Sari direct la conținut

Mexic: Noul ambasador al Statelor Unite stârnește valuri după un atac la adresa Fridei Kahlo

HotNews.ro
Mexic: Noul ambasador al Statelor Unite stârnește valuri după un atac la adresa Fridei Kahlo

Noul ambasador al Statelor Unite în Mexic, Christopher Landau, a creat controverse în mediul online după publicarea unui mesaj, considerat de unii mexicani ca fiind „insultator” la adresa pictoriței Frida Kahlo. Artista este considerată un simbol național al Mexicului, puțini mexicani reușind să se bucure de o notorietate globală mai mare decât a lui Kahlo. Landau a afirmat că pictorița susținea marxismul, întrebându-se în final dacă artista cunoștea, atunci când a ales să îl susțină, efectele negative ale acestui regim, notează The Independent.

Christopher Landau a primit luna trecută titlul de ambasador al Statelor Unite în Mexic și a postat pe o rețea de socializare pe 1 septembrie următoarele:

„Îi admir spiritul liber și boem. A devenit pe bună dreptate un simbol al Mexicului și un simbol al întregii lumi. Ceea ce nu înțeleg este pasiunea ei evidentă pentru marxism, leninism și stalinism. Nu știa despre ororile comise în numele acestor ideologii?”, a scris Landau pe Twitter după ce a vizitat casa unde a trăit Frida Kahlo.

În urma mesajului a urmat un val de furie online. Mai mulți internauți au criticat Statele Unite pentru modul în care țara intervine în afacerile interne ale Americii Latine și a altor națiuni de pe glob, având intenția de a contracara guvernele socialiste.

„În numele combaterii acestei ideologii, Statele Unite au ucis copii în Vietnam bombardând sate întregi și susținând dictaturile în toată America Latină”, a scris un utilizator Twitter.

Partidul Comunist Mexican a răspuns, de asemenea, la comentariile lui Landau.

„Ambasador Landau, tovarășul Frida a fost în concordanță cu umanismul, cu căutarea democrației și a libertății lucrătorilor și oamenilor din Mexic, și, prin urmare, a fost o susținătoare a marxism-leninismului și, desigur, admiratore a lui Stalin. Nu-ți mai arăta ignoranța, imitându-l pe Trump”, a spus un purtător de cuvânt al partidului.

Kahlo și soțul ei, Diego Rivera, au îmbrățișat ideile marxismului și l-au sprijinit pe Josef Stalin, dictatorul sovietic.

Frida Kahlo a creat de-a lungul vieții peste 200 de picturi și a devenit un simbol al mișcării feministe din anii ’70. Kahlo a murit în anul 1954.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro