. Cu toate acestea, asa cum am spus si inainte, Obama nu are nevoie de republicani pentru a-si aproba agenda.

A.N.: Unii il acuza ca este „stangist”. Altii spun despre Obama ca se comporta ca „un fascist”. Care e adevarul? Este pragmatic sau inteligent? Este prea ambitios sau prea egoist?

K.A.: Cineva poate sa fie de stanga si fascist in acelasi timp. Cel care impune o ideologie de stanga este fascist. Noi, ca si conservatori, simtim ca ideile sale sunt foarte „de stanga” si ca modul in care el implementeaza aceste idei este fascist.

De asemenea, lipsa unei cooperari a republicanilor in legatura cu planurile lui Obama este echivalenta cu fascismul… Noi nu dorim asigurari de sanatate nationale, nu dorim companii nationalizate, nu vrem mai multe asigurari sociale, ci mai putine.

Nu cred ca Obama este ambitios sau egoist, ci mai degraba elitist si arogant. El crede ca stie mai bine ceea ce au nevoie America si lumea, insa nu acorda atentie la toate greselile din trecut, cand oamenii au crezut ca pot raspunde la toate problemele cu care se confrunta lumea.

A.N.: Ce crezi despre agenda sa externa? Care crezi ca au fost cele mai importante realizari/greseli facute pe plan international? Ar trebui sa negocieze cu Iran, Coreea de Nord sau Cuba sau trebuie sa adopte o atitudine mai dura?

K.A.: Ca si conservator, nu cred ca agresiunea este singurul raspuns posibil. O varianta ar fi sa izolezi aceste state agresive. Cu toate acestea, le fel ca si Bush sau Clinton inaintea lui, Obama face aceeasi greseala de a-i crede pe cuvant pe acesti dictatori.

Imbunatatirea drepturilor omului si incetarea agresiunilor impotriva altor state ar trebui sa fie conditii impuse pentru a face afaceri cu America sau cu alte tari din Occident. In schimb, Obama si ultimii cativa presedinti le-au recompensat acestor dictatori atitudinea daunatoare cu stimulente financiare, doar ca sa descopere, dupa cateva luni, ca si-au incalcat cuvantul. Ulterior, ei au repetat acelasi lucru o data, si inca o data, si inca o data…

A.N.: Multi est-europeni au declarat ca s-au simtit tradati de faptul ca Administratia americana a abandonat planul antiracheta. Trebuie sa ne fie teama ca America ne abandoneaza din nou rusilor?

K.A.: Si noi in America ne simtim tradati din cauza faptului ca Obama a abandonat planul antiracheta. Am cheltuit miliarde de dolari pe acest sistem, care reprezinta o dovada a angajamentului nostru fata de comunitatea est-europeana: ca o vom apara impotriva agresorilor, cum au fost rusii.

Anularea acestui sistem este o palma peste fata data romanilor si tuturor europenilor care traiesc sub amenintarea unui atac nuclear din partea Iranului sau a Rusiei. Aceasta este o problema extrem de ingrijoratoare pentru dreapta conservatoare din America.

A.N.: Care sunt relatiile dintre SUA si Rusia in acest moment? Simti ca s-a schimbat ceva in aceasta relatie dupa ce Obama a ajuns la Casa Alba?

K.A.: Noi, conservatorii, simtim ca Rusia si-a pierdut tot respectul pentru America si ca nu se teme de represalii pentru vreuna dintre actiunile deschise sau secrete pe care le intreprinde in lume. Obama a depus armele in fata marionetei lui Putin, Medvedev.

Rusia nu a cedat teren in ceea ce privesc Georgia, Iranul, Coreea de Nord si, in acelasi timp, nu a oferit niciun fel de ajutor in regiunile cu probleme de pe glob.

In opinia noastra, Rusia a revenit la identitatea sa sovietica si se intoarce la vechea amenintare imperiala comunista pe care a reprezentat-o in cea mai mare parte a secolului trecut.

A.N.: Lasand deoparte ceea ce ne spun sondajele de opinie, ce cred americanii obisnuiti despre cum se descurca Barack Obama in calitate de presedinte al SUA?

K.A.: Pot spune doar ceea ce cred eu si ceea ce vad la alti conservatori. Cred ca Obama invata pe parcurs, ca nu are niciun fel de experienta executiva si ca da dovada de nehotarare in chestiuni cu care opinia publica nu este de acord. Asa cum a fost cazul si cu scutul antiracheta: intr-o zi a fost anulat, in ziua urmatoare s-a revenit asupra deciziei, apoi a fost anulat din nou.

La fel se intampla si cu inchisoarea de la Guantanamo Bay: intr-o zi este inchisa si toti detinutii ajung in America, dupa care, a doua zi, spune ca inchiderea va fi mai lunga decat a crezut initial.

Mi se pare ca ia hotarari in functie de ce spun sondajele de opinie. Cei mai multi dintre americani prefera libertatea comfortului. El pare ca pretuieste mai mult comfortul in dauna libertatii.

Citeste mai multe dintre opiniile lui Kaptain Amerika (alias Kristoff Rand) pe Defend-America.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro