Sari direct la conținut

Legea asistentei sociale, adoptata tacit de Senat

HotNews.ro

Proiectul legii asistentei sociale a trecut luni de Senat prin adoptare tacita, termenul pana la care Senatul isi putea exprima un vot pe marginea acestui proiect, 3 noiembrie, fiind depasit, potrivit Agerpres.

Neintelegerile dintre senatorii Puterii si cei ai Opozitiei privind amendamentele si forma in care legea ar trebui transmisa Camerei Deputatilor au reusit sa blocheze lucrarile plenului Senatului mai bine de patru saptamani.

Proiectul legii asistentei sociale a fost inscris pe ordinea de zi a plenului Senatului de 12 ori.

Scopul proiectului de lege este de a crea cadrul legal si institutional prin care se stabilesc principiile si regulile generale de acordare a masurilor de asistenta sociala.

Prin proiectul de lege se subliniaza si importanta infiintarii, pe langa Ministerul Muncii, Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale, Inspectia Sociala si Observatorul Social, a unui Institut National de Evaluare a Dizabilitatii, institutie ce ar urma sa fie infiintata prin reorganizarea structurilor existente la nivelul Casei Nationale pentru Plata Pensiilor si la nivelul Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

De asemenea, prin lege este instituita o noua modalitate de stabilire a cuantumurilor si nivelurilor beneficiilor sociale, respectiv prin aplicarea unui coeficient de echivalenta asupra indicatorului social de referinta utilizat pentru stabilirea unor drepturi de asigurari de somaj.

Beneficiile sociale sustinute din bugetul de stat vor putea fi solicitate de persoane care corespund criteriilor prin utilizarea unui „formular unic de cerere”.

Astfel, dreptul la asistenta sociala se acorda la cerere sau din oficiu, la sesizarea autoritatilor competente.

Beneficiile de asistenta sociala si serviciile sociale vor fi, insa, reglementate prin legi speciale, legea-cadru urmand sa modifice alte 15 legi care reglementeaza domeniul.

In ceea ce priveste numarul asistentilor sociali, legea propune ca acesta sa fie stabilit in raport cu numarul beneficiarilor masurilor de asistenta sociala, respectiv un asistent social la 300 de asistati. Pe langa personalul de specialitate din domeniu, vor putea activa si voluntari.

In categoria persoanelor ce pot beneficia de asistenta sociala vor putea fi incadrate si persoanele fara adapost, care sunt astfel definite pentru prima data intr-o lege drept „categorie sociala formata din persoane singure sau familii care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiar, juridic sau din pricina unor situatii de forta majora, traiesc in strada, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuti, se afla in incapacitatea de a sustine o locuinta in regim de inchiriere sau sunt in risc de evacuare, se afla in institutii sau penitenciare de unde urmeaza ca, in termen de doua luni, sa fie externate, respectiv eliberate si nu au domiciliu”.

Legea propune, totodata, si incurajarea persoanelor care beneficiaza de asistenta sociala sa intre in campul muncii in termen cat mai scurt, refuzul unui loc de munca, al participarii de cursuri de formare si calificare putand avea drept rezultat diminuarea cuantumului beneficiului de asistenta sociala sau chiar incetarea acestuia.

Legea, initiata de Guvern, are caracter organic, iar Senatul este prima Camera sesizata in acest caz.

Astfel, legea asistentei sociale urmeaza sa fie transmisa Camerei Deputatilor, care este Camera decizionala, in forma Guvernului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro