Logica premierului (de Miron Damian)

Ce optimist! Premierul si-a inchipuit ca interventia lui in Parlament a lamurit episodul telefonului dat procurorului general. Poate ca i-a lamurit, din oficiu, pe partitocratii din coalitie sau din opozitie. Insa premierul mai trebuie sa se reconcilieze cu logica si cu bunul-simt, iar asta e mai greu. Credeam ca o sa renunte, in fine, la pretentia ridicola ca a actionat ca institutie.

In loc de asta, premierul l-a ridicat aproape la acelasi rang si pe dl Patriciu. Fenomenul este, se pare, contagios. Credeam ca o sa admita ca a gresit. In loc de asta, premierul a reafirmat normalitatea gestului sau.

Caz in care ma intreb daca nu cumva dl Tariceanu i-a sunat si pe procurorii in cazul Carmen Paunescu. Daca nu cumva i-a sunat pe judecatorii care au decis sa ridice sechestrul pus pe averea lui Gigi Becali. Exagerez? Pai, dupa logica premierului, este normal sa intervina pe linga astfel de institutii, in secret, pentru un amic.

Or, eu n-am de unde sa stiu care sint acesti amici prim-ministeriali, iar „notorietatea” unei relatii nu are o valoare formala.

De unde (si de ce) sa stiu daca premierul nu este, in privat, un admirator al dlui Paunescu? De unde sa stiu daca nu este un suporter secret al clubului Steaua? Are dl Tariceanu o lista cu persoanele pentru care considera normal sa intervina? Nu? Atunci poate ca ar trebui sa i-o cer, pe baza Legii 544.

Sigur, legea respectiva priveste informatiile de interes public si se aplica numai pentru institutii. Or, dupa logica premierului, dind telefonul respectiv, el a actionat ca institutie si in interes public. Caz in care intra sub incidenta Legii 544.

Premierul a spus ca a intervenit pentru ca era vorba de un abuz. A facut Parchetul un abuz in cazul Patriciu? Da, a facut. Nu ma refer la cele de forma, pe care le-a descoperit CSM. Ma refer la unul grav, de fond.

Pentru a judeca pe cineva in stare de arest preventiv, este necesar ca acuzatul sa reprezinte pericol social sau ca privarea sa de libertate sa fie justificata, temeinic, de interesul unei bune desfasurari a actului de justitie. Or, daca dl Patriciu e acuzat de infractiuni economice, nu se poate justifica, in nici un fel, ca ar fi un pericol social.

Asa cum interesul justitiei nu poate justifica judecarea dlui Patriciu in stare de arest, de vreme ce, timp de cinci ani, dl Patriciu nu s-a sustras cercetarii pe care aceeasi justitie nu s-a deranjat sa o faca.

Este un abuz, caci privarea unui nevinovat de libertate ar trebui sa se produca in conditii exceptionale. Insa procurorii nostri par mai interesati de efectul mediatic al unei retineri, urmata, eventual, de arestarea preventiva, decit de rezolvarea rapida si cu succes a cazurilor. Si e grav pentru ca, in loc sa fie exceptionala, arestarea e considerata normala.

Justificarea pe care a dat-o, la momentul respectiv, dl Botos retinerii dlui Patriciu a fost chiar asta: asa facem cu toti. (Ca paranteza, dl Botos ar fi putut sa arate ca, de vreme ce retinerea cuiva nu este explicit interzisa, inseamna ca e implicit admisa.

Dupa logica premierului e o justificare perfecta.) Inseamna atunci ca premierul a avut, macar din acest punct de vedere, dreptate? Raspunsul este, desigur, nu. Aici avem o problema de sistem care trebuie sa fie corectata prin reformarea, pe cale institutionala, a acestuia. Nu prin telefoane secrete date procurorului general privind un caz anume.

Astfel de acte au un efect perfect contrar, semnalul pe care il dau procurorilor este ca sint liberi sa continue aceasta practica atit timp cit nu se ating de amicii premierului, caci atunci devine abuz.