Sari direct la conținut

Localurile care nu respectă măsurile anti-COVID rămân cu activitatea suspendată chiar dacă vor contesta această măsură

HotNews.ro
Restaurant, Foto: Pikist.com
Restaurant, Foto: Pikist.com

Localurile care nu respectă măsurile anti-COVID rămân cu activitatea suspendată pentru 15 sau 30 de zile chiar dacă vor contesta această măsură, conform proiectului de modificare a legii pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne. Autoritățile aduc ca argument că aceiași agenți economici din domeniul HoReCa au încălcat în repetate rânduri legea, deși au fost amendați.

În prezent, cadrul normativ care reglementează principalele măsuri în contextul pandemiei de COVID-19 este reprezentat de Legea nr. 55/2020. Articolul 5 din acest act normativ stabilește, la alineatul 3, măsurile care pot fi dispuse de către autorități, iar nerespectarea acestora atrage aplicarea de amenzi (art. 65 și 66 din lege).

Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică, joi, proiectul de act normativ pentru modificarea Legii 55 care prevede ca, pe lângă amendă, localurile care nu respectă măsurile anti-COVID să fie închise pentru 15 sau 30 de zile.

Care sunt argumentele:

  • Întrucât în practică s-a constatat faptul că operatorii economici care au fost sancționați pentru astfel de fapte au continuat să încalce prevederile legale, considerând că aplicarea sancțiunii contravenționale este nesemnificativă în raport cu profitul realizat în urma desfășurării activității interzise, considerăm necesară instituirea în acest caz și a unei sancțiuni contravenționale complementare.
  • O astfel de măsură se impune mai ales în contextul actual, determinat de persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și de apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate.
  • Cu ocazia activităților de verificare și control, în contextul stării de alertă, la nivel teritorial au fost constatate mai multe situații în care aceiași agenți economici din domeniul HORECA au încălcat în repetate rânduri prevederile legale.
  • Din centralizări a rezultat că aceste cazuri sunt întâlnite la nivelul unui număr semnificativ de județe, peste jumătate din totalul acestora. În toate situațiile constatate, dacă la activități nu au participat reprezentanții Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, această instituție a fost sesizată pentru dispunerea măsurilor legale, conform competențelor.
  • Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a închiderii pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite, respectiv desfășoară activitatea suspendată temporar prin, constituie o măsură adecvată și proporțională în cazul comportamentului menționat.

Ce prevede proiectul:

  • În cazul repetării, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancțiunea contravențională principală, agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor anti-COVID.
  • Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare în cazul în care operatorul economic își desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite se materializează prin afișarea, în primă fază, în locuri vizibile de la intrarea/intrările în sediul închis temporar, a mesajului că spațiul este închis temporar din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menționarea expresă a datei până la care este valabilă această sancțiune. Ulterior, nerespectarea sancțiunii contravenționale complementare în acest caz se materializează prin aplicarea, pentru durata rămasă, de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
  • Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare în cazul în care operatorul economic își desfășoară activitatea, deși aceasta este suspendată temporar prin măsurile stabilite, se materializează direct prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
  • În ambele cazuri îndepărtarea ulterioară a sigiliilor în vederea reluării activității poate constitui infracțiune.
  • În cazul în care constată săvârșirea contravenției prevăzute la art. 65 lit. r), pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66, agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).
  • Pentru a nu lipsi de finalitate juridică sancțiunile contravenționale complementare introduse, luând în considerare faptul că scopul măsurilor instituite este acela de prevenire și combatere imediată a efectelor pandemiei de COVID-19, este necesar a se prevedea în mod expres o derogare de la cadrul legal general aplicabil reprezentat de dispozițiile art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare (oprirea activității).
  • Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate și de agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro