Mai sunt sanse sa se schimbe ceva in educatie?

De 7-8 ani, asistăm la tot felul de zvârcoliri pentru a se produce o schimbare relevantă în sistemul de educație. În mai multe rânduri, deși schimbarea părea iminentă, nu s-a întâmplat mare lucru. Să ne uităm, de exemplu, la mult trâmbițata reformă curriculară. Începând din 2010, au fost 3 încercări de regândire a cadrului de referință (este fundația pe care se așează un nou curriculum), fără a ieși nimic. Până la urmă, s-a ajuns să se facă ”reforma” programei pentru învățământul primar fără a avea această fundație.

De ce n-am reușit să înaintăm de atâta vreme?

1) A existat prea puțină expertiză pe multe dintre domeniile importante ale sistemului de educație. Și mai grav e că puțina expertiză care a existat a fost folosită prost sau, uneori, nu a fost folosită deloc. De aici vin multe din zbaterile nesfârșite din sistem. Nouă, de exemplu, celor de la Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, ne-a luat aproape un an sa găsim pe cineva care sa ne ajute la fundamentare coerentă și inteligibilă a învățării prin investigație, deși în alte țări această metodă producea de ani de zile o diferență enormă în predarea științelor.

2) Nu există o viziune clară, și, prin urmare, nici o strategie coerentă care să ghideze procesul de schimbare. De fapt, dacă lărgim și mai mult cercul, situația este similară și în ceea ce privește politicile publice din zona educației. De la sfârșitul anilor 90, în majoritatea rapoartele internaționale se scrie că nu există coerență și fundamentare la un nivel acceptabil a politicilor publice în educație din România. De exemplu, noi și Polonia eram cam în același punct în 1998; în ambele țări începuseră atunci procese similare de reformă (susținute de Banca Mondială). După 2000, procesul de reformă a fost întrerupt brusc la noi; în Polonia, a continuat. Consecința: Polonia este acum în zona de top la testările internaționale și reformele ei sunt date ca exemplu de bună practică în tot felul de rapoarte și studii internaționale.

Principala întrebare la care voi căuta răspuns în acest articol este: există condițiile ca de această dată lucrurile să fie altfel?

Să începem cu elementele care există deja. Mai întâi, s-a ajuns la o masă critică a celor care conștientizează gravitatea situației și cât de ample pot fi consecințele păstrării status quo-ului. În al doilea rând, s-a ajuns ca presiunea publică să fie suficient de mare, situație care se datorează și faptului că lucrurile au tergiversat atâția ani. De aceea, e dificil acum ca cei care sunt în zona de decizie doar să mimeze rezolvarea problemelor. În al treilea rând, a început să se acumuleze tot mai multă expertiză și în afara sistemului; cred că e cel mai important element. Au fost organizații care au făcut eforturi în ultimii ani pentru a-și crește nivelul de expertiză. Această expertiză câștigată e relevantă din două puncte de vedere: 1 – greutatea cuvântului unora dintre actorii din afara sistemului a crescut destul de mult, 2 – prin apariția unor noi jucători cu expertiză, actorii în mâna cărora au fost până acum deciziile încep să fie obligați să iasă din clopotul de sticlă. De fapt, nu mai sunt singurii jucători de pe teren. Altfel spus, încep să-și piardă monopolul pe ce înseamnă luarea deciziilor.

Înainte de a merge mai departe, ar fi de amintit și un risc. Ca și în cazul crizelor economice sau sociale prelungite, apare terenul potrivit să prindă puncte de vedere fanteziste sau radicale. Apar tot felul de personaje mesianice, cu discursuri care mai de care mai sforăitoare. Mai există și riscul ca talentul literar să fie confundat de omul obișnuit cu înțelegerea sau cunoașterea profundă a domeniului educației, ceea ce complică și mai mult starea de lucruri.

Ce ar mai trebui pentru a crește șansele ca acum lucrurile chiar să se schimbe?

La o primă vedere, ar mai trebui îndeplinite măcar 3 condiții:

– Fiind vorba de un sistem foarte complex, cu multe componente și niveluri, nu se pot deschide simultan prea multe fronturi. Prin urmare, ar trebui stabilite câteva priorități.

– Trebuie să căpătăm exercițiu în a pune pe masă soluții realiste și foarte specifice, care să-și fi dovedit deja eficiența în alte țări. Chiar și așa, ar fi bine ca soluțiile să nu fie introduse în sistem înainte de a fi testate, prin proiecte pilot.

– Să existe o deschidere reală, nu doar mimată a celor din zona de decizie de a colabora cu alte tipuri de actori. Desigur, mai e nevoie și ca decidenții să aibă capacitatea de a cântări relevanța soluțiilor venite de la astfel de actori.

Într-un fel sau altul, s-au tot pus reflectoarele pe o bună parte din ceea ce nu merge sau soluțiile lansate în spațiul public au rămas la un nivel ridicat de generalitate. Dacă este să ducem mai departe exercițiul de mai sus, ar fi util să punem lupa pe schimbările curriculare și să discutăm la un nivel operațional. Aș zice că sunt 3 probleme importante aici cărora trebuie să li se găsească soluții urgent.

1 – Cum formulăm riguros profilurile de formare ale absolventului astfel încât să nu scape niciuna din componentele importante ale competențelor. Tot vorbim despre cât de important este ca școala să-i învețe pe elevi să gândească – să formeze gândirea critică, să poată rezolva probleme nestandard, să dezvolte creativitatea etc. În mod concret, se pune problema de cum traducem astfel de abilități formulate foarte general în comportamente care se pot observa și măsura. Or, exact asta face un profil al absolventului coerent, pe el putându-se construi mai departe la nivelul programelor. Nu trebuie s-o luăm de la zero pentru că multe țări și-au bătut deja capul de ani buni cu asta. O propunere care ni se pare foarte solidă pentru o asemenea construcție este matricea Hess; este vorba despre o combinație între taxonomia lui Bloom revizuită și Webb’s Depth of Knowledge (mai multe detalii tehnice pot fi găsite aici). În spatele acestei soluții este un uriaș efort de cercetare. Modelul este folosit de OECD în testele PISA și de țări mai multe țări (Germania, Statele Unite etc.), desigur, cu unele ajustări. Dacă e să dau câteva exemple, aș aminti: capacitatea de a face inferențe de bază sau predicții logice plecând de la date și observații, ca un elev să poată generaliza un pattern, capacitatea de a construi o supoziție sau ipoteză pe baza observațiilor sau cunoașterii și experiențelor anterioare, capacitatea de a concepe modele matematice pentru a rezolva o situație practică sau abstractă etc. Simplificând, acestea sunt traduceri ale abilităților pe care le are cineva atunci când spunem că are capacitatea de a gândi rațional și structurat.

Odată ce se stabilește ce competențe trebuie să formeze școala, apar două noi probleme.

2 – Cum trebuie să procedeze profesorii la clasă pentru a forma astfel de competențe? La această problemă, soluțiile nu doar că se știu pentru o parte dintre materii, dar au și fost experimentate ani de zile în țara noastră. În mod concret, pentru științele naturii, se poate folosi metoda investigației, fiind foarte eficientă în a forma abilități ca cele amintite mai sus; elevii nu mai sunt doar niște simple recipiente în care trebuie turnate informații (definiții, legi, demonstrații) sau algoritmi de rezolvare de probleme, ci sunt lăsați să descopere singuri explicațiile fenomenelor pe care le discută la ore (mai multe detalii se găsesc aici aici). De ani buni, este cea mai folosită metodă în țări cu sisteme de educație performante. La fizică este deja folosită de câțiva ani și în țara noastră; peste un sfert din profesorii de fizică au fost pregătiți să utilizeze metoda investigației[1]. Este un mod de predare prin care elevii sunt învățați să gândească. După doar câteva lecții făcute în acest fel de către profesor, reacțiile elevilor sunt de felul următor: mi-a plăcut că ne-am dovedit nouă înșine că suntem în stare de mult mai mult decât credeam; personal, mi-am folosit gândirea mai mult poate decât în tot restul săptămânii, deci am învățat mult mai mult decât în orice altă oră; a fost fain să observ singur, să notez propriile idei și observații și să determin singur (și alte opinii ale elevilor despre impactul acestei abordări pot fi găsite aici). Mai sunt și alte metode care se pot utiliza: studiul de caz, rezolvarea de probleme, modelarea etc. După ce vor fi introduse astfel de metode în noile programe, cel mai eficient ar fi să se realizeze câte un fel de ”manual al profesorului”pentru toate disciplinele, care să cuprindă, printre altele, și cum se utilizează metode ca cele amintite pentru fiecare temă din programe. Ar fi mult mai important asta decât să se înceapă imediat lucrul la rescrierea manualelor școlare. Schimbându-se paradigma, va trebui regândită și structura manualelor școlare. Or, asta va dura. O provocare cu adevărat mare va fi să se facă într-un timp rezonabil cursuri de formare cu profesorii. Altfel, va fi greu ca ei să poată folosi la clasă asemenea metode de predare. La fel de important este ca ei să fie sprijiniți suficient timp pentru a putea utiliza cu ușurință asemenea metode; în alte țări acest tip de sprijin a durat cel puțin un an (a se vedea proiectele europene SINUS și SINUS-TRANSFER).

3) Cum se poate determina în ce măsură competențe ca cele amintite la punctul (1) au și fost formate elevilor? Rezolvarea acestei probleme este cel mai dificil pas. Modul în care au fost gândite până acum evaluările de nivel național, în care importante au fost memorarea sau învățarea unor algoritmi de rezolvare a problemelor (cum se întâmplă la științele exacte), n-au nicio legătură cu modul în care se verifică dacă au fost formate competențe ca cele amintite mai sus. Un model riguros utilizat pentru a evalua competențele pe care ne dorim să le formeze școala românească este Item Response Theory. Se bazează pe instrumente de analiză statistică foarte solide atât în construirea testelor, cât și în prelucrarea rezultatelor la teste (mai multe despre avantajele utilizări acestui model găsiți aici). Inițial, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost gândite ca niște pași care să pregătească evaluările de nivel național într-un nou format (cele de la clasa a VIII-a și Bacalaureatul). Din nou, neexistând expertiză suficientă, lucrurile au fost lăsate la jumătatea drumului.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Mai sunt sanse sa se schimbe ceva in educatie?

#MediciBuni Dr. Ana-Maria Bota, medic primar ORL: „Tratez fiecare pacient așa cum m-aș trata pe mine însămi. Și mi se pare normal să fac asta”

#medicibuni Dr. Ioana Dumitrașcu-Biriș, medic cardiolog fetal MedLife: „Testele de ADN fetal nu pot înlocui ecografiile morfofetale în sarcină”

#medicibuni Dr. Horațiu Teodorescu, gastroenterolog MedLife: „Tusea, senzația de nod în gât și răgușeala ar trebui să aducă pacienții și la gastroenterolog“

#medicibuni Dr. Lucian Alecu, chirurg MedLife: „Dieta bazată pe alimente grase, procesate, pe consum de alcool și pe fructe dulci îmbolnăvește ficatul“

#MediciBuni – Dr. Ioana Raluca Sima: „ Cele mai multe dintre accidentele vasculare cerebrale și cazurile de demență pot fi prevenite”

#medicibuni Dr. Cătălin Magan, neurochirurg, despre o tânără cu fractură de coloană: „A ajuns la noi complet paralizată, am operat-o de urgență la MedLife Humanitas, iar acum a început să-și miște picioarele”

#medicibuni Dr. Tanita Mavriș, chirurg MedLife: „Adesea denumit «ucigașul tăcut», cancerul ovarian dă simptome precoce care pot fi confundate cu afecțiuni benigne”

MedLife prezintă tehnologia viitorului: de la drone și VR până la roboți medicali ce permit sigilarea vaselor direct de la consola chirurgului

MedLife achiziționează alți doi roboți da Vinci: „Este extraordinar că pacienții noștri vor avea acces la cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din România”

#medicibuni Dr. Cosmin Olariu, chirurg cardiovascular MedLife: „După 45 de ani, toți bărbații ar fi bine să fie văzuți de un cardiolog”

#medicibuni Dr. Laura Sinea, oncolog MedLife: „Cancerul mamar apare tot mai des la tinere, între 30 și 45 de ani. Este foarte important ca tratamentul să fie inițiat la timp”

#medicibuni Dr. Nicolae Florescu, cardiolog intervenționist MedLife, despre cele mai eficiente tratamente pentru afecțiunile severe ale inimii: „Am avut cazuri de mare risc, rezolvate cu bine, cu spitalizare redusă și cu evoluție ulterioară rapid favorabilă“

#medicibuni Dr. Victor Nimirceag, oncolog MedLife: „Pacientul vine deznădăjduit, cu un diagnostic greu, dar după discuția cu medicul, pleacă cu gândul că există soluții”

MedLife își consolidează poziția pe segmentul de oncologie printr-un nou parteneriat cu Institutul Sânului, extinzând serviciile dedicate tratamentului cancerului mamar

#medicibuni Dr. Cătălin Popa, chirurg MedLife: „Bărbații tineri sunt cei mai predispuși la hernia inghinală, mai ales dacă fac efort fizic într-un context nesusținut”

#medicibuni Dr. Cristian Țibea, ginecolog MedLife: „Avem o rată de succes foarte bună cu robotul, pentru că îmbină acuratețea operațiilor clasice, sau chiar mai mare, cu avantajele chirurgiei minim invazive“

După 14 diagnostice greșite, a ajuns la cel corect: un cancer urologic rar. Conf. dr. Florin Elec, urolog MedLife: „O intervenție chirurgicală cu tentativă de păstrare a rinichiului ar fi fost un dezastru pentru pacientă”

#medicibuni – Dr. Edina Iercan, medic dermatolog MedLife: „Persoanele active, care practică sporturi în aer liber, au nevoie regulat de screening dermatologic”

#medicibuni – Dr. Simina Condruz, oncolog MedLife: „Oncologia nu mai este o specialitate cu șanse mici de reușită. A progresat, avem multe terapii noi, iar pe pacient putem, de multe ori, să-l considerăm și vindecat”

#medicibuni – Dr. Claudiu Chitea, chirurg ortoped MedLife: „Sunt puține intervențiile ortopedice pe care să nu le putem face în România”

#medicibuni – Dr. Cristian Tefas, gastroenterolog MedLife : „Aproape 70% din totalul cazurilor de cancer colorectal ar putea fi prevenite dacă populația s-ar testa cu regularitate”

#medicibuni – Dr. Raluca Bidiga, pediatru MedLife: „Față de acum un deceniu, patologia pediatrică s-a schimbat. Au început să apară tot mai frecvent tiroiditele, diabetul, artritele”

Studiu MedLife: Tinerii români nu au nici informațiile, nici mijloacele necesare pentru a se proteja de bolile cu transmitere sexuală

#medicibuni – Dr. Denissa Olaru, oftalmolog la MedLife: „Lentilele de contact folosite incorect ne pun în pericol vederea și chiar ochii”

#medicibuni Dr. Diana Dobromir, medic-șef Laboratorul MedLife Medici’s: „Dacă nu sunt tratate, infecțiile cu Chlamydia și gonoreea pot duce la complicații severe”