Kazahstan, stepa dintre două mari puteri ale lumii

Așa cum am mai spus, el a reușit un proiect unic: a creat un stat pe un teritoriu unde niciodată nu a fost unul. Kazahii nu au avut niciodată un stat propriu și el l-a creat. Din acest punct de vedere, el s-a remarcat în mod special în spațiul post-sovietic și în Kazahstan. Totuși, vreau să repet, nu despre el este vorba, ci despre ceea ce simte poporul, în fine marea majoritate a societății.”(1)

Vladimir Putin

LA CHESTIUNE PLUS CÂTEVA SPECULAȚII

”Dragi cetățeni ai Kazahstanului, compatrioți, camarazi, membri ai partidului Nur Otan(2)! Astăzi, mă adresez dumneavoastră, așa cum am făcut întotdeauna, în cele mai importante momente ale istoriei statului nostru, pe care îl construim împreună. Dar discursul meu de astăzi este special. Am luat o decizie grea pentru mine – să depun mandatul de Președinte al Republicii Kazahstan. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când ocup funcția de șef al statului nostru. Sunt onorat să fiu primul Președinte ales de poporul meu în fruntea Kazahstanului independent.”(3)

Anunțul public prin care Nursultan Nazarbaiev își făcea cunoscută retragerea din funcția de președinte al statului, pe care practic tot el l-a înființat odată cu destrămarea imperiului sovietic, a luat prin surprindere scena politică internațională, chiar și pe Vladimir Putin cred, deși oficialii kazahi s-au grăbit să dea asigurări publice că acesta ar fi fost primul înștiințat; dar și Putin a aflat oficial, adică de la Nazarbaiev însuși, cu foarte puțin timp înainte ca discursul de retragere să fie difuzat către națiunea kazahă.

După anunțul retragerii, o serie de detalii legate de succesiunea în funcție devoalează în parte câteva elemente ale mișcării strategice pe care probabil o are în vedere: (i) diplomatul Kassym-Jomart Tokayev, președintele Camerei superioare a Parlamentului și un apropiat al fostului președinte(4), a fost desemnat drept președinte interimar al statului până în anul 2020(5), când vor fi organizate alegeri pentru această funcție; (ii) Dariga Nazarbayeva, fiica lui Nazarbayev și fost vicepremier, este cea care a preluat de la Tokayev postul de președinte al Camerei superioare a Parlamentului kazah; (iii) Nursultan Nazarbaiev va continua să rămână șeful Consiliului de Securitate al Kazahstanului și va purta titulatura de Conducător al națiunii.

Retragerea lui Nursultan Nazarbaiev din poziția de președinte a născut o serie de speculații sau teorii și cred că inclusiv acest fapt denotă destul de clar că mișcarea politică anunțată în 19 martie ac. avea exact acest scop: să-i surprindă pe cei interesați să influențeze succesiunea prezidențială din Kazahstan, să-i ofere fostului președinte poziția tactică din care să poată controla transferul de putere în modul pe care și-l dorește.

Dacă ne întoarcem în urmă cu aproximativ cinci ani, vedem un Nursultan Nazarbaiev care asista plin de neliniște la acțiunile trupelor rusești care ocupau Crimeea și apoi declanșau ofensiva ce a destabilizat Donbasul. Oricând Kazahstanul, o țară cu peste 2,7 milioane de km(2) și numai puțin peste 18 milioane de locuitori, ar putea să cadă pradă unui scenariu de destabilizare similar celui din Ucraina, iar Nazarbaiev nu putea să nu fie conștient de acest lucru.

Să ne reamintim câteva elemente ale scenariului ucrainean: retorica Kremlinului a acreditat ideea că Ucraina este un stat artificial și că ”revoluția” de la Kiev este una provocată de fasciști susținuți de Bruxelles; iar după ce Crimeea a fost ocupată efectiv și teritoriul său a fost rupt de cel al statului ucrainean și alipit Federației Ruse printr-o acțiune unilaterală, s-a organizat un referendum formal care să consfințească voința populară căreia Rusia i-ar fi răspuns prompt.

Ei bine, doar câteva luni mai târziu, în august 2014, Vladimir Putin participă la o sesiune de discuții cu participanții la Forumul tineretului organizat sub egida Kremlinului la Lacul Selinger și este provocat să-și expună părerea despre presupusul naționalism kazah de o tânără, Anna Sazonova, de la Universitatea Prietenia între Popoare din Moscova cu următoarea întrebare:

”Toată lumea vorbește acum despre naționalismul ucrainean. Totuși, noi suntem îngrijorați de o altă situație similară, și anume despre creșterea naționalismului în Kazahstan, mai cu seamă în sudul țării. După părerea noastră, actualul președinte în funcție, domnul Nazarbaiev, este principalul factor constrângător în această chestiune. O altă problemă este și modul în care este percepută retorica politică rusă de către kazahi. Activitățile publice de pe rețelele sociale pun în evidență această problemă. Și întrebarea noastră este dacă ar trebui să ne așteptăm la dezvoltări similare celor din Ucraina și în Kazahstan, dacă domnul Nazarbaiev va părăsi funcția de președinte?”(6)

Această întrebare, căzută parcă din senin, i-a permis lui Vladimir Putin să își expună teoria potrivit căreia Kazahstanul ar putea avea aceeași soartă cu Ucraina: Kazahstan este un stat artificial, creat pe un teritoriu extins unde în istorie nu a existat niciun stat kazah și care este exclusiv creația voinței politice a lui Nursultan Nazarbaiev. Doar că, din fericire, încă președintele Nazarbaiev este bine sănătos, ține lucrurile sub control și Rusia stă, prin urmare, în expectativă.

Discursul lui Vladimir Putin a trezit la Astana reacții vehemente: surpriza ca liderul de la Kremlin să profereze senin amenințări care erau resimțite anterior difuz a fost destul de mare pentru Nazarbaiev și pentru guvernul kazah. Nursultan Nazarbaiev a fost extrem de deranjat de insolența lui Vladimir Putin și i-a oferit un răspuns public, dar într-o cheie temperată – Kazahstan are tot dreptul să se retragă din Uniunea Economică Eurasiatică. Kazahstan nu va fi parte a unei organizații care ne amenință independența statală.(7) –, după care a gândit rapid un plan pentru a salva ce se mai poate salva din proiectul statal kazah, pus în fața perspectivei demantelării după moartea sa.

Provincia strategică Aktobe, Kazahstan

Jocul pe care l-a gândit mizează pe protecția comună interesată (economic) a Chinei și Statelor Unite ale Americii în fața amenințărilor Kremlinului, respectiv pe alertarea autorităților și forțelor de securitate pentru a preveni destabilizarea țării. Fostul publicist și om politic ucrainean, Taras Chornovil, familiarizat cu îngrijorările președintelui kazah în relația cu Rusia, arăta că liderul kazah a acționat foarte decis: (i) a epurat aparatul statului și serviciile de securitate de etnicii ruși și (ii) a blocat din fașă o tentativă de infiltrare a unor ”omuleți verzi” provincia nordică (strategică) Aktobe, agenții în cauză fiind reținuți printr-o acțiune fulgerătoare iar despre soarta lor nici până astăzi nu se mai știe nimic la Moscova.(8)

Evaluarea actuală a majorității observatorilor politici internaționali este aceea că anunțul lui Nursultan Nazarbaiev privind retragerea din funcție este o mișcare strategică de amploare, menită să prevină o succesiune necontrolată și, mai cu seamă, perspectiva divizării teritoriale al țării, după modelul ucrainean. Rusia, crede și Taras Chornovil, nu poate face acum mare lucru, nu poate decât să aștepte ieșirea din scenă a lui Nazarbaiev.

Totuși, consideră politicianul ucrainean – și la fel cu el mulți alți observatori avizați – Kremlinul, Vladimir Putin însuși, vor urmări extrem de atent planul lui Nursultan Nazarbaievpentru că poate deveni lesson learn privind inclusiv transferul puterii în Federația Rusă. În ce privește soarta Kazahstanului, la fel ca și în cazul Belarusului(9), Moscova trebuie să mai aibă răbdare; abordarea cheie va fi: acționăm în forță doar dacă lucrurile tind să ne scape de sub control.

CINE ESTE, DOMNULE, ACEST NAZARBAIEV?

Nursultan Nazarbaiev s-a născut în 1940 într-o localitate apropiată de actuala capitală istorică a Kazahstanului, Alma Ata (Almatî sau Almaty); la acea vreme Kazahstanul era parte a Uniunii Sovietice. În 1962 a devenit membru al Partidului Comunist și s-a remarcat ca membru al Tineretului Comunist, ceea ce i-a și adus o poziție de activist profesionist al partidului.

A absolvit Institutul Politehnic din Karaganda (capitala regiunii kazahe omonime) și a fost propulsat ca șef al organizației partidului comunist în Combinatul metalurgic din Karaganda. Acestei poziții i-a urmat aceea de secretar 2 la organizația Partidului Comunist al regiunii Karaganda. În 1984 a ocupat poziția de premier al Republicii Sovietice Socialiste Kazahstan.

În 1989 a devenit membru al Sovietului Suprem al RSS Kazahstan și secretar general al Partidului Comunist din republică, apoi șef al Sovietului Suprem și, în fine, în 1990 Sovietul Suprem l-a numit președinte al RSS Kazahstan. Nursultan Nazarbaiev l-a susținut în august 1991 pe Boris Eltîn și, ca urmare, la destrămarea URSS, a reușit să obțină independența Kazahstanului și a devenit primul președinte al statului.

Nursultan Nazarbaiev este tatăl a trei fete: (i) cea mai în vârstă, Daringa (născută în anul 1963), recent numită președinte al Camerei superioare a Parlamentului kazah; a avut o perioadă în care a fost retrasă în planul doi, datorită scandalului provocat în jurul fostul său soț, Rahat Aliev; (ii) cea mijlocie, Dinara (născută în 1967), soția lui Timur Kulibaiev; despre acesta din urmă se acredita că i-ar putea succeda socrului său, dar este și subiect al unor importante scandaluri de corupție și (iii) mezina, Aliya (născută în 1980), om de afaceri și, deocamdată, străină de calculele politice.

Președintele kazah s-a remarcat ca lider autoritarist, ceea ce nu este deloc neobișnuit în regiune. În mai 2007, Parlamentul a adoptat un amendament prin care Nursultan Nazarbaiev putea fi, în calitatea sa de primul președinte al țării, reales ori de câte ori va considera necesar să candideze, astfel urmând ca legea privind limitarea numărului de mandate prezidențiale să nu i se aplice; aceasta producând efecte doar în cazul succesorilor săi.

În anul 1994 Nursultan Nazarbaiev a decis mutarea capitalei administrative de la Alma Ata/Almaty la Astana, decizia devenind efectivă din anul 1997. În 1999 și-a înființat și propriul partid politic, Narodno-Demokraticheskaya Partiya – Nur Otan, ca vehicul de promovare și susținere a politicilor pe care le viza pentru statul kazah.

În februarie 2019 a avut loc Congresul Nur Otan, iar în discursul său(10) Nursultan Nazarbaiev nu a lăsat niciun moment să se înțeleagă că urmează să i-a decizia pe care a anunțat-o nici o lună mai târziu; dimpotrivă, discursul este presărat cu ”indicații prețioase” privind cursul de urmat pentru țară și strategia de dezvoltare până în 2030 a Kazahstanului, precum și de cerințe ca progresele de etapă să-i fie ”raportate” personal.

Poate doar, privind retrospectiv, în discursul lui Nursultan Nazarbaiev să fi fost două, trei pasaje care să sugereze frământările și planurile sale ulterioare, dar și acestea dificil de decodificat ante factum:

(i) În efortul de a îndeplini aceste obiective majore, Partidul ”Nur Otan” a devenit una dintre forțele politice care asigură dezvoltarea durabilă, justificând speranțele poporului. Îmi exprim recunoștința față de colegii de partid care au stat lângă mine în anii dificili și au participat la cucerirea culmilor. Astăzi aș dori să rezum munca făcută de noi și să împărtășesc viziunea noastră cu privire la direcțiile viitoare de dezvoltare.

(ii) Vremea nouă dictează provocări noi. Lumea din jurul nostru tot mai mult se adâncește în zona de turbulențe permanente. Dar acesta nu este un motiv pentru disperare și teamă de viitor. (…) Astăzi concurența statelor se reduce la concurența anumitor persoane. Realizările economice și victoriile geopolitice, oricare ar fi acestea, nu au o mare valoare și semnificație, dacă nu duc la creșterea bunăstării fiecărei persoane. Acesta este principalul secret al prosperității și formula dezvoltării durabile a statelor în secolul XXI.

În 2020 Nursultan Nazarbaiev va împlini optzeci de ani. Cu o stare de sănătate bună, liderul de facto al Kazahstanului mai poate conta că poate conduce țara după un model similar celui promovat în China de Deng Xiaoping încă zece sau cincisprezece ani; cu alte cuvinte mai poate monitoriza din spatele scenei unul sau două mandate prezidențiale complete, pentru a se convinge că a decis corect în privința succesiunii și a consolidat varianta potrivită pentru viitor.

Marea provocare va fi însă acea de a se găsi în poziția din care să poată gestiona mult mai importantele riscuri ale succesiunii sau perspectivelor concrete de succesiune ale mai tinerilor săi omologi de la Moscova, Vladimir Putin (acum 67 de ani) sau de la Beijing, Xi Jinping (acum 66 de ani).

CE NE SPUNE ISTORIA DESPRE KAZAHSTAN

Kazahstan, stepa dintre China, Iran și Rusia

Din stepele actualului Kazahstan au migrat, între secolele II și XI, către Europa populații ca hunii, avarii, bulgarii sau cumanii. În secolele VIII și IX zone din sudul actualului Kazahstan au fost cucerite de arabi și islamizate. Așa-numita Cumanie Albă, centrul puterii Hanatului Cumaniei se suprapunea în marea sa majoritate cu teritoriul kazah actual, în timp ce Cumania Neagră cuprindea inclusiv o bună parte din actualul teritoriu al României.

Din secolul XII și până în secolul XV populația mongolă, ce a migrat din nordul Chinei, s-a înstăpânit pe teritoriul actualului Kazahstan, pe care l-a inclus în Hoarda de Aur (Hoarda Nogai și apoi Hanatul Kazah). Hanatul Kazah a fost înființat de Janibek Han în secolul XV și s-a menținut până în 1731 (dar nu sub o conducere unică, ci într-o alcătuire tribală fragmentară), când teritoriul a fost încorporat în Imperiul Rus.

În secolele XVIII și XIX Imperiul Rus a colonizat stepa, deși s-a confruntat cu revolte armate frecvente, întrucât procesul a implicat: (i) împroprietărirea rușilor cu terenuri controlate anterior de păstorii nomazi kazahi și (ii) interzicerea nomadismului kazah, triburile fiind forțate să devină sedentare. Rușii au înființat în secolul XIX două guvernorate administrative pe teritoriul actualului Kazahstan: Guvernoratul Stepei și Guvernoratul Turkestanului.

Finalizarea, în 1906, a căii ferate Trans-Aral (între Orenburg și Tașkent) a dinamizat colonizarea stepei și a permis Imperiului Rus ca, până în anul 1912, să aducă în zonă aproape o jumătate de milion de țărani ruși, pe care i-a încurajat să-și înființeze gospodării în zonă. De colonizare a fost responsabil guvernatorul Turkestanului.

Kazahii s-au împotrivit înrolării în trupele imperiale pentru a lupta în Europa în Primul Război Mondial și s-au alăturat revoltei islamice (Mișcarea Basmahi) anti-țariste, dar revolta a fost reprimată cu duritate în 1916, iar o bună parte a populației a fost nevoită să se refugieze în Mongolia sau China. Cei care au rămas s-au împotrivit apoi comuniștilor, dar și rezistența lor a fost înfrântă până în 1920.

De fapt, în 1917 un guvern provizoriu (Hoarda Alaș) a înființat un stat kazah care a durat aproximativ doi ani, până când comuniștii ruși au readus teritoriul sub controlul Uniunii Sovietelor. S-a creat o așa-numită Republică Kîrgîză a Sovietelor în 1920, care a fost redenumită Republică Kazahă a Sovietelor în 1925, după ce comisarii sovietici au reușit să vadă deosebirea dintre kîrgîzi și kazahi. În 1929 Republica Sovietică Socialistă Kazahstanși-a stabilit capitala la Alma Ata/Almaty.

În Al Doilea Război Mondial o mare parte din industrie și cetățenii sovietici considerați minorități problematice (tătari, etnici germani etc.), dar și polonezii din estul ocupat al Poloniei au fost mutați pe teritoriul Kazahstanului. În deceniile VI, VII și VIII ale secolului trecut Nikita Hrușciov și Leonid Brejnev au încurajat dezvoltarea industriei energetice și grele în Kazahstan, precum și transmutarea forței de muncă calificate aferentă. Kazahstanul a devenit astfel o republică sovietică în care kazahii deveniseră minoritari.

KAZAHSTANUL ȘI ROLUL DE PIVOT PE CARE A ÎNCERCAT SĂ I-L OFERE NAZARBAIEV

Cei care și-l mai amintesc pe dictatorul Nicolae Ceaușescu sau au avut curiozitatea să citească câte ceva despre el știu că a avut mereu impresia că era predestinat unui rol aparte în lume și că poate transforma România într-un oficiu diplomatic indispensabil pentru cei care au nevoie de o mediere sau țintesc anumite scopuri pe scena globală.

După ce, din gelozie personală sau de gura consoartei Elena, Ceaușescu s-a debarasat neelegant de Gheorghe Maurer și de Corneliu Mănescu, împreună cu echipele formate de aceștia, și a plasat în guvern și la externe tot felul de nulități patentate (sistemul reînviat astăzi de Liviu Dragnea – pentru că pot!), capacitatea de a mai susține cu adevărat maratoane diplomatice pe spații complicate de pe scena internațională a scăzut dramatic; nu însă și ambițiile dictatorului.

Nursultan Nazarbaiev nu este chiar Ceaușescu, dar ambițiile sale diplomatice sunt certe și evidente, succesul inițiativelor sale pe scena internațională fiind de multe ori îndoielnice din motivul evident că, asemeni oricărui lider autoritarist, unele decizii de conjunctură, luate în context sau insuficient gândite, ajung să le submineze pe cele planificate de mult timp; și cine din clientelarul aparat birocratic al statului să aibă curajul să-l atenționeze că greșește?

În vara anului 2009, o comisie parlamentară a ÖP (Parlamentul Austriei) a decis să investigheze, printre altele, racolarea unui parlamentar FPÖ (Partidul Libertății, de extremă dreaptă), Harald Vilimsky, de către serviciile secrete kazahe, prin intermediul căruia au încercat să obțină informații privindu-l pe Rahat Aliev, la acea dată aflat sub protecția statului austriac.(11) Kazahstanul a negat oficial, prin ambasada sa de la Viena, că ar fi existat o operațiune de acest tip.

Totuși, episodul ne oferă dimensiunea artei diplomatice a Astanei care a fost mereu nevoită să se calibreze conform cu dorințele conducătorului națiunii. Ori, dacă nu au putut fi obținute succese diplomatice în relația cu Occidentul, Nursultan Nazarbaiev s-a orientat către statele autoritariste, unde lideri de același calibru folosesc mecanisme și un limbaj diplomatic similare. Și a obținut unele rezultate pe care le-a livrat imaginarului colectiv din țara sa ca fiind succese; de exemplu:

(i) Medierea între Putin și Erdogan(12): în iunie 2016 Nazarbaiev s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu Putin și, printre altele, și-a prezentat bunele oficii în privința medierii unei înțelegeri cu Erdogan. Putin a acceptat ideea și în răstimpul rămas până la reuniunea de la Tașkent a formatului de cooperare Shanghai, Erdogan urma să avanseze, prin intermediul lui Nazarbaiev, documentele care să constituie baza apropierii de o poziție comună. Faptul că Erdogan a acceptat ideea și medierea lui Nazarbaiev și că, în final, aceasta a avut un rezultat pozitiv a fost considerat un succes.

(ii) Negocierile tripartite privind Siria(13): Kazahstanul și-a oferit oficiile și pentru negocierea unei formule de pace în conflictul Sirian, la care au răspuns pozitiv Turcia și Federația Rusă, evident și Iranul. Negocierile au demarat la Astana în ianuarie 2017. La prima rundă de negocieri au trimis reprezentanți la nivel de ambasador SUA, Marea Britanie, Franța și UE. Din mai 2017, însă, SUA a decis să nu mai participe la negocierile de la Astana.

Nursultan Nazarbaiev s-a văzut pe sine, în altă ordine de idei, și ca pe un planificator vizionar al dezvoltării economice a Kazahstanului. Doar că anul 2015 i-a dat puternic planurile peste cap, atunci când prețul petrolului a scăzut dramatic în câteva luni până spre 30 de dolari barilul. Geniul său de planificator era înfrânt de o lebădă neagră, s-ar putea spune.

În anul 1997 Nursultan Nazarbaiev muta capitala administrativă de la Alma Ata/Almaty la Astana pentru că era mult prea aproape de China. În septembrie 2015, China își lua simbolic revanșa cu o ofertă de nerefuzat pentru a salva finanțele Kazahstanului, tradusă prin Declarația Comună asupra unui Parteneriat Strategic și Cuprinzător între Republica Populară Chineză și Republica Kazahstan.(14) Obiectivul era, desigur, cel de aderare a Kazahstanului la proiectul Drumul Mătăsii (One Belt, One Road), atât de drag lui Xi Jinping.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro