Sari direct la conținut

Luni, Guvernul Tariceanu II isi afla soarta

Din partea minoritatilor au semnat Liana Dumitrescu (Asociatia Macedonenilor), Stefan Buciuta (Uniunea Ucrainenilor) si Oana Manolescu (Liga Albanezilor).

Senatorul PRM Gheorghe Funar a contestat documentul, cerand conducerii celor doua camere legisaltive sa verifice modul in care au fost adunate semnaturile care sustin documentul.

Funar sustine in contestatia sa ca senatorul independent Ioan Talpes si o parte dintre parlamentarii PD, europarlamentari, nu s-au aflat in tara in zilele in care s-au adunat semnaturile, deci nu ar fi putut semna tabelul.

Secretarul Camerei Deputatilor, Ioan Munteanu, a anuntat la ora 14.30 ca Birourile Permanente reunite au decis sa respecte calendarul impus de lege in cazul unei motiuni de cenzura.

„Am primit mai multe materiale de la domnul senator Funar, pe care dansul spune ca le-a depus si la Parchetul General. Nu puteam astepta decizia Parchetului, dar acesta va cerceta si vom vedea ce va decide”, a mai afirmat Munteanu.

El a precizat ca lista cu semnaturile in original se afla la presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, si ca aceasta va fi cercetata de Parchet, nu copiile din mapele parlamentarilor.

Boc spune ca a trimis 120 de semnaturi

Emil Boc, presedintele PD, a anuntat ca partidul pe care il conduce a adunat 120 de semnaturi pentru a depune motiunea de cenzura la adresa cabinetului Tariceanu, transmite NewsIn. Constitutia prevede ca numarul minim de parlamentari care pot initia o motiune de cenzura este o patrime din numarul total al mandatelor de senatori si deputati, adica 116.

Liderul PD a spus ca de aceasta dat este eliminata orice posibilitate neinregistrare a motinii de cenzura, in conditiile in care textul documentului este semnat de 120 de parlamentari.

Boc a mai anuntat ca textul motiunii nu s-a schimbat si ca argumentele demersului democratilor raman si ele aceleasi. In opinia democratilor, Guvernul Tariceanu este cel mai slab Guvern pe care l-a avut Romania, iar motiunea trebuie sa scoata la lumina relatiile dintre partide – cine este la putere si cine este in opozitie.

Presedintele PD a spus ca printre semnatari, in afara de parlamentarii PD si PLD, se mai numara si membrii de la PC, PSD si minoritati.

Secretarul Camerei Deputatilor, Ioan Munteanu, a precizat insa ca senatorul independent Neculai Apostol si-a retras semnatura in ultimul moment.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro