"Memoria de piatra", de Iosif Demian, un making of nostalgic si tardiv al clasicului "Nunta de piatra"

Anul trecut, Iosif Demian a filmat la Rosia Montana un documentar despre cum s-a realizat „Nunta de piatra”. Director de imagine la filmul de debut al lui Mircea Veroiu si Dan Pita, Iosif Demian a revenit pe urmele echipei de acum 40 de ani cautand nu doar amintirile, ci si actul rememorarii. „Memoria de piatra”, produs de Fundatia Arte Vizuale, a fost distins cu Trofeul Marii Negre pentru cel mai bun documentar la recent incheiatul Festival International al Producatorilor de Film Independenti ( Mamaia-Constanta, 30 iunie-3 iulie 2010).

Cand au facut „Nunta de piatra”, regizorii Mircea Veroiu si Dan Pita, operatorul Iosif Demian, scenografii Radu Boruzescu si Helmut Sturmer, muzicienii Dorin Liviu Zaharia si Dan Andrei Aldea credeau ca se antreneaza in vederea unui film mult mai important. Desavarsit si in ziua de azi, „Nunta de piatra” a fost realizat cu talentul si entuziasmul tinerilor membri ai echipei, dar si cu dotarea tehnica de la inceputul anilor 70. Scenografii nu aveau un aparat de fotografiat la indemana. Directorul de imagine nu vedea ce filma la sfarsitul zilei, ci o data la doua saptamani, dupa ce materialul era prelucrat la Buftea.

Cu toate acestea, „Nunta de piatra” ramane unul dintre cele mai reusite filme romanesti din toate timpurile. El cuprinde ecranizarea a doua nuvele de Ion Agarbiceanu, „Fefeleaga” si „La o nunta”, pe cand „Duhul aurului”, iesit cativa ani mai tarziu sub semnatura acelorasi regizori, contine episoadele „Marza” si „Lada”.

Conceptul de baza al documentarului „Memoria de piatra” e ca buna parte din cele circa 80 de minute ale lui se desfasoara in slow-motion. „Cu o miscare incetinita eu scot povestea din realitate, pentru ca intotdeauna miscarea lenta va avea o dominanta poetica, oferindu-ti ragaz pentru contemplare si analiza. As vrea sa pastrez o plutire care e aproape inghetata. La Rosia Montana viata s-a diluat”, spune Iosif Demian, care a gasit o modalitate aparte prin care a putut crea ritmul necesar rememorarii.

Aceasta „plutire aproape inghetata” ii permite cineastului revenit la Rosia Montana din Australia, unde s-a stabilit in anii 80, sa ajunga in adanc, la „memoria de piatra” legata de productia filmului. In comentariul sau din off, Iosif Demian ne spune ca se reintoarce la Rosia Montana dupa 40 de ani sub pretextul unei documentari pentru un film ulterior. Evident, e o figura retorica. Ce vedem pe ecran e tocmai making of-ul tardiv al filmului „Nunta de piatra”.

Din echipa de atunci multi au murit, altii au plecat din tara. Si locuitorii din Rosia Montana s-au imputinat. Casele sunt multe parasite, dezolante. Iosif Demian isi aminteste: „Oamenii ne-au simpatizat si si-au deschis nu doar sufletele lor, ci si usile unor case ce fusesera incuiate deoarece proprietarii fugisera de teama comunistilor. Acestia credeau ca minerii detin aur, asa ca au inceput sa-i vaneze. Cei care erau mai instariti au fugit peste granita, iar casele au fost lasate in grija altora.

Pe urma am avut alta poveste cu steampul, instalatia care sfarama piatra, din care barbatii decantau aurul cu ajutorul apei. Acest obicei a ramas pana tarziu, la inceputul razboiului. Cand au venit comunistii a inceput sa se lucreze pe scara industriala, cu explozii, cu macinatori mai mari. Steampurile astea erau vechi, stiam de ele din povestirea lui Agarbiceanu. Pana la urma cineva ne-a spus: Pot sa-ti arat unde am ascuns steampurile de frica comunistilor. Fusesera desfacute bucati si scufundate intr-o balta, chiar in mijlocul Rosiei Montane. Nimeni nu stia ca sunt acolo. Le-au scos pentru noi bucata cu bucata si l-au adus pe batranul Vila cu ajutorul caruia le-au remontat si le-am avut in film. A fost extraordinar.

(…) Filmarile noastre au schimbat viata acestor oameni. Am aflat ca in anii urmatori localitatea a fost devastata, ca au venit tiganii care au furat sau cumparat ce era prin casele pe care le folosisem. Rosia Montana a inceput sa fie distrusa inainte ca aceasta companie miniera sa faca propunerea excavarii aurului”, incheie Iosif Demian.

O foarte mica parte dintre localnicii care fac figuratie in „Nunta de piatra” au fost regasiti anul trecut de mica echipa. Printre acestia un barbat care timp de 40 de ani a tinut langa icoane o fotografie facuta cu Iosif Demian. Barbatul pastrase o amintire deosebita zilelor cand echipa de filmare de la Bucuresti poposise in Rosia Montana pentru a face un film.

Si cum locuitorii nu avusesera pana acum ocazia sa vada „Nunta de piatra”, li s-a proiectat filmul pe peretii unei case din centru. Pe urma, regizorul-director de imagine care in urma cu 40 de ani avusese ideea antologica a maririi contrastului imaginii (tehnicienii de la Buftea ii spusesera la inceput ca le-a trimis un rebut), a venit acum cu ideea de a proiecta „Nunta de piatra” pe mai multe case din oras, noaptea. Efectul e superb.

Intr-o alta secventa a recurs la o filmare subacvatica, pe fundul lacului, unde plantele se unduiesc la fel ca spicele de grau in bataia vantului. De fapt, orice miscare lenta din film, sub impresia slow-motion-ului, imprima perceptiei un ritm propice accederii la straturile profunde ale memoriei. E ca un soi de hipnoza.

„Memoria de piatra” e si un film despre prietenie – pentru ca realizatorii filmului apartineau la momentul respectiv unei generatii salutate calduros dupa premiera documentarului filmat la inundatiile din 1970, „Apa ca un bivol negru”. Iosif Demian o spune clar: „acesta a fost filmul unor coincidente fericite”. Nu iti e greu sa detectezi si o unda de regret in vocea sa. Daca pentru unii cinefili, „Nunta de piatra” ramane cel mai bun film al lui Dan Pita si Mircea Veroiu, Iosif Demian numeste „Nunta de piatra” „momentul de varf al unei prietenii”.

Festivalul International al Producatorilor de Film Independenti (IPIFF) a mai acordat urmatoarele premii: Trofeul Marii Negre pentru cel mai bun lungmetraj de fictiune- „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, regizat de Florin Serban si produs de Strada Film; Trofeul Marii Negre pentru cel mai bun scurtmetraj de fictiune – „Icre negre” (regia Razvan Savescu) si „Lord” (regia Adrian Sitaru), produse de HiFilm; Premiul de Excelenta – Radu Gabrea, Trofeul Marii Negre pentru o productie 100% independenta- „Websitestory”, produs si regizat de Dan Chisu; Trofeul Marii Negre pentru scurtmetraj de animatie – „Alba neagra”, produs de Cristina Nichitus; Trofeul Marii Negre pentru cea mai buna regie, imagine si scenariu intr-un film studentesc – „Panza”, de Codin Sebastian Pop; Trofeul Marii Negre pentru cea mai buna scoala de film – UNATC Bucuresti.