Sari direct la conținut

Marea Britanie publica primele cifre oficiale ale migratiei, dupa ridicarea restrictiilor: mai putini romani si bulgari in martie 2014 fata de sfarsitul anului trecut/ Oficial britanic: UKIP datoreaza scuze public

HotNews.ro

Oficiul National de Statistica din Marea Britanie a facut publice miercuri primele cifre oficiale pentru migratie de la ridicarea restrictiilor pe piata muncii pentru romani si bulgari la 1 ianuarie 2014. Acestea arata ca in primele trei luni ale anului munceau in Marea Britanie 140.000 de romani si bulgari, cu 4.000 mai putini decat ultimul trimestru din 2013, dar cu 28.000 mai multi decat primul trimestru din 2013, potrivit BBC.

Pana acum, guvernul nu a dorit sa spuna cati romani si bulgari estimeaza ca vor veni in Regatul Unit ca urmare a schimbarii regimului vizelor.

Grupul de presiune Migration Watch estima ca britanicii se pot astepta la 50.000 de nou-veniti in fiecare an, iar partidul extremist UKIP (UK Independence) a avertizat in repetate randuri asupra numarului mare de imigranti din aceste doua tari.

Aceste cifre contrazic insa estimarile exagerate ale UKIP, dupa cum afirma Secretarul Trezoreriei.

“Numarul foarte modest de romani si bulgari care vin anul acesta sa munceasca in Marea Britanie sunt in contrast puternic cu retorica inflamatorie de la inceputul anului”, a declarat el.

La randul sau, seful Comisiei de interne din Camera Comunelor, laburistul Keith Vaz, a declarat ca “cei care preziceau sfaristul lumii incepand cu 1 ianuarie – precum Nigel Farage – datoreaza scuze public”, citeaza The Guardian.

Scaderea numarului de imigranti romani si bulgari fata de finalul anului trecut se poate explica prin faptul ca acestia ar fi ales alte tari, precum Germania, care au ridicat de asemenea restrictiile incepand cu 1 ianuarie.

Statistica arata ca muncitorii britanici au ocupat peste 90% din locurile de munca noi in economie in ultimele 12 luni. Cetatenii britanici au ocupat 563.000 dintre cele 741.000 de joburi noi, compartiv cu 178.000 care au fost ocupate de cetatenii straini.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro