Lipscani. Bucuresti. Ghid turistic&chefuri. Parerea reporterului

Ce spune reporterul dupa sase luni de trait viata in Lipscani: In 2011, nu stii nici macar pe unde vine locul acesta al miracolelor. Comoditatea impune ca Centrul vechi Lipscani zona cuprinsa intre strada Doamnei, Calea Victoriei, Splaiul Independentei-Hanul lui Manuc si Bulevardul Bratianu. Orasul vechi insa merge ceva mai departe. Spre Universitate si Academiei, spre Ghica si Muzeul Bucurestiului, spre Coltea si spre Lipscaniul din spatele liniei de tramvai de la Sfintul Gheorghe si dincolo de Calea Victoriei, prin spatele CEC-ului si al magazinului Victoria, scrie Eugen Istodor pe Istodor.ro.

Dar n-ai cum lupta contra circiumariei bine inradacinate. Strazile Ghica, Caragiu, Academiei sint despartite de restul prin strada Doamnei si ai numai ici-colo locuri bune de circiumarie. Mai mult, bucatile de Lipscani uitate spre Bratianu si Calea Victoriei sint „peste mina”, de fapt, peste drum, „rupte” fizic si zac in mizerie.

Daca vii dinspre Bulevardul Bratianu, esti intimpinat de mutenia Lupoaicei, statuie copie a celei din capitala Italiei, Roma, si de latratul viguros al gastii de ciini vagabonzi cit Lupoaica de mari: Molecula, Gorica&co.

Acolo vezi ceea ce te asteapta cam peste tot: renovari in spirit, cladiri noi fara pic de spirit si abandonuri fara minte. De continui, si eu iti spun sa continui, ia-o cu grija pe strazile nu prea multe, scurte, „incurca-mate”, cu reguli niciodata respectate. Unde circulatia e interzisa, acolo te trezesti cu un Ferrarri la glezna. Pe unde mergi sigur pe piatra cubica, brusc calci in mocirla vreunei strazi nepavate ori te-mpiedici de vreo gura de canalizare deschisa. Pe unde admiri fatade cit palma, ce amintesc zapacit de cladiri ale Orientului ori Occidentului european, gindesti ca-ti poate pica cornisa sau balconul, admirate mai devreme, in cap. Unde te bucura restaurantele si barurile, este greu de obtinut o factura fiscala sau de platit cu cardul. Unde privesti pe pereti fotografii din alte vremuri, plasma teve iti ia piuitul si te aduce-n actualitate. Unde-i casa bine refacuta, te asasineaza din geam boxele zdranganind muzica preferata a chelnerilor. Unde te delectezi cu refacerile viguroase ale cladirilor bancare, acolo te asalteaza tigani ce nu te lasa sa parchezi, daca nu le dai tributul. Unde este stapina industria de impodobit mirese, stai la pinda degeaba ca nu vei gasi o toaleta publica. Unde ai fost de trei-patru ori si ti-a fost bine, te trezesti ca toana chelnerului te arunca-n desnadejde.

Lipscaniul, care mult timp a gazduit in inima lui resedinta domneasca a Bucurestiului, nu aspira spre nimic aristocratic. Respira insa omeneste. Si poate purta azi ca mereu etichetele date de calatorii straini, care l-au parcurs in vremuri trecute: oras exotic, oras paradoxal, al contradictiilor, „oras al bucuriei”, oras hilar, „micul Paris”, „tara lui ***** masii”.

Lipscaniul, inima Bucurestiului, a trait secole de viata de mahala, supravietuind dupa imprejurari, oftaturi si ofuri. „Acum sa ne fie bine, ca dupa noi, prapadul.” Asa-i placul inimii, cine ce are cu mine? Pling, rid, hai sa tragem un chef.

Comenteaza pe Istodor.ro.