La groapa de gunoi cu Institutele Naționale de Cercetare! Trăiască UEFISCDI!

(Mircea, fă-te că lucrezi…) Fraților! Victorieee… Am învins! S-au redus masiv anul acesta fondurile alocate Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD) prin Programul Nucleu. 337.777.250 lei alocați față de 493.464.000 lei previzionați anul trecut. Adică 68,5 %. Dacă se ia în considerare și inflația de peste 4 %, ajungem la sub 65 % în termeni reali. În condițiile acestea, unele INCD au fonduri alocate din Programul Nucleu sub 20 % din valoarea încasărilor din CDI pe anul precedent (se va ști mai clar în momentul în care se vor depune bilanțurile pe 2019), ceea ce contravine Art. 67(7) din celebra O. G. 57/2002, supranumită Legea Cercetării, cu adăugirile ulterioare.

Probabil că o anumită comunitate de “influencers” cu mult mai vocală pe rețelele sociale decât productivă științific a desfăcut șampania. În sfârșit, este pe cale să se termine cu alocarea “din pix”, “netransparentă”, înțesată de “conflicte de interese” a Programului Nucleu și rămân mai mulți bani pentru super-competițiile “pe bune”, evaluate “transparent”de tipul acelora gestionate de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI, cu I înainte de F, nu cu Î). INCD-urile sunt bune de pus moț pe lada de gunoi, să le ia de acolo cine o avea nevoie de ele. “Adevărata cercetare se face în Universități”, citat din clasicii în viață. Adevărata finanțare va trebui să fie alocată în mod exclusiv prin granturi de cercetare acordate în urma unor competiții furibunde, având rate de succes cu o singură cifră procentuală. Un cercetător mediu va trebui să scrie, statistic vorbind, cca. 15–20 propuneri de proiect, adică să lucreze peste un an “pro bono”, înainte de a obține un grant de 24 sau maxim 36 luni.

Cam în aceeași perioadă au început să “curgă” și rezultatele primelor evaluări la ultima competiție din vara–toamna lui 2019 și probabil că multă lume a fost surprinsă de niște note extrem de scăzute, în jur de 30 de puncte din 100, acordate de anumiți evaluatori. Citez un exemplu ales nu chiar la întâmplare al unui asftel de evaluator pentru un proiect PD din zona Fizică, Chimie, Știința Materialelor, Științe Inginerești: “The total number of ISI publication is very low (24 ISI quoted journals, 2 publications as first author, number of citation ca. 111….!), indicating that Dr. *** does not definitely have the track-record and management expertise necessary to properly lead the project activities and to ensure the successful fulfillment of project goals – at variance with the applicant claim.” Aici era vorba despre un proaspăt doctor care propunea proiectul de tip PD (post-doctoral) la mai puțin de un an de la susținerea tezei de doctorat. 24 de articole în reviste cotate ISI (dintre care 2 ca autor principal) este muuult prea puțin pentru doamna sau domnul evaluator! Da, ar spune unii, probabil că este vorba despre evaluatori din străinătate, extrem de pretențioși. Aici aș avea oarecari rezerve, pentru că am o imagine bună a nivelurilor existente pe plan internațional (a se citi “occidental”) în domeniile amintite mai sus. Rareori un doctorand din aceste domenii depășește 5–6 articole ISI la momentul susținerii tezei, fiind autor principal pe cca. o jumătate din aceste articole. Mai departe. 111 citări la sub un an de la terminarea tezei – prea puțin? Aici trebuie să vă fac o mărturisire personală. Consider că am susținut o teză bună la o universitate bună din Franța, în 1995, soldată cu 6 articole publicate în reviste ISI (e drept, toate ca prim autor, însă 4 dintre ele publicate după susținerea tezei de doctorat). La un an de la susținere, aveam numai 10 (zece) articole publicate și 4 (patru) citări. Am ajuns la 24 de articole la 5 ani de la susținerea tezei, când obțineam și un post permanent, după 3 post-docuri. Am ajuns la 110 citări abia la 7 ani de la susținerea tezei de doctorat. Iar cine mă cunoaște sper că realizează că mă situez destul de bine în topul specialiștilor din domeniu. (ID-ul meu de Google Scholar este teodorescucm.) Despre ce vorbim?

Mai facem o scurtă analiză pe textul citat mai înainte ca să realizăm că greșelile de scriere cam infirmă originea “internațională”a evaluatorului în chestiune, sau, în orice caz, chiar dacă este “internațional”, provine dintr-o țară cam la fel de ruptă ca a noastră. Fără a deveni paranoic, aș merge mai degrabă pe o origine 100 % românească a acestui evaluator și aș invoca o posibilă reglare de conturi. Cum probabil că se întâmplă în marea majoritate a cazurilor proiectelor care au luat punctaje “decente” de la doi evaluatori și un punctaj, invariabil, în domeniul a 30 de puncte. În acest caz, asistăm la “canibalizarea” cercetării, așa puțină cum este ea, din țara noastră. În mod clar că în acest caz nu se mai poate nimeni baza pe vreo evaluare obiectivă din partea acestui tip de evaluatori. Cum este atunci cu absența “conflictului de interese” în evaluările propunerilor de PD, TE, PED etc. etc.? Am asistat la destule ședințe de panel UEFISCDI ca să spun cu mâna pe inimă că nici pomeneală de absență de conflicte de interese. Și, ca să fiu mai precis, există un adevărat “patriotism local”, în special al universitarilor din provincie, în a se susține unii pe alții, colegi apropiați și coautori dovediți pe lucrări recente (un director de proiect evaluat și un membru în panel, de exemplu) în văzul tuturor, fără nici o jenă. Pot da și nume, dacă este nevoie.

Dacă nu este așa, trebuie să-mi pun întrebarea: Ce fel de supraoameni doresc să selecteze evaluatorii UEFISCDI? De la 100 de articole în sus publicate în timpul tezei de doctorat? eventual și vreo câteva Nature sau Science ca autor principal?

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro