Mangaierea tatalui vitreg (de de Florin Negrutiu)

Dl. Traian Basescu a spus, joi si vineri, via posturile publice de radio si televiziune:

* Mircea Geoana incearca saracul sa reformeze PSD-ul, dar nu-l lasa Iliescu si Hrebenciuc, care-i „saboteaza autoritatea”.

* Dreapta s-ar putea „reface” sub stindardul Aliantei PD-PNL, dar nu are cum din cauza lui Calin Popescu Tariceanu, care a avut „o slabiciune” fata de Iliescu si Hrebenciuc, fiind de acord cu suspendarea presedintelui.

* PD este „un partid loial” si relativ curat, pentru ca Vasile Blaga, Anca Boagiu si Sulfina Barbu „nu fura”, iar Radu Berceanu „n-a furat”.

Ca sa nu ramana „strict cu poporul, singur, singurel”, dl. Basescu nu face „sacrificiul prostesc” de a-si indeparta „si ultimul aliat, adica PD”. In acelasi timp, dl.

presedinte stie ca PD nu a atins „principiul de aur al democratiei, 50%+1”, prin urmare ii cauta un prieten pentru o viitoare guvernare: PNL (pe termen scurt) sau PSD (pe termen lung). Aceste doua partide, mai spune dl. Basescu, trebuie sa faca dovada ca sunt „fezabile pentru colaborare”.

Induiosatoare grija d-lui presedinte pentru PSD si PNL! Daca n-ar fi suspectat incontinuu ca vara soparle, dl.

Basescu chiar ar fi un analist de luat in seama! Din pacate, de-a lungul timpului, domnia sa a dovedit ca n-are nevoie de colaboratori „fezabili”, poate cel mult fezandabili! Iar ultima sa interventie publica nu face decat sa-i fragezeasca pe Mircea Geoana si Calin Popescu Tariceanu, doi presedinti carora multi colegi de partid le poarta sambetele.

Lui Mircea Geoana, sprijinul „prietenesc” al lui Traian Basescu ii vine cum nu se poate mai rau. Contestat din interior, din ce in ce mai insis?tent, pentru modul haotic in care conduce partidul, dl. Geoana pare victima sigura: in varianta pesimista, dl. Geoana pleaca daca motiunea de cenzura cade, in varianta optimista, dl. Geoana pleaca dupa primul insucces electoral al PSD.

Nu prea exista variante in care dl. Geoana ramane, poate doar daca personajul ar manca jaratic, s-ar da de trei ori peste cap si ar deveni un lider, asa cum i-au si recomandat consultantii sai britanici.

Un lider al partidului, un lider-candidat la prezidentiale, un lider-alternativa la Traian Basescu. Or, ce face dl. Basescu acum, cand ii plange in reforma d-lui Geoana? Il mangaie peste urechi pe autointitulatul lider al opozitiei, netezindu-i crestetul la acelasi nivel cu cel al lui Emil Boc.

In acest moment, pentru PSD este fatal sa fie prietenul lui Traian Basescu: doar opozitia dura la cel mai puternic om politic al momentului ar mai putea sa faca din acest partid ceea ce a fost – o alternativa de 30-35%. Altminteri, PSD va deveni partenerul de buzunar al PD, chiar si cu Viorel Hrebenciuc la serviciu.

La PNL, situatia este nitel diferita: spre deosebire de pesedisti, liberalii nu au aspiratii atat de mari incat sa devina principala forta politica a tarii. E suficient sa fie la guvernare, ca UDMR-ul. E drept, n-au nici nostalgii, caci, dupa 1989, PNL s-a obisnuit sa fie mic. Pentru PNL, faptul ca face Guvernul cu doar 20% sustinere parlamentara este un miracol.

Iar Traian Basescu le spune acum liberalilor ca miracolul continua: pot ramane la guvernare, daca renunta la Calin Popescu Tariceanu, devenit, pentru presedinte, una dintre cele mai detestabile figuri politice.

E drept, dl. Basescu nu o zice explicit, dar ce sa insemne avertismentul ca nu va mai repeta „greseala” de a-l pune pe dl. Tariceanu prim-ministru?! Iar in PNL exista un grup de prieteni a carui dorinta de a ramane la guvernare este cel putin la fel de mare ca visul de a-i trage dlui Tariceanu partidul de sub picioare, odata debarcat de la Palatul Victoria.

Nici in privinta motiunii de cenzura, dl. Basescu nu a spus exact ce-si doreste: sa treaca sau nu. Cred ca, in forul sau intim, spera sa nu. A observat ca PD creste daca mai sta in opozitie si in aceasta iarna.

Inca un an cu PNL la guvernare, cu PD in opozitie si cu PSD pe nicaieri l-ar aduce pe Traian Basescu tot mai aproape de visul sau: singur, singurel, cu poporul si cu PD, inaltandu-se din ce in ce mai sus, spre bariera de aur a democratiei.