Lecția nord-coreeană a salariilor de stat. Posibile amintiri cu vremea românului Ceaușescu

În timp ce în România discutăm despre creșterea salariului minim pe economie, într-o țară închisă există un salariu fix pentru toată lumea din 2002. Un câștig fix nu reprezintă un lucru bun, atunci când ai inflație și este nevoie de două job-uri pentru a te întreține. Când Coreea de Nord a crescut salariile peste productivitate, prețurile au crescut. Acum, după o reformă care a însemnat renunțarea la economia planificată, cetățenii acestei țări, pe lângă salariul de bază fix, în funcție de productivitate primesc bonusuri și stimulente. Totuși, pentru a face rost de bunurile necesare pentru a trăi, sunt nevoiți să apeleze la încă un job și să meargă pe piața neagră pentru a face rost de produse.

La prima vedere, pare imposibil pentru un muncitor nord-coreean care are un salariu de 4.000 won (4 dolari) să supraviețuiască într-o economie unde un pachet de țigări ajunge la 5.000 won (5 dolari), scrie JoongAng Ilbo.

Soluția, spune o persoană de rang înalt care a plecat din Coreea de Nord, o reprezintă bonusurile și job-urile cu jumătate de normă.

Această persoană s-a ocupat cu crearea politicilor economice în Nord și spune că oamenii trăiesc cu salariul oficial și bonusurile oferite la locul de muncă, precum și cu joburi cu jumătate de normă.

„Când am venit prima dată în Sud, oamenii vorbeau doar despre salariul oficial lunar când discutau despre sistemul de plată din Nord. În realitate, însă, nord-coreenii câștigă mult mai mult din bonusuri”, a spus el.

Veniturile de bază sunt standard la 4.000 won pe lună, indiferent de tipul de muncă sau de nivel. Totuși, nu există niciun plafon asupra veniturilor suplimentare acordate prin bonusuri, care variază în funcție de fabrici și de locuri de muncă, a mai spus el.

Reporterii JoongAng Ilbo spun că au fost la o fabrică din capitala Coreei de Nord, Pyongyang, în mai 2006. Atunci au aflat că în 2005 venitul unui muncitor era de 20.070 won, care includea salariul plus bonusuri și stimulente. Totuși, o sursă de la acea vreme le-a spus ziariștilor că venitul individual era în septembrie 2005 de 33.678 won. Asta înseamnă că muncitorii primeau mult mai mult din bonusuri și stimulente decât din salariul de bază.

Cei care au plecat din Nord recunosc că a crescut activitatea economică în special după ce Guvernul a modificat legea pentru a renunța la controlul producției în fabrici dând mână liberă managerilor și administratorilor.

Asta a transformat sistemul de producție al țării, schimbându-se de la structura în care Guvernul colecta și distribuia toate bunurile produse, la una în care fabricile vând produsele pentru profit și plătesc o taxă de 30% din venituri către stat. Ca rezultat, compensarea muncitorilor a urcat rapid sub formă de stimulente și bonusuri.

Circa 40% din fabricile din Coreea de Nord sunt operaționale, comparativ cu circa 10% în anii 2000, când țara încă se confrunta cu foametea care a distrus societatea cu un deceniu în urmă.

Potrivit unei alte persoane care a plecat din Nord și s-a ocupat cu politicile publice, structura câștigurilor salariale a început să difere de la fabrică la fabrică și de la un loc de muncă la altul, fiind o diferență mare comparativ cu structura uniformă a câștigurilor din trecut.

„Pentru că oamenii au început să consume mai mult recent, unii muncitori din sectorul produselor alimentare au ajuns să câștige 400.000 de won pe lună (400 dolari). Salariul mediu în sectorul minier sau din metalurgie este între 100.000 – 300.000 won, în timp ce în sectorul de încălțăminte într-o fabrică din Hyesan acesta este de 30.000 won (30 dolari). Unele fabrici generează un profit așa de mare încât muncitorii nu trebuie să își ia job-uri cu jumătate de normă”, a mai spus el.

Lanțul: politica salarială – inflație în creștere – neîncredere în monedă – piața neagră

Autoritățile au devenit conștiente de inegalități de la căderea sistemului de distribuție publică, respectiv economie planificată, de la mijlocul anilor 1990 și a luat măsuri precum controlul prețurilor și creștere a câștigurilor salariale pentru a asigura cetățenilor un nivel de trai minim.

Acestea au fost considerentele care au stat la baza reformei majore din iulie 2002 când salariul oficial a fost crescut de la 200 won la 4.000 won împreună cu măsuri precum ajustarea monetară și permiterea tranzacționării bunurilor.

La acea vreme, Guvernul spunea că aceste schimbări reprezintă măsurile prin care câștigurile muncitorilor sunt ajustate cu prețurile.

Un alt nord-coreean care a ajuns în Coreea de Sud, fost reprezentant de rang înalt în zona politicilor economice, spune că la acel moment pentru un cetățean erau de ajuns 2.000 won pentru a supraviețui. Un salariu de 4.000 won era suficient pentru a susține o familie de 4 persoane, în care lucrează două persoane.

Totuși, piața s-a dovedit a fi prea impredictibilă pentru ca Guvernul să se adapteze. Cu prețurile în creștere și comerțul în urcare, statul s-a văzut forțat să controleze prețurile în 2009.

În noiembrie a anunțat reforma monedei, denominând cu o rată de 100 la 1. Această măsură a avut un efect minim asupra prețurilor, ba chiar acestea au început să crească, având efecte negative asupra țării.

Un pachet de țigări produs în țară costa în jur de 60 de cenți în 2008, dar acum costă 4 dolari, în timp ce populara înghețată care ajungea la un dolar pentru cinci cupe, acum poți lua doar 2 cupe cu aceeași sumă. O sticlă de bere care costa 40 de cenți, a ajuns la 1,2 dolari.

O pereche de adidași care costau 200 won înainte de 2002, a ajuns la 3.000 won în 2010. „Acum se vând cu 10.000 won perechea”, au spus aceștia.

În timp ce salariul de bază a înghețat la nivelul din 2002, prețurile de pe piață au urcat chiar de 10 ori.

Alte persoane care au părăsit țara spun că unii nord-coreeni și-au pierdut încrederea în monedă și au început să facă tranzacții în yuanul chinezesc.

„Cel puțin 300 de yuan (43 dolari) sunt de ajuns pentru a susține două persoane. Dacă convertim în moneda națională, ar însemna 350.000 won (la cursul pieței la negru, nu cel oficial de stat n.r.)”, au precizat acestea.

Oamenii, în general, nu își permit luxul de a cumpăra țigări sau alcool.

„Prețurile pentru serviciile de transport și bunuri necesare, ca orezul, sunt stabilite la un nivel foarte jos. Totuși, bunurile care nu sunt vitale pentru noi, precum țigările sau caviarul, costă câteva mii de won. Dacă nu consumi banii pentru a mânca în oraș sau să mergi în parcul de distracții, probabil nu vei muri de foame. Totuși, viața nu este distractivă doar mâncând orez”, spune unul dintre cei care a plecat din Coreea de Nord.

Educatorii predau lecții private celor care nu își permit, în timp ce oamenii care au dolari în plus se duc în piață pentru a face un ban în plus prin schimb valutar ilegal. În timp ce în mod oficial cursul won/dolar este de 1000 la 1, dolarul poate ajunge la 8.300 won pe piața neagră. Dolarii sunt necesari pentru a cumpăra bunurile necesare vieții din piață.