Le Monde: Vladimir Putin – obsesia controlului

Cum să părăsești puterea când ai deţinut-o neîntrerupt timp de douăzeci și patru de ani? Nepărăsind-o. Aceasta este concluzia la care pare să fi ajuns președintele Vladimir Putin, dacă analizăm cu atenție propunerile de reformă constituțională pe care le-a prezentat la Moscova miercuri, 15 ianuarie, în discursul său anual adresat Parlamentului, potrivit Le Monde, citat de Rador.

Proiectul pentru o nouă distribuire a puterilor la vârful Federației Ruse, la sfârșitul a ceea ce va fi cel de-al patrulea și ultimul mandat prezidențial al dlui Putin, în 2024, începe un proces de tranziție foarte așteptată, deoarece Constituția actuală interzice președintelui să îndeplinească mai mult de două mandate succesive. Ajuns la putere în 2000, după ce a fost ales ca succesor al lui Boris Elțîn, Vladimir Putin a trebuit să recurgă la un artificiu prin schimbul de funcţie făcut cu premierul său, Dmitri Medvedev, în perioada 2008 – 2012, pentru a putea fi reales președinte în 2012, apoi în 2018.

Acum el trebuia să găsească altceva. La 67 de ani, desigur, Vladimir Putin poate avea în vedere părăsirea președinției, dar îi este mai greu să renunţe la controlul asupra unei țări peste care a domnit timp de douăzeci de ani – cea mai lungă domnie a unui lider rus de după Stalin. În fruntea Rusiei, el a instituit un sistem de luare a deciziilor și mai concentrat decât sub defuncta Uniune Sovietică, unde secretarul general al Partidului Comunist trebuia să conteze cel puțin pe biroul politic. Prin asigurarea sprijinului forțelor de securitate, Putin a reușit să marginalizeze orice opoziție politică reală.

Potențialii rivali din afara sistemului, cum ar fi oligarhul Mihail Hodorkovski, grațiat și exilat în 2013 după zece ani de închisoare, sau adversarul Aleksei Navalnîi, care a rămas în Rusia, dar a fost făcut practic ineligibil, nu au mai fost un pericol. Rămân taberele rivale din cadrul sistemului: conform informațiilor rare care vin de la această putere opacă, apetitul lor creşte pe măsură ce se apropie scadenţa din 2024. Natura având oroare de vid, și pentru a le controla ambiţiile acestora tabere, Putin a dorit să stabilească acum un cadru pentru tranziție. Credinciosul dar nepopularul Medvedev a fost rugat să predea demisia guvernului său și pus pe tuşă în timp ce așteaptă ceva mai bun sau ceva mai rău.

Unii i-au atribuit președintelui rus intenția de a crea o Uniune a Rusiei și Belarusului, a cărei conducere ar prelua-o pentru a rămâne la putere după 2024. Dacă acesta ar fi cazul, rezistența omului forte din Minsk, Aleksandr Lukaşenko, a trebuit să-l descurajeze. Propunerile de reformă ale dlui Putin, despre care a spus că vor fi supuse unui „vot al cetățenilor”, par mai degrabă să îi dea posibilitatea de a evolua în cadrul aparatului de stat rus, fie din nou ca prim ministru, dar cu puteri sporite în comparație cu funcția actuală, adică în fruntea Consiliului de Stat.

Oricare ar fi forma sa instituțională finală, această „revoluție de sus”, așa cum au numit-o unii comentatori ruși, are în orice caz un obiectiv: acela de a păstra o putere centrală forte în Rusia. „Rusia va trebui să rămână o republica prezidențială puternică”, a spus Putin, spulberând speranțele celor care vedeau o evoluţie democratică în consolidarea puterilor parlamentului. La urma urmei, obsesia controlului este lucrul care îl motivează pe liderul rus.