Sari direct la conținut

KMG International: Ancheta DIICOT poate avea un impact negativ asupra planurilor de dezvoltare in Romania

HotNews.ro

„Companiilor KMG International NV, Oilfield Exploration Business Solutions SA si Rompetrol Rafinare SA, li s-a comunicat faptul ca au fost citate ca parti responsabile civilmente intr-un dosar in curs de ancheta la DIICOT. Aceste evolutii pot avea un impact negativ semnificativ asupra obiectivelor strategice si a planurilor de dezvoltare ale KMG in Romania”, se arata intr-un comunicat al KMG International (fosta Rompetrol Group). Reamintim ca DIICOT a dispus sechestru pe bunurile Rompetrol fiind vizate atat rafinaria Petromidia, cat si benzinariile companiei si alte active, suma sechestrului ridicandu-se la peste 600 milioane euro.

DIICOT anunta printr-un comunicat de presa ca exista suspiciunea rezonabila ca in cursul anului 1998, mai multe persoane au constituit un grup infractional organizat transfrontalier, a carui activitate a culminat cu initierea, promovarea si adoptarea odonantei de urgenta 118/2003 prin care obligatiunile bugetare restante pe care SC ROMPETROL RAFINARE SA le inregistra, de aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite in obligatiuni subscrise de catre Ministerul Finantelor Publice.

Reprezentantii KMG (KazMunaiGaz) spun insa nu au legatura cu fapte petrecute inainte de preluarea pachetului majoritar al Rompetrol Group de catre compania kazaha KazMunaiGaz. „KMG a achizitionat un pachet de 75% din The Rompetrol Group NV in anul 2007. Privatizarea companiei Rompetrol Rafinare a avut loc in anul 2000, acordul de conversie in obligatiuni a datoriilor istorice companiei fiind incheiat in anul 2003”, se arata in comunicatul KMG International.

Atat KMG (KazMunaiGaz), cat si KMGI (KazMunaiGaz International) sustin ca nu au fost informate oficial de existenta unor investigatii precum cele mentionate astazi in comunicatul de presa al D.I.I.C.O.T. (referitoare la activitati din perioada 1998-2003) la momentul achizitiei actiunilor The Rompetrol Group NV (in 2007).

„KMGI va folosi toate mecanismele legale, atat la nivel local, cat si international, pentru a isi proteja investitiile realizate de la momentul achizitiei.

KMGI isi exprima increderea ca, in colaborare cu autoritatile romane, investigatia va fi solutionata cat mai rapid si va fi gestionata corect din punct de vedere al comunicarii, astfel incat activitatile si reputatia companiei sa nu fie afectate. KMGI isi afirma deschiderea de a colabora cu guvernul si autoritatile romane pe tot parcursul acestei investigatii. In acelasi timp, dorim sa informam atat opinia publica cat si partenerii companiei ca activitatile rafinariei Petromidia si a statiilor de carburanti Rompetrol nu vor fi afectate”, se mai arata in comunicat.

Potrivit acestuia, KMG International si-a asumat, fata de guvernul roman, dezvoltarea unui fond de investitii mixt romano-kazah, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari si urmarind o tinta totala a activelor de pana la 1 miliard de dolari, in functie de conditiile de piata. KMG International asteapta din partea Guvernului roman parcurgerea unor pasi administrativi necesari pentru infiintarea entitatii de proiect a fondului de investitii, in timp ce proiecte in valoare de peste 300 milioane dolari au fost deja identificate si sunt pregatite pentru a fi transferate catre fond si pentru a fi dezvoltate in Romania, urmand a genera un puternic impact pozitiv atat in plan economic, cat si social.

Reamintim ca Ministerul Energiei are mandat din partea Guvernului de a infiinta o societatea care sa participe ca reprezentant al statului la constituirea fondului.

Potrivit unui memorandum semnat cu partea kazaha in februarie 2013 si aprobat de Guvern in ianuarie 2014, va fi creat un fond comun de investitii din care 80% va detine KazMunayGas, iar 20% statul roman. Fondul de investitii va avea un capital de 150 milioane dolari, bani pe care ii va asigura KazMunayGas. Din capitalizarea de 150 de milioane de dolari, contributia statului in valoare de 30 milioane dolari, insa trebuie achitata tot de KazMunayGas, potrivit intelegerilor din memorandum. Fondul se va constitui ca o societate pe actiuni. Durata investitionala este de pana la 7 ani. Pe durata celor 7 ani se estimeaza investitii de circa 1 miliard de dolari, in functie de conditiile pietei.

Reamintim ca in ianuarie 2014, Guvernul a anulat o datorie a Rompetrol Group catre statul roman de circa 600 de milioane de dolari. In februarie 2013 a fost incheiat un memorandum cu Rompetrol Grup prin care statul roman accepta sa renunte, contra unor promisiuni, la litigiile in instanta prin care solicita actionarilor kazahi plata unei creante de 600 milioane de dolari. Pe scurt, memorandumul prevedea ca statul roman sa renunte la litigii, dupa care KazMunayGaz sa cumpere un pachet de actiuni de 26,69% detinut de statul roman, contra sumei de 200 de milioane de dolari, si infiintarea de catre Rompetrol Group a unui fond de investitii de 1 miliard de dolari. Timp de un an, Guvernul Ponta s-a luptat sa dea o forma legala memorandumului privind Rompetrol prin care statul renunta la recuperarea creantei de 600 milioane de dolari. Mai intai a incercat sa forteze Parlamentul sa voteze o lege, insa aceasta a fost contestata de fostul presedinte Traian Basescu la Curtea Constitutionala si, in cele din urma, a fost declarata neconstitutionala. Victor Ponta spunea adesea ca cei care contesta legalitatea unui astfel de demers se opun, de fapt, „unui mare proiect de investitii”. In cele din urma, memorandumul a fost aprobat in ianuarie 2014 printr-o Hotarare de Guvern. De atunci, au trecut doi ani, iar singurul efect al memorandumului a fost ca Rompetrol a scapat de litigiile cu statul. Celelalte prevederi din memorandum nu au fost respectate pana acum: nici vanzarea de catre statul roman a unor actiuni contra 200 milioane de dolari, nici crearea unui fond de investitii de 1 miliard de dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro