Sari direct la conținut

Klaus Iohannis cere reexaminarea proiectului de lege care elimina restricția de unic acționar la o singură firmă

HotNews.ro
Klaus Iohannis cere reexaminarea proiectului de lege care elimina restricția de unic acționar la o singură firmă

Președintele Klaus Iohannis nu a promulgat legea care propunea eliminarea restricției de unic acționar la o singură firmă, apreciind că proiectul poate genera „anumite riscuri din perspectiva necesității asigurării transparenței și concurenței loiale”, precum și a luptei împotriva evaziunii fiscale.

Șeful statului apreciază, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, că deși legea se poate înscrie „în obiectivul reducerii sarcinilor administrative și stimulării antreprenoriatului”, unele dispoziții „pot genera anumite riscuri din perspectiva necesității asigurării transparenței și concurenței loiale pe piață, precum și a consolidării luptei împotriva evaziunii fiscale”, astfel încât proiectul a fost trimis Parlamentului spre reexaminare.

Proiectul propunea, printre altele, elimiarea acordului vecinilor pentru a avea sediu social într-un apartament în care nu se desfășoară activitate comercială și limitarea românilor de a avea o singură firmă în care să fie acționari unici.

Potrivit Administrației Prezidențiale, soluția legislativă de abrogare a art. 14 din Legea nr. 31/1990 „este de natură să genereze multiple probleme deoarece nu este dublată de stabilirea unor mecanisme care să împiedice, spre exemplu, transferarea activității de la o societate la alta, sau crearea de societăți distincte pentru o singură afacere, în scopul obținerii de beneficii specifice (precum rambursarea de TVA, subvenții etc.)”.

„În mod similar, în condițiile în care același asociat va răspunde cu un patrimoniu unic (personal) pentru datoriile unui număr nelimitat de societăți, nu au fost prevăzute mecanisme care să contrabalanseze diluarea răspunderii personale și să asigure recuperarea creanțelor în mod echitabil de către diferiții creditori ai aceleiași societăți, dar și de către creditorii unor societăți diferite cu același asociat unic”, se arată în argumentarea Administrației Prezidențiale.

Iar „limitările stabilite de art. 14 din Legea nr. 31/1990 sunt în concordanță cu Directiva 2009/102/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009, în materie de drept al societăților comerciale privind societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic, fiind considerate garanții pentru protejarea intereselor asociaților și terților, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din această directivă”.

În aceste condiții, „același asociat va răspunde cu un patrimoniu unic (personal) pentru datoriile unui număr nelimitat de societăți, în condițiile în care nu au fost prevăzute mecanisme care să contrabalanseze diluarea răspunderii personale, în detrimentul diferiților creditori”.

Articolul I pct. 3 din legea supusă reexaminării abrogă art. 17 alin. (4) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, care prevede: „La același sediu vor putea funcționa mai multe societăți numai dacă imobilul, prin structura lui și suprafața sa utilă, permite funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite sau în spații distinct partajate. Numărul societăților ce funcționează într-un imobil nu poate depăși numărul de încăperi sau spații distincte obținute prin partajare”.

Însă „măsurile legislative ce prevăd funcționarea societăților comerciale în încăperi diferite sau în spații distinct partajate, prin raportare la structura și suprafața utilă a imobilului, sunt justificate din perspectiva necesității combaterii fenomenului evaziunii fiscale”, argumentează președinția, care consideră că „o asemenea reglementare poate avea consecințe negative din perspectiva eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, motiv pentru care se impune reanalizarea acestei soluții legislative”.

Citește aici:

  • Se elimină acordul vecinilor pentru sediu de firmă fără activitate comercială / Năsui (USR): Proiectul de debirocratizare a procesului de înființare de firme noi a devenit lege
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro