Sari direct la conținut

LifeLab: cum pot învăța elevii de gimnaziu și liceu despre bani?

Smile Media
LifeLab, Foto: BCR
LifeLab, Foto: BCR

Mai sunt 40 de zile până la vacanța de vară, însă cu siguranță elevii de gimnaziu și liceu au de 40 de ori mai multe motive să se bucure de asta, iar profesorii au alte 40 de zile la dispoziție să mai stârnească o curiozitate elevilor… sau 40 până vine vacanța. Vacanță pentru care se planifică călătorii și activități care mai de care mai interactive și solicitante pentru părinți, așa-i?

  • 31 mai este ultima zi în care profesorii care utilizează resursele de educație financiară la materiile pe care le predau se pot înscrie în concursul LifeLab National

Chiar așa! Cum ar fi ca în ultimele 40 de zile de școală până la vacanță, profesorii să includă în orele de curs câteva minute de educație financiară, care să responsabilizeze elevii în privința modului în care își vor cheltui bugetele în activitățile de peste vară? Puțini oameni au învățat cât de importantă este educația financiară și ce impact ar putea avea aceasta în viața unui copil sau a unui tânăr. Deși strângem bani la pușculiță de la vârste fragede, pe câți dintre noi i-a învățat cineva și cum să îi gestioneze?

La acest moment, potrivit Eurobarometrului privind Monitorizarea nivelului de alfabetizare financiară în UE publicat în 2023, România este pe ultimul loc în ceea ce privește educația financiară.

LifeLab: Despre Bani în Fiecare Materie

Din acest motiv, BCR a lansat LifeLab, proiect educațional care integrează concepte financiare la nivel interdisciplinar, în toate ciclurile de învățământ. Profesorii au puterea de a modela generații întregi de elevi, iar prin proiectul LifeLab aceștia devin ambasadori ai educației financiare interdisciplinare și, în plus, învață cum să își gestioneze propriile finanțe.

Mai mult, proiectul mai aduce în atenția publicului și cât de important este pentru copiii din ciclul primar gimnazial și liceu să se familiarizeze cu noțiuni financiare, buget, gestionarea corectă a banilor, cu atât mai mult cu cât deciziile financiare ne impactează viețile de zi cu zi, indiferent de vârstele pe care le avem. Este cu atât mai importantă sedimentarea cunoștințelor în etape incipiente ale vieții, cu cât aceștia vor crește și vor dezvolta un comportament echilibrat și sănătos din punct de vedere financiar.

LifeLab National: peste 300 de resurse de educație financiară gratuite

Pe ȘcoaladeBani.ro sunt peste 300 de resurse didactice disponibile. Astfel, profesorii de la toate ciclurile de învățământ au acces gratuit la toate instrumentele necesare pentru a-i ajuta pe elevi să învețe atât despre bani, cât și despre economii și gestionarea finanțelor proprii. Materialele pe care le au la dispoziție au fost gândite și dezvoltate de experți și acoperă o gamă largă de discipline, putând, astfel, să fie integrate armonios și sistematic în programa școlară deja existentă.

Profesorii de gimnaziu și liceu au la dispoziție aproximativ 250 de fișe de educație financiară, pe care le pot aplica în cadrul a 18 discipline școlare, incluzând educație socială, engleză, geografie, fizică, arte vizuale, sport și religie.

(Concurs) 31 mai 2024 este ultima zi în care profesorii care utilizează resursele de educație financiară la materiile pe care le predau se pot înscrie în concurs

LifeLab National premiază profesorii care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor de educație financiară interdisciplinară disponibile pe Școala de Bani, la categoria Resurse pentru Profesori.

Descarcă fișele, aplică-le la clasă și poți câștiga premii în vouchere eMag!

La concurs poate participa orice profesor care dorește să ofere elevilor săi abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predă, indiferent de ciclul de învățământ, în orice școală și grădiniță.

Pentru a participa la concurs, profesorii trebuie să urmeze 4 pași simpli:

  • Pasul 1: Să-și creeze un cont pe platforma Școala de Bani. Prin înregistrarea pe platformă, aceștia vor avea acces la resursele educaționale disponibile pentru a-și îmbogăți activitățile de predare.
  • Pasul 2: După ce și-au creat contul, profesorii pot accesa secțiunea „Resurse pentru Profesori”, unde vor găsi fișele educaționale corespunzătoare materiilor pe care le predau.
  • Pasul 3: Implementarea resurselor educaționale în activitățile de clasă și documentarea procesului care poate fi realizată prin fotografii sau clipuri video. Aceste dovezi trebuie încărcate ulterior pe un link de wetransfer pentru a fi luate în considerare la punctul 4 și evaluarea participării la concurs.
  • Pasul 4: Pentru a se înscrie în concurs, profesorii trebuie să completeze un formular de înscriere disponibil pe platformă, evidențiind modul în care au utilizat fișele educaționale în activitățile lor de predare.

Premiile vor fi acordate pe baza unor criterii precum numărul de fișe aplicate și calitatea argumentării utilizării acestora în activitățile de clasă. Participanții cu cele mai bune performanțe vor fi recompensați cu unul dintre cele 50 de vouchere eMAG în valoare totală de 14.500 de lei. Vezi regulamentul concursului aici.

LifeLab este un program BCR de educație financiară interdisciplinară. Materialele educaționale au fost create de profesori pentru a le vorbi elevilor despre bani la diferite materii, astfel încât educația financiară să fie un proces continuu de învățare.

Articol susținut de BCR

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro