„Mi s-a spus că sunt o femeie frumoasă și deșteaptă și că nu am cum să fiu alcoolică”. Cum ajungi dependentă de alcool și cum te lupți să-ți treacă

Alina* are 32 de ani. A avut perioade în care a băut zilnic? Da. A ascuns alcool? Da. A dat vinul pe vodcă? Da. Şi-a propus de zeci de ori să nu mai bea? Da. A eșuat? Da. A încercat iar să se lase? Da. A pierdut prieteni? Da. A depus eforturi reale ca să renunţe la băutură? Da. I-a fost rușine? Da. E dependentă de alcool, deși e o femeie inteligentă și educată? Da.

Ca ea, sunt multe alte persoane, dar tăcerea crește odată cu stigmatizarea. Alcoolismul e o problemă reală, care probabil există în aproape fiecare familie din România. E o problemă de care statul român nu prea se preocupă, e o problemă pe care, de obicei, nu o vedem ca pe o boală, ci ca pe o alegere personală. Îi arătăm cu degetul pe bețivi, le întoarcem spatele, îi judecăm. Iar critica este cu atât mai dură cu cât persoanele dependente sunt femei. Tocmai de aceea, Alina a ales să vorbească despre ce înseamnă să fii femeie și să fii dependentă de alcool. 

La 16 ani, Alina locuia cu părinții și era elevă la un liceu din Piatra Neamț, orașul ei natal. Tot atunci, a început să bea. Mai întâi, ocazional, cu prietenii. „Cum e-n România”, spune ea, „că e normal să bei la o vârstă atât de fragedă”.

Nu e nimic anormal că prima dată când a pus gura pe alcool s-a și îmbătat. Era de așteptat. Organismul nu e obișnuit, nu știi cât să bei și când să te oprești ca să nu te amețești prea tare. „Prima dată când am băut, m-am și îmbătat. După aceea, era o chestie de weekend, mai ales vara, în vacanțe. Fiind oraș mic, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, aveam și mai multă libertate din partea părinților în ceea ce privește ora de întors acasă, locul unde te duci, oamenii cu care te duci”, povestește ea cu un ușor accent moldovenesc.

După liceu, a plecat de acasă și a mers la facultate în Iași. A intrat printre primii la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, și și-a început viața de student. Pe toată durata studiilor a locuit singură, într-un apartament al unor prieteni de familie.

De la consumul de alcool în weekend sau la întâlnirile cu prietenii a ajuns, în câțiva ani, să bea singură, acasă. Atunci a început să înțeleagă că s-ar putea să aibă o problemă cu băutura, dar nu își imagina că e dependentă de alcool. Nu încă. Nu cu adevărat. Nu ea.

Am o problemă cu alcoolul vs. Sunt dependentă de alcool. Două tipuri de conștientizare

Vorbesc cu Alina despre dependența ei prin telefon. Nu vrea să-i știu numele real, dar vrea să vorbescă despre dependența de alcool cu care se confruntă pentru că știe că acest subiect nu e destul de vizibil în România. Alcoolismul e condamnat, e stigmatizat, asta da, dar nu considerat o problemă atât de importantă de către statul român, încât să existe programe bine puse la punct pentru dependenții de alcool.

Discuțiile cu ea au avut loc în august, în mai multe zile. Au fost fragmentate pentru că nu putea să vorbească oricând despre dependența ei. Ca să poți vorbi despre asta, ai nevoie de intimitate și de o stare anume în care să vrei să povestești.   

„Când te-ai gândit prima dată că ești dependentă de alcool?”

„M-am gândit devreme că, da, beau cam mult, era de demult un grăunte de gând că sunt dependentă. Dar, din punctul meu de vedere, există două faze. Faza în care îți dai seama că ai o problemă, dar te gândești că Lasă, că rezolv. Nu vreau eu acum să rezolv, dar, când o să vreau, o să rezolv. Și faza a doua, când îți dai seama că vrei să rezolvi acum, dar că nu e așa simplu și că o să trebuiască niște efort. Deci sunt două idei: Mă pot opri când vreau fără să fac niciun efort? sau Trebuie să fac eforturi ca să nu beau? Și de chestia asta, că trebuie să fac eforturi, cam prin 2015 mi-am dat seama. Probabil că, în primă fază, încă nu vrei să îți pui etichete, încă nu vrei să crezi că ți se întâmplă ție.

Faza întâi: „Nu vreau eu acum să rezolv, dar, când o să vreau, o să rezolv”

Avea 21-22 de ani și era la facultate când și-a dat seama că a început să bea singură. La început, din plăcere. Apoi, pe măsură ce conștientiza că are o problemă legată de consumul de alcool, începea să-i crească nivelul de anxietate. Ca să scape de anxietate, bea. Și, astfel, a intrat într-un cerc vicios în care i-a devenit din ce în ce mai greu să se abțină.

Articolul poate fi citit în întregime pe www.smartliving.ro