Lumea ciudată și spectaculoasă în care poți să ceri bani de la alți români ca să-ți îndeplinești visurile

Există o lume ciudată pe internet în care oamenii finanțează cu bani speranțe. Crezi că ai o idee pentru un super proiect, dar n-ai bani? E suficient să ceri, să promiți și poate cineva chiar crede în tine. Așa e, pe foarte scurt, lumea crowdfunding, un univers unde oameni cu idei, produse și proiecte cer străinilor bani cu speranța că pot livra. Ce se întâmplă când nu livrează?

În România, conceptul de crowdfunding a început să aibă tracțiune prin 2012 – 2013. Kickstarter a fost platforma care a popularizat conceptul, iar vârful penibilului a fost atins în 2014: o salată de cartofi finanțată cu 55 mii de dolari. Celor de la Kickstarter cred că le-a convenit de minune: o lume întreagă a vorbit despre acest proiect ciudat, absolut inutil, dar deja plătit cu zeci de mii de dolari. Creatorul n-a fugit însă cu banii, ba chiar a lansat și o carte de gătit.

Alături de Kickstarter mai activează Indiegogo, Causes, RocketHub, GoFundMe, CircleUp și, într-o ligă aparte, Patreon. Cu cel din urmă probabil că ești obișnuit. Sunt români care cer acolo bani pentru ceea ce fac, fie că e jurnalism, fie că-s poze deocheate vândute doritorilor. Am separat Patreon de celelalte platforme, deoarece funcționează pe bază de abonament: plătești lunar, primești ceva.

Pe Kickstarter, spre comparație, plătești o dată, primești produsul și cam asta a fost. Nu lipsesc, evident, românii de pe aceste platforme. În 2013, un cetățean din Miami cerea bani să facă un documentar despre Cimitirul Vesel din Săpânța. Fii atent ce nume magnific: John Turda. N-a strâns decât 1.924 de dolari din 24.500 de dolari cât avea nevoie.

Jocul Black The Fall a avut însă succes mai mare. E un joc a cărui acțiune se desfășoară într-o Românie comunistă distopică. Creatorii au cerut 25.000 de dolari și-au primit 28.485 de dolari de la 1.669 de susținători. Acum, jocul e pe-o platformă internațională, Steam.

Încă un exemplu de succes, ceva mai recent, este al jocului Gibbous – A Cthulhu Adventure.

În 2016 au lansat campania și au strâns 53.862 de franci elvețieni (aprox. 54.568 dolari). Scopul era să strângă 39.270 de franci (aprox. 39.784 de dolari). Au primit mai mult decât au sperat și nu i-au spart pe berea de după succes.

„Am făcut mai mulți bani decât ne așteptam […] am strâns cu 40% mai mulți bani decât am cerut inițial. Am fi putut să zicem «mersi fain, pe ăștia îi considerăm bonus», însă ni s-a părut fain să extindem dimensiunea jocului și să încercăm să facem ceva mult mai ambițios”, după cum a explicat Liviu Boar liderul acestui startup.

1.929 de oameni au crezut în visul unor români. Dar de ce cred niște străini de pe internet în visurile altor străini de pe internet?

Jocul Gibbous – A Cthulhu Adventure

Crowdfunding a democratizat investiția în proiecte mai mult sau mai puțin utile, dar frumos prezentate

În 2013, un român a visat că poate crea un gadget de realitate virtuală și a făcut un proiect pe Indiegogo. Avea nevoie de 10.000 de dolari, a primit 745 de dolari și proiectul nu s-a materializat niciodată. Se numea 3Deva și presupunea că în fața unor lentile speciale ai o tabletă, iar pe tabletă aplicații de realitatea virtuală. Proiectul a fost implementat similar de Samsung și alte companii, dar realitatea virtuală tot n-a prins.

Românul s-a băgat însă în USR Ilfov și, recent, a fost reclamat pentru discriminare. Ți-am prezentat cazul ăsta ca să vezi și că sunt proiecte care eșuează, iar o cauză principală e modul de prezentare. 3Deva avea un video foarte prost făcut, iar promisiunea nu era deloc de încredere.

Ca să înțeleg mai multe despre lumea asta, cum iei sau nu iei bani, am vorbit cu Mircea Goia, fondator RomanianStartups.com. El a susținut 82 de proiecte de tipul acesta: 54 pe Kickstarter și 28 pe Indiegogo, cele mai multe în tehnologie și entartainment (film). Mi-a zis din start: cel mai important e să ai o prezentare bună.

„Nu e îndeajuns să arunci proiectul acolo descris în linii mari plus un video. Inclusiv videoul trebuie să fie făcut profesionist. E necesar să spui o poveste frumoasă și convingătoare, în text și în video, bogată în detalii”, mi-a spus Mircea.

Al doilea pas e comunicarea: oamenii care îți dau bani trebuie să știe ce faci, unde ai ajuns, care-i următorul pas. Totodată, asta arată că ești determinat să faci ceva, nu doar să fugi cu banii. Când vine vorba de eșec, Mircea a identificat tot prezentarea ca prim indicator.

„O prezentare proastă «urlă» a eșec când o vezi. Are detalii puține, un video prost făcut – filmat cum se nimerește, cu sunet prost și cu o poveste alambicată. O prezentare proastă nu spune nimic decât «dați-mi bani». Și atât. Adică un fel de cerșeală. Și pe stradă dai de oameni care doar țin mâna întinsă și alții care fac ceva (cântă, de exemplu)”, mi-a explicat el.

Acum înțelegi de ce o salată de cartofi a strâns zeci de mii de dolari: era și amuzant, era și prezentată frumos.

Un exemplu de succes din România: Mihaela Noroc și „Atlasul Frumuseții”

Din România, există un exemplu de succes care nu are deloc legătură cu tehnologia, dar produsul a inspirat oamenii și i-a făcut să vadă un pic altfel lumea în care trăiesc. E vorba de „Atlasul frumuseții” realizat de Mihaela Noroc. Ea e fotografă și a vrut să strângă într-o carte frumusețea din lume. A început proiectul pe cont propriu, apoi a căutat să-l ducă la următorul nivel. A avut o campanie pe Indiegogo unde a strâns 49.658 de dolari de la 778 de susținători. Așa că am întrebat-o direct pe ea ce-a învățat din experiența asta.

„[Crowdfudingul] m-a ajutat enorm. Am strâns aproape 50 de mii de dolari care mi-au permis să continui să călătoresc și să lucrez la proiect. A fost însă o muncă titanică de promovare agresivă a campaniei, de trimitere a sute de recompense în toată lumea către cei care au donat etc. Dacă nu te implici 1.000% în acest tip de campanie, șansele de reușită sunt minime, cred. În legătură cu ce aș face diferit, nu știu precis. Poate aș încerca o campanie stil Patreon acum, prin care oamenii te susțin lunar cu o anumită sumă, nu o singură dată”, mi-a detaliat Mihaela.

Ce se întâmplă după ce strângi bani, dar eșuezi

Produsul COOLEST COOLER

Mai sus am dat câteva exemple de finanțări aproape la limită. Jocul Black The Fall, de exemplu, a strâns cu puțin peste țintă și tot a putut fi livrat. Ce faci însă când ceri 50.000 de dolari, strângi 13.285.226 de dolari și tot dai faliment? Cum se cheamă asta?

S-a întâmplat din 2014 până în prezent. Produsul se numește COOLEST COOLER și a fost incredibil. Incredibil prezentat, incredibil de finanțat. Pentru 185 de dolari, puteai avea această ladă frigorifică incredibil de versatilă. Și 50.213 oameni au vrut una. Perioada estimată de livrare era februarie 2015.

Ultimele vești, din 2018, arătau că firma nu poate livra. Ce s-a întâmplat aici, la prima mână, e că Ryan Grepper, fondatorul, nu avea niciun habar de cum se face un produs, ce implică, ce costuri sunt și cât de dificil e să livrezi un produs fizic, în loc de unul digital (ca un joc). Compania mare are de livrat încă 20.000 de lăzi frigorifice și Grepper a fost forțat de Departamentul de Justiției din Statele Unite ale Americii să plătească 20 de dolari tuturor clienților care nu-și primesc produsul până la jumătatea lui 2020.

Mircea Goia mi-a explicat că un eșec, post-finanțare, e aproape imposibil de prevăzut, mai ales dacă creatorul respectiv chiar are toate bunele intenții.

„Există, bineînțeles, și posibilitatea de fraudă, care e mai mare pe Indiegogo decât pe Kickstarter. Sunt oameni care pun un proiect online și știu din start că vor vrea să dispară cu banii strânși de la donatori. Sau, pur și simplu, folosesc banii pentru altceva. Susținătorii unui proiect trebuie să știe din start că s-ar putea să piardă acei bani donați și să nu doneze mai mult decât își pot permite să piardă”, a adăugat acesta.

iBackPack e unul dintre proiectele bănuite de fraudă. La fel și Dragonfly Futurefön. Realitatea e însă că o salvare nu există. Ai dat banii, fie îți recuperezi o parte, fie nimic.

Proiectul iBackPack

Kickstarter, de exemplu, o zice direct: niciun ban înapoi din partea lor, tranzacția e între susținător și creator. Ca taxă, percepe 5% din suma finală (punctul 7 din regulamentul intern) în plus față de orice comision ar solicita procesatorul plăților.

Indiegogo percepe la fel, dar oferă și informații despre comisionul perceput de procesatorul de plăți. Cea mai nefericită situație e falimentul. După cum a detaliat Mircea, când fondatorul sau fondatorii înaintează cererea de faliment, e puțin probabil că o să mai vezi vreun ban. Proiectul CST-01 e un bun exemplu.

„A strâns peste un milion de dolari, dar până la urmă s-a dovedit că fondatorii proiectului s-au băgat mult peste gât în ceva ce nu stăpâneau: manufactura”, a adăugat Mircea. În esență, platforme ca Indiegogo sau Kickstarter s-au asigurat că nu sunt responsabile de nimic. Și poate nici n-ar trebui. Cineva cere bani, cineva oferă, la final disputele se duc în altă parte.

Cumva ironic, Indiegogo recomandă comunicarea cu inițiatorul campaniei.

Povestea unui eșec românesc

Povestea unui eșec care s-a lăsat cu lecții importante pentru creatori este proiectul Waldo. Dincolo de platformele de crowdfunding, lecția aici e că trebuie să fii mereu atent la ce doresc oamenii care te-ar putea susține – dând bani pe-o platformă de tip Kickstarter sau cumpărând direct produsul când îl pui în vânzare. Waldo a fost gândit ca un antifurt inteligent pentru bicicletă. A debutat drept concept la Innovation Labs, un proiect de accelerare a proiectelor din tehnologie, și în octombrie 2015 creatorii erau pregătiți să accepte precomenzi. În mai puțin de un an au trebuit să închidă afacerea.

Într-un interviu post-eșec, cofondatorii Narcis Mihai și Radu Țuțueanu au explicat ce s-a întâmplat.

„Nu am ascultat clienții și nu ofeream destulă valoare pentru prețul pe care-l ceream. Produsul nu avea un diferențiator puternic, nu era de zece ori mai bun decât competiția”, a explicat Țuțueanu. Apoi, al doilea element crucial când propui ceva nou către piață e să faci un balans corect între ce oferi și cât ceri pe el.

Tot Țuțueanu a rezumat foarte bine situația:

„Nici nu am băgat în seamă când ne spuneau oamenii că prețul e prea mare, pentru că ni se părea ca aceasta este valoarea lui. Dacă auzi, totuși, de la mulți că produsul e prea scump, poate adevărul e pe acolo”, a adăugat acesta.

Care platformă de crowdfunding e mai bună?

Între aceste două platforme mari, sunt doar câteva asemănări și foarte multe diferențe. Cel mai des ai auzit de Kickstarter, probabil, deși Indiegogo e mai răspândită. Asta pentru că prima mizează pe calitate, cât de cât, în timp ce a doua mizează pe cantitate. În general, Kickstarter este văzută ca o platformă cu standarde mai înalte. Asta și pentru că revizuiește manual proiectele, în timp ce Indiegogo are și sistem automat. Automatizarea duce la listarea unor proiecte absolut inutile.

Ca succes, ai următoarele cifre comparative Kickstarter vs Indiegogo:

Kickstarter – peste patru miliarde de dolari strânși pentru 158.000 de proiecte de la circa 16 milioane de donatori cu o rată de success de 36%. Indiegogo – 1,6 miliarde de dolari de la 11 milioane de donatori cu o rată de succes de 18%.

Ca fapt divers, top 500 de proiecte de pe Kickstarter au strâns 103,3 milioane de dolari, în timp ce pe Indiegogo cele din top 500 au strâns 71,7 milioane de dolari.

Totodată, Kickstarter fixează perioade: 30 de zile per proiect, maximum 60 de zile posibil. Indiegogo are o abordare mai flexibilă. Cea dintâi e în 21 de țări și are 15 categorii, cea de-a doua e în 235 de țări cu 24 de categorii.

„Dacă luăm în considerare doar aceste diferențieri, aș zice că Kickstarter e mai bun, are un reach mai mare și un control mai bun al calității. Cu Kickstarter am început și eu să susțin proiecte. Pe de altă parte, dacă nu locuiești în țările unde Kickstarter e prezent și ai nevoie de orice suma de bani pe care o poți strânge, indiferent de scopul inițial, atunci Indiegogo pare a fi soluția”, a completat Mircea.

Indiferent de loc, sunt câteva lucruri clare: sunt șanse bune să nu mai vezi banii înapoi, așa că trebuie să te gândești bine, și nu strică să faci cercetări cu privire la creatorii de proiecte. De ce e diferit crowdfundingul de un sistem clasic de investiții? Companiile din America se bucură de un cadru legal ceva mai flexibil când vine vorba de investit în afaceri, idei, oameni. De exemplu, dacă ești investitor, poți avea procent din compania respectivă.

La crowdfunding nu e cazul. Poți avea cel mult produsul, dacă nu apare vreun eșec pe parcurs. Mai precis, când finanțezi astfel de proiecte, tu dai bani cu speranță pentru viitor. Fără certitudini prea mari.

În ceea ce privește creatorul, Mircea mi-a spus că, pentru un fondator, să iei bani prin crowdfunding pare „enticing”.

„Sunt mai puține responsabilități și acte de semnat, dar, în același timp, e și mai multă muncă de convingere, marketing. În plus, donatorii nu acționează ca un investitor – nu dau sfaturi, nu fac conexiuni, nu se preocupă de bunul mers al firmei etc. Ei nu așteaptă decât produsul și atât. Și câteodată ai nevoie de un «înger» (angel investor, în eng.) ca să vegheze asupra ta, mai ales dacă nu ai prea multă experiență. Unele proiecte de crowdfunding au eșuat datorită lipsei de experiență a fondatorilor”, a adăugat Mircea.

Ceasul Pebble

„În final, depinde de tine ca fondator. De exemplu, ceasul Pebble a primit inițial finanțare de tip angel de la investitori, apoi a primit donații prin Kickstarter. A și fost cel mai finanțat proiect de crowdfunding pe vremea aia. Însă investitorii inițiali în Pebble au ajutat ca firma să fie cumpărată de Fitbit”.

O soluție de mijloc e Seedrs. E o platformă de crowdfunding, dar fundamentată pe așa-numitul „equity crowdfunding”. Practic, investești bani în companii la început de drum și primeșți acțiuni pentru asta. Avantajul e că nu trebuie să fii investitor acreditat ca să o faci. Dincolo de acest sistem, trebuie clarificat un punct: crowdfundingul nu e o rezolvare totală.

Nu pui un proiect și, gata, ai finanțare. Ca la orice proiect, trebuie să munceșți, să faci marketing, să te zbați și asta cere timp, iar experiența în comunicare sau producție fizică ajută enorm.

Câteva proiecte românești care au primit bani prin crowdfunding: Facerig, Tintag, The Atlas of Beauty uradMonitor, Wild Carpathia Black the Fall, Making Waves 1 și 2, Gibbous – A Cthulhu Adventure