Sari direct la conținut

Maria Zaharova, avertisment pentru Occident privind „cel mai rău scenariu”: „Nu ne puneți la încercare răbdarea”

HotNews.ro
Maria Zaharova, Foto: Russian Look Ltd. / Alamy / Alamy / Profimedia
Maria Zaharova, Foto: Russian Look Ltd. / Alamy / Alamy / Profimedia

Rusia nu intenţionează să recurgă la „cel mai rău scenariu” – un atac nuclear -, însă Occidentul nu ar trebui să îi testeze răbdarea, a avertizat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de Reuters.

  • „Vom face totul pentru a împiedica evoluţia evenimentelor în direcţia celui mai rău scenariu, dar nu cu preţul încălcării intereselor noastre vitale.
  • Nu recomand nimănui să se îndoiască de determinarea noastră şi să ne pună la încercare în răbdare.
  • Ei (n.r. -Statele Unite) continuă să încalce în mod deliberat interesele noastre fundamentale, să genereze în mod deliberat riscuri şi să ridice mizele în confruntarea cu Rusia”, a susținut, într-o conferință de presă, purtătoarea de cuvânt a ministerului condus de Serghei Lavrov.

Medvedev vrea o „împărțire liniștită” a Ucrainei cu România, Ungaria și Polonia pentru a evita un nou război mondial

Avertismentul Mariei Zaharova se înscrie într-un lung șir de amenințări din partea Moscovei legat de riscul folosirii armelor nucleare, chiar Vladimir Putin avertizând că „sprijinul militar occidental pentru Ucraina sporeşte riscul unui conflict nuclear catastrofal”.

Rusia a criticat atât furnizarea de arme occidentale către Ucraina, cât şi extinderea NATO.

  • „Aceasta este o nouă agravare a situaţiei. Extinderea NATO este o atingere gravă la adresa securităţii noastre şi a intereselor noastre naţionale. Asta ne obligă să luăm contramăsuri”, susținea purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la începutul lunii aprilie, după ce Finlanda s-a alăturat alianței nord-atlantice.

Marți, unul dintre cei mai vocali oameni de la Moscova, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, spunea că un nou război mondial este probabil, însă el nu este inevitabil. El a susținutt că o „împărţire liniştită” a Ucrainei este „mai bună” decât un război mondial şi a invocat în acest context „aspiraţii” ale Poloniei, Ungariei şi României.

  • „Lumea este bolnavă şi, foarte probabil, se află în pragul unui nou război mondial. Este el inevitabil? Nu, nu este”, a spus Medvedev, susţinând un discurs în faţa participanţilor maratonului „Ştiinţa”.

Potrivit lui Medvedev, Rusia a fost „trasă în război, prin ciocnirea a două părţi ale unui singur popor”.

În opinia lui, perspectiva unui război nuclear nu doar că există, ci este în creştere.

În acest context, el a calificat drept perfidie discuţiile despre agenda ecologistă, în condiţiile în care se pune problema supravieţuirii omenirii:

  • „Încetaţi să mai suferiţi pentru că temperatura a crescut cu un grad într-un an sau într-o perioadă. (…) În opinia mea, asta este nimic faţă de perspectiva de a ne pomeni în epicentrul unei explozii cu o temperatură de 5.000 de kelvin, cu o viteză de 350 de metri pe secundă şi o presiune de 3.000 de kg pe metru pătrat, cu o radiaţie ionizantă şi impuls electromagnetic. O astfel de perspectivă există azi? Din păcate, da. Şi ea creşte în fiecare zi din motive cunoscute”.

„Și România visează de mai multe decenii”

Fostul președinte rus a susținut că Rusia ar putea folosi prima arme nucleare dacă agresiunea la adresa ei va ameninţa însăşi existenţa statului rus.

El a afirmat că este mai bună o „împărţire liniştită” a Ucrainei, decât statutul ei de membru în NATO sau un război mondial.

  • „Lăcomia şi răutatea, ura, ambiţiile sunt mai puternice decât raţiunea şi gândirea sănătoasă. Polonia să-şi ia regiunile vestice ale Ucrainei, dar să spunem direct, şi Ungaria şi România visează de mai multe decenii”, a afirmat Medvedev.

Potrivit lui Medvedev, liderii Poloniei discută cu autorităţile ucrainene despre înfiinţarea unei confederaţii, „iar de aici nu este departe nici până la unire, cum era înainte”.

În opinia lui Medvedev, Polonia şi alte ţări vor să-şi pună în aplicare planurile cât mai repede, „cât nu s-a închis fereastra posibilităţilor”, şi Rusia şi reprezentanţii Occidentului colectiv nu au ajuns la acorduri principiale.

Totodată, Medvedev a afirmat că toţi politicienii europeni depind de SUA, „chiar şi cei mai liniştiţi, mai loiali, cu care noi (Rusia) avem relaţii normale”.

Nu este pentru prima dată când Dmitri Medvedev face declaraţii controversate şi invocă ameninţarea unui război nuclear.

Declarațiile acestuia au venit la scurt timp după ce șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că locul Ucrainei este în alianța militară nord-atlantică.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirma că a sosit momentul ca NATO să ia decizia politică de a invita Ucraina să se alăture alianței militare și că Kievul dorește să știe când va deveni membru. Liderul ucrainean a mai spus că summit-ul NATO care va avea loc la Vilnius în iulie ar putea deveni „istoric”, sugerând că acela va fi momentul în care speră că Ucraina va fi invitată oficial în alianță.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro