Sari direct la conținut

Război în Ucraina, ziua 1097: SUA și Israel refuză să numească Rusia stat agresor / Discuții cruciale la Casa Albă privind negocierile de pace / Zelenski: Sperăm să putem pune capăt războiului anul acesta

Război în Ucraina, ziua 1097: SUA și Israel refuză să numească Rusia stat agresor / Discuții cruciale la Casa Albă privind negocierile de pace / Zelenski: Sperăm să putem pune capăt războiului anul acesta
Volodimir Zelenski. FOTO: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Lideri din Europa și Canada au ajuns luni dimineață cu trenul în capitala Ucrainei pentru a-și arăta susținerea față de Ucraina, la trei ani de când președintele rus Vladimir Putin a ordonat invazia vecinului său. Oficialii au fost întâmpinați la gară de ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha și de șeful de cabinet al președintelui Andrii Yermak. Printre aceștia s-au aflat președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și premierul canadian Justin Trudeau.

Evenimentele de luni, ziua 1097 a războiului din Ucraina, LIVE:

SINTEZA ZILEI:


Macron: Un armistițiu între Ucraina și Rusia ar putea fi încheiat „în următoarele săptămâni”

Președintele francez Emmanuel Macron afirmă că un armistițiu între Ucraina și Rusia „ar putea avea loc în următoarele săptămâni”.

Într-un interviu acordat Fox News, după întâlnirea cu președintele american Donald Trump, Macron a precizat că a vorbit cu liderii europeni și că mulți dintre ei sunt pregătiți să ofere garanții de securitate.

Putin se declară pregătit pentru investițiile americanilor în mineralele rare din regiunile ucrainene ocupate, pe care le numește „noile noastre teritorii”

Principalul avertisment transmis de Macron lui Trump privind pacea în Ucraina / Ce dezacord au avut cei doi la finalul întâlnirii de la Casa Albă / Liderul american, dispus să meargă la Moscova

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni că poartă „discuții solide” cu omologul său rus, Vladimir Putin, în ceea ce privește soluționarea conflictului din Ucraina, dar și în privința unor acorduri economice „majore”, transmite Agerpres.

Vladimir Putin a declarat, luni, că Rusia își dorește ca Ucraina „să se transforme într-un stat vecin prietenos” și să nu fie folosită „ca o trambulină ostilă”. El a comentat și poziția omologului american, Donald Trump, potrivit TASS.

Președintele american, Donald Trump, care recent îl acuzase pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski că este „un dictator”, a evitat să folosească termenul în cazul președintelui rus Vladimir Putin, luni, în cadrul unor declarații făcute în marja întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său francez, Emmanuel Macron, la Casa Albă, potrivit CNN.

Putin va accepta trupe europene de menținere a păcii în Ucraina, îl asigură Trump pe Macron la Casa Albă. Președintele SUA, evaziv în privința cedării de teritorii ucrainene / Ce a spus despre NATO

De ce un acord care să încurajeze  Rusia ar echivala cu o înfrângere strategică. La 3 ani de la invazie, fragilitatea Europei e mai vizibilă ca oricând

Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția europeană cu privire la Ucraina. SUA, Rusia și alte 16 țări au votat „împotriva”

Trump: „Discuții serioase” cu Putin privind încetarea războiului

Donald Trump a anunțat că se află în „discuții serioase” cu Vladimir Putin cu privire la încheierea războiului din Ucraina.

Într-o postare pe Truth Social, președintele american a afirmat că discută, de asemenea, despre „tranzacții majore de dezvoltare economică care vor avea loc între SUA și Rusia”.

„Discuțiile se desfășoară foarte bine”, a adăugat Trump, potrivit Sky News.

Trump s-a referit, de asemenea, la discuția dintre liderii G7 care a marcat împlinirea a trei ani de la declanșarea războiului din Ucraina.

El și-a reluat afirmația că războiul „nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte”.

Referindu-se la discuția de luni, Trump a spus: „Toată lumea și-a exprimat obiectivul de a vedea sfârșitul războiului și am subliniat importanța acordului vital privind mineralele critice și pământurile rare dintre SUA și Ucraina, care sperăm că va fi semnat foarte curând!”.

Trump a precizat că acordul va asigura „recuperarea de către poporul american a zecilor de miliarde de dolari și a echipamentelor militare trimise Ucrainei”, ajutând în același timp la creșterea economiei Ucrainei.

SUA cer Kievului şi Moscovei să susţină la ONU proiectul lor de rezoluţie privind încheierea războiului din Ucraina, fără mențiuni despre integritatea teritorială

Kaja Kallas vrea „cea mai puternică armată din Europa” în NATO și transmite un mesaj fără echivoc SUA: „Nimic despre Ucraina fără Ucraina și nimic despre Europa fără Europa”

Zelenski spune că speră ca SUA să continue să sprijine Ucraina după schimbul de replici cu Trump

Președintele Volodimir Zelenski a declarat luni că speră ca Statele Unite să își continue sprijinul pentru Ucraina, în timp ce a vorbit pe scurt despre președintele american Donald Trump după disputa publică dintre cei doi care a avut loc săptămâna trecută, relatează CNN.

„Sperăm că Statele Unite vor continua sprijinul, la fel ca toți partenerii”, a declarat Zelenski, în timpul summitului liderilor europeni de la Kiev, care a marcat împlinirea a trei de la declanșarea războiului pe scară largă în Ucraina de către Rusia.

„De asemenea, trebuie să nu pierdem această unitate între Europa și Statele Unite”, a adăugat Zelenski.

Deși afirmațiile lui Trump de săptămâna trecută au aruncat o umbră lungă asupra summitului de la Kiev, Zelenski și alți lideri au evitat în mare măsură să îl menționeze pe nume pe președintele american în timpul declarațiilor lor publice.

Zelenski: Ucraina și SUA lucrează „productiv” la un acord economic

Președintele Volodimir Zelenski a declarat luni că Ucraina și SUA lucrează în mod productiv la un acord economic în centrul efortului de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

El a făcut această declarație la Kiev, în timpul unui discurs, prin videoconferință, către liderii țărilor G7, inclusiv președintele american Donald Trump, în timpul căruia a reiterat că atât Europa, cât și Ucraina ar trebui să fie implicate în procesul negocierilor de pace, notează The Guardian.

Zelenski: Sperăm să putem pune capăt războiului anul acesta

După ce a făcut o retrospectivă a celor trei ani de război cu Rusia, președintele ucrainean a vorbit luni, în conferința de presă de la Kiev, și despre viitorul țării sale.

Liderul ucrainean a fost întrebat care sunt speranțele lui pentru țara sa în următorii trei ani.

„Sperăm să putem termina războiul anul acesta, nu în trei ani”, a răspuns el, potrivit Sky News.

El a precizat că dacă Ucraina nu va beneficia de garanții de securitate, Rusia se va întoarce pentru o nouă agresiune.

„Dacă îi presăm (pe ruși, n.r.), îi punem la locul lor, pe teritoriul lor, și dacă Ucraina va fi în UE și în NATO… desigur că ne va ajuta foarte mult”, a adăugat Zelenski.

„Și cred că nu se vor întoarce – veți avea o armată puternică și aliați puternici și o unitate puternică, după părerea mea”, a punctat el.

Ucraina ar putea adera la UE înainte de 2030 dacă reformele continuă, anunță Ursula von der Leyen

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni, la summitul de la Kiev, că Ucraina ar putea adera la blocul comunitar înainte de 2030 dacă își continuă reformele în ritmul actual, scriu Sky News și BBC.

Președinta Comisiei Europene a făcut aceste declarații în cadrul unei conferințe de presă alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ea a precizat că Ucraina se descurcă bine și că ar putea fi „admisă mai devreme de 2030”, dacă va continua „în această viteză și la această calitate” a reformelor.

Zelenski a declarat mai devreme că aderarea la UE sau la NATO va ajuta Ucraina „foarte mult” în descurajarea unor viitoare agresiuni rusești.

Conferința de presă a summitului „Sprijin pentru Ucraina” de la Kiev a luat sfârșit.

Turcia este pregătită să găzduiască negocierile de pace Ucraina-Rusia, anunță ministrul de externe

Turcia a anunțat luni că este pregătită să găzduiască eventuale discuții între Ucraina și Rusia și că va sprijini orice inițiativă care să conducă la pace, scrie The Guardian.

Luni, în timpul unei vizite la Ankara a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, omologul său turc, Hakan Fidan, a spus că Turcia apreciază inițiativa americană pentru pace, pe care o vede ca o abordare „orientată spre rezultate”, dar a reiterat faptul că ambele părți trebuie să participe pentru a se putea ajunge o soluție.

„În acest cadru, suntem pregătiți să contribuim cu toate formele de sprijin pentru ca pacea să fie obținută prin negocieri. Suntem pregătiți să găzduim aceste negocieri, așa cum am făcut-o și înainte”, a declarat Fidan.

Turcia, care este membră a NATO, a găzduit discuțiile inițiale dintre cele două părți la câteva luni după începutul invaziei ruse din 2022 în Ucraina, contribuind la obținerea unui acord pentru trecerea în siguranță a exporturilor de cereale prin Marea Neagră.

Întrebat despre garanțiile de securitate pe care Ucraina le-a cerut SUA și partenerilor occidentali pentru a pune capăt războiului, Fidan a declarat că Ankara este „pregătită să facă, în principiu, orice pas care contribuie la pace”.

Țările cu populație vorbitoare de limbă rusă sunt în pericol, avertizează Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce a felicitat Estonia pentru sărbătorirea Zilei Indepedenței, a avertizat luni, la summitul de la Kiev, că țările cu o populație rusofonă semnificativă ar putea fi următoarele care intră în vizorul Moscovei, relatează Sky News.

„Cel mai periculos moment”, a spus liderul ucrainean, este acela în care țările din Europa de Est au populații cu „rădăcini rusești” – nu pentru că acestea reprezintă o amenințare, ci pentru că Kremlinul va folosi siguranța lor ca pretext pentru invazie.

El a identificat Polonia, Slovacia, Letonia, Republica Moldova și Estonia drept unele dintre țările potențial amenințate.

Același lucru s-a întâmplat, a adăugat el, atunci când Rusia a anexat Crimeea în 2014 și a invadat Donbasul.

„Chiar de la început, au spus că nu ne ocupă teritoriile… ci că ei (rușii, n.r.) apără poporul vorbitor de limbă rusă”, a mai afirmat Zelenski.

„Dacă noi vom cădea… Cred că toate aceste țări pe care le-am menționat au acest risc din cauza politicii ruse, din cauza viziunii lor asupra «lumii ruse»”, a mai declarat Zelenski.

Acordul dintre Washington și Kiev în virtutea căruia Statele Unite vor primi un acces privilegiat la resursele naturale ale Ucrainei este în curs de finalizare, a anunțat luni vicepremierul ucrainean Olga Stefanișina, potrivit agențiilor AFP și EFE.

Moscova a transmis luni, prin intermediul ministrului de Externe, Serghei Lavrov, că este deschisă pentru negocieri care să pună capăt războiului din Ucraina, care durează de trei ani, dar că trupele sale vor înceta să lupte doar atunci când un acord de pace va „conveni” intereselor Federației Ruse, informează France Presse.

Macron a sosit la Casa Albă pentru discuții cu Trump privind Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a sosit luni la Casa Albă pentru discuții cu președintele american Donald Trump, discuții în cadrul cărora vor fi abordate perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, în contextul unor diferențe puternice cu privire la modul în care se poate pune capăt conflictului, informează Reuters.

Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, a declarat luni că a crezut că președintele american Donald Trump l-a confundat pe omologul său ucrainean Volodmir Zelenski când l-a numit „dictator fără alegeri” săptămâna trecută.

Președintele Chinei, Xi Jinping, și-a reafirmat parteneriatul „fără limite” într-o convorbire telefonică pe care a avut-o luni cu omologul său rus, Vladimir Putin, a relatat presa chineză de stat, când se împlinesc trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, transmite Reuters.

România, Ungaria, Slovacia și Bulgaria cer UE să reintroducă cotele la produse agricole ucrainene

Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, informează Interfax.

„Sunt unele lucruri pe care nu le permitem. Protejăm interesele și mijloacele de trai ale fermierilor de produsele agricole ucrainene. Într-o scrisoare comună cu colegii mei, miniștrii Agriculturii din Bulgaria, România și Slovacia, cerem Bruxelles-ului să ia măsuri”, a scris Istvan Nagy.

Reglementările UE cu privire la importurile din Ucraina vor expira în luna iunie 2025, așa că Executivul comunitar trebuie să găsească o soluție pe termen lung la probleme care există pe piața europeană din cauza produselor agricole ucrainene, susține oficialul ungar.

„Scrisoarea comună cere reintroducerea cotelor de dinainte de criză și adoptarea de măsuri pentru protejarea produselor agricole, protecție automată și cote individuale pentru statele participante pe baze regionale”, a mai spus Nagy, citat de Agerpres.

Potrivit lui Nagy, Ungaria își pune întrebarea dacă, de data asta, Bruxelles-ul va ține cont de interesele fermierilor din Europa de Est sau îi va trăda din nou, cum a făcut în luna septembrie 2023, când interdicția la importurile de produse agricole ucrainene în UE nu a fost prelungită. În orice caz, Ungaria va menține, în legislația națională, restricțiile la importurile de produse agricole ucrainene, atâta timp cât va fi nevoie pentru a proteja fermierii ungari, a adăugat Nagy.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a invitat, miercuri, partidele din Parlamentul României la consultări în vederea pregătirii poziţiei ţării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie 2025, care va avea loc la Bruxelles, pe tema războiului din Ucraina, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale.

Atât timp cât trupele ruse avansează în Ucraina, deși cu costuri mari, Kremlinul nu este interesat să negocieze o încetare a ostilităților. Pentru președintele rus Vladimir Putin, important este că, prin începerea negocierilor cu el, Donald Trump a scos Rusia din izolare, iar acum Moscova și Washingtonul vor discuta despre ordinea mondială postbelică, așa cum au făcut-o cu Londra la Ialta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Și în timp ce discuțiile au loc, armata lui Putin ar putea cuceri noi teritorii, oferindu-i alte atuuri, scrie publicația rusă independentă The Moscow Times.

Spania va oferi Ucrainei un nou pachet de ajutor militar în valoare de 1 miliard de euro în acest an, a declarat prim-ministrul Pedro Sanchez, luni, la Kiev, în timpul unei întâlniri internaționale, informează Reuters.

Pachetul vine ca parte a unui acord bilateral de securitate și apărare pe 10 ani, semnat în mai 2024, potrivit unui comunicat al biroului lui Sanchez. Anul trecut, Madridul a trimis deja peste 1 miliard de euro în ajutor pentru apărarea Ucrainei.

„Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a spus Sanchez liderilor la summitul internațional, subliniind necesitatea ca atât guvernul Ucrainei, cât și Uniunea Europeană să fie prezente la orice discuții de pace cu Moscova.

„Nimic despre Ucraina fără Ucraina și nimic despre securitatea europeană fără Europa”, a adăugat el.

O alertă aeriană a fost declanșată în timp ce 13 lideri occidentali sunt prezenți la Kiev luni, zi în care se împlinesc trei ani de la declanșarea invaziei ruse din Ucraina, relatează AFP și Agerpres.

Europa trebuie să sprijine Ucraina mai mult ca oricând, a declarat luni șeful politicii externe a UE, Kaja Kallas, în timp ce blocul a convenit să impună mai multe sancțiuni împotriva Rusiei înainte de o serie de reuniuni la Bruxelles, Kiev și Washington în această săptămână, scrie Reuters. Mai mulți lideri internaționali participă fizic la un summit organizat în capitala ucraineană, în semn de solidaritate cu țara invadată de armata lui Vladimir Putin.

Europa a cumpărat combustibili din Rusia în valoare de 22 miliarde de euro în 2024, dar a oferit doar 19 miliarde de euro pentru a sprijini Kievul, potrivit unui raport al Centrului de Cercetare pentru Energie și Aer Curat (CREA), publicat la trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, scrie The Guardian.

INTERVIU. Ce spune consilierul lui Zelenski despre cererile lui Trump privind pământurile rare și recuperarea banilor americani: „Ucraina vrea și o să aibă profiturile sale”

O explozie a avut loc luni în interiorul consulatului Rusiei din Marsilia, a declarat consulul general Stanislav Oranski, potrivit agenției de presă rusă RBC, citată de Reuters. Explozia are „toate caracteristicile unui atac terorist”, a acuzat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, citată de agenția de stat Tass.

Armata ucraineană a anunțat luni că forțele sale au lovit peste noapte cu drone rafinăria de petrol rusă Ryazan, cel puțin cinci explozii producându-se în apropierea acesteia, scrie Reuters.

Armata Kievului a afirmat într-o declarație că a izbucnit un incendiu la rafinărie, care aprovizionează trupele ruse.

De asemenea, a afirmat că un alt depozit de petrol rusesc a fost lovit în regiunea Tula.

România își reafirmă angajamentul „deplin” față de libertatea, suveranitatea și independența Ucrainei, a transmis, luni, președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj la trei ani de război în această țară.

„La trei ani de la invazia pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, România își reafirmă angajamentul deplin față de libertatea, suveranitatea și independența Ucrainei. Trebuie să menținem Ucraina puternică până când se poate ajunge la o pace justă și durabilă”, a scris Bolojan, luni, pe platforma X.

Președintele interimar Ilie Bolojan va participa, luni, în format online, la summitul „Defense and Security Strategy of Unity. Action Plan”, organizat în Ucraina.

Ucraina va primi un nou ajutor de 3,5 miliarde de euro din partea Uniunii Europene în luna martie, a declarat luni Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, în timpul unei vizite la Kiev, informează Reuters.

Von der Leyen a declarat că Ucraina va beneficia, de asemenea, de planurile UE de creștere a producției europene de armament și a capacităților de apărare.

Liderii europeni vor încerca luni să salveze ceea ce a mai rămas din alianțele lor tradiționale, cu o strategie în două direcții, care vizează menținerea președintelui american Donald Trump de partea lor și salvarea Ucrainei de la sacrificarea în favoarea lui Vladimir Putin, scrie Politico.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni poporului țării sale că este mândru de „eroismul lor absolut” de a lupta și de a trăi în războiul pe care Rusia l-a început cu invazia sa la scară largă în urmă cu exact trei ani.

„Trei ani de rezistență. Trei ani de recunoștință. Trei ani de eroism absolut al ucrainenilor. Sunt mândru de Ucraina!” a spus Zelenski într-o postare cu un videoclip care arată viața ucrainenilor obișnuiți pe linia frontului și în activitățile zilnice din timpul războiului.

„Mulțumesc tuturor celor care o protejează și o ajută”.

Lideri din 13 ţări se întâlnesc luni la Kiev pentru a-şi reafirma sprijinul faţă de Ucraina la împlinirea a trei ani de la invazia rusă, într-un moment în care Statele Unite determină schimbarea cursului conflictului, relatează AFP și News.ro.

„Mâine (n.r. – luni) avem o întâlnire importantă, un summit. Poate că va fi un punct de cotitură”, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre această reuniune, la care alţi 24 de lideri se vor alătura prin videoconferinţă.

Premierul spaniol Pedro Sanchez se va deplasa la Kiev, la fel şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aceasta din urmă a declarat că a „făcut un bilanţ” al situaţiei împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer, care se vor deplasa luni, respectiv joi, în Statele Unite.

Emmanuel Macron a reiterat că el şi „colegii săi europeni” sunt „angajaţi într-o revenire justă, solidă şi durabilă la pace” şi că „securitatea europenilor va ieşi întărită” din negocieri.

Confruntaţi cu ameninţarea rusă şi cu schimbarea de direcţie americană, europenii slăbiţi încearcă să se mobilizeze. Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat un summit special pentru 6 martie, deoarece „acesta este un moment decisiv pentru Ucraina şi securitatea europeană”.

Forțele aeriene ucrainene au anunțat luni că Rusia a lansat peste noapte 185 de drone, dintre care Ucraina a doborât 113, iar alte 71 au dispărut de pe radare, potrivit Reuters.

Rusia a lansat de luni de zile atacuri cu drone în masă aproape zilnice în Ucraina.

Rusia recunoaște eforturile Statelor Unite de a avansa către o încetare rapidă a focului în Ucraina, dar acest lucru este inacceptabil pentru Moscova și amenință cu consecințe grave pentru relațiile dintre Rusia și SUA, a relatat luni agenția de presă RIA, citată de Reuters.

Trei ani de război în Ucraina. Venirea lui Trump la Casa Albă schimbă complet jocul. HARTĂ: Care este situația pe front și cum reconfigurează totul discuțiile SUA-Rusia 

Luni, 24 februarie 2025, sunt trei ani de când Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să invadeze Ucraina. Războiul, pe care Kremlinul l-a numit tot timpul o „operațiune militară specială de denazificare și demilitarizare” a statului vecin care refuză să i se subordoneze, se întinde pe sute de kilometri de linii de front, a devastat zone vaste din țară, a ucis zeci de mii de oameni și a strămutat alte milioane de persoane.

–––

Informațiile de duminică, ziua 1096 a agresiunii ruse, au fost LIVE aici pe HotNews.ro

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro