Sari direct la conținut

Mii de locuri de muncă amenințate de vânzarea companiei de logistică DB Schenker, prezentă și în România

HotNews.ro
Mii de locuri de muncă amenințate de vânzarea companiei de logistică DB Schenker, prezentă și în România
Insights into the logistics center: press tour at the DB Schenker freight forwarder in Hamburg - Steinwerder Insights into the logistics center: press tour at the DB Schenker freight forwarder in Hamburg - Steinwerder, Germany - 08 Aug 2024,Image: 897085039, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Compania feroviară germană Deutsche Bahn vrea să-și vândă filiala de logistică, DB Schenker, iar procesul de ofertare se apropie de final. Mutarea este menită să acopere pierderile de peste un miliard de euro, înregistrate în primele șase luni ale anului, dar vânzarea amenință mii de locuri de muncă, avertizează sindicatul german Ver.di

Pe măsură ce procesul de vânzare se apropie de final, în luna august, sindicatul Ver.di se teme de reduceri iminente de locuri de muncă. Încă nu este clar cine va fi noul angajator al celor 15.000 de angajați DB Schenker din Germania și al celor peste 70.000 din întreaga lume.

Întrebată de postul TV, NDR, o purtătoare de cuvânt a DB a comunicat: „În prezent suntem în discuții intense cu diverse părți interesate pentru DB Schenker. În general, nu comentăm ofertanții individuali, detaliile discuțiilor, procesul de vânzare în sine sau speculații de preț”.

Vânzare cu viitor sau fără

Filiala de logistică DB Schenker este considerată „comoara” Deutsche Bahn (DB) și a fost mult timp cea mai importantă sursă de profituri. Cu toate acestea, pentru că DB are datorii în valoare de 34 de miliarde de euro și, în același timp, trebuie să modernizeze rețeaua feroviară, vrea să vândă Schenker.

Schenker a înregistrat o scădere a profiturilor anul trecut, dar a câștigat totuși peste un miliard de euro. La început, a existat un mare interes pentru compania logistică fragmentată. Cu toate acestea, ofertanți de rang înalt au renunțat recent la competiție.

După cum au confirmat agenției de presă Reuters, citate de Tagesschau.de, două persoane implicate în procesul de vânzare, grupul de transport și logistică din Arabia Saudită, Bahri, nu mai încearcă să cumpere divizia în valoare de miliarde. Presa germană scrie, citând surse din interiotr, că Bahri a făcut cea mai mare ofertă într-o primă rundă, cu peste 15 miliarde de euro.

Compania de transport maritim danez, Maersk, anunțase anterior că se retrage din procesul de licitație. Aceasta înseamnă că probabil contractul va fi decis între cei doi ofertanți rămași: compania de transport maritim danez, DSV și un grup de investitori din jurul companiei financiare luxemburgheze, CVC.

Cursa dintre cei doi ofertanți este încă deschisă, iar oferta de la sfârșitul lunii august va fi decisivă. O purtătoare de cuvânt a DB a declarat: „Procesul de vânzare pentru DB Schenker este într-un stadiu avansat”. Cu toate acestea, Grupul DB nu se așteaptă ca vânzarea finală să aibă loc până în 2025.

Ca fond de capital privat, scopul principal al CVC este să vândă DB Schenker mai profitabil, în câțiva ani. O achiziție de către DSV, în schimb, ar fi probabil un angajament pe termen lung și ar putea aduce efecte de sinergie mai mari – de exemplu în integrarea sistemelor IT sau fuziunea stațiilor.

Cu toate acestea, Stefan Thyroke, liderul grupului federal de specialiști pentru logistică la sindicatul Ver.di, vede acest lucru ca un pericol major pentru angajați: „Daca DSV ar cumpara, am vorbi despre un gigant al logisticii cu peste 150.000 de angajați în întreaga lume”. spune Thyroke. „Dacă este DSV, ne așteptăm la pierderi majore de locuri de muncă”.

Pierderi de bani și locuri de muncă

Deutsche Bahn a înregistrat o pierdere de 1,2 miliarde de euro în prima jumătate a anului 2024. Nici măcar filiala de logistică performantă, DB Schenker, nu a reușit să compenseze pierderile din prima jumătate a anului. Compania, care este scoasă la vânzare, a generat un profit operațional (EBIT) de 520 de milioane de euro. Cu toate acestea, aceasta a fost cu aproximativ 100 de milioane de euro mai puțin decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut.

Grevele, vremea extremă, șantierele de construcții și cererea slabă au înrăutățit semnificativ rezultatul grupului în comparație cu anul precedent, s-a precizat din partea companiei Deutsche Bahn. Grupul vrea să răspundă la bilanțul deficitar prin tăierea locurilor de muncă.

În total, aproximativ 30.000 de posturi cu normă întreagă vor fi eliminate în următorii cinci ani, a declarat directorul financiar al Deutsche Bahn, Levin Holle. Se vor pierde locuri de muncă, în special în administrație, în acest an se preconizează eliminarea a aproximativ 1.500 de locuri de muncă.

„În viitor, trebuie să creăm mai multe trenuri, cu mai puțini oameni”, a subliniat Holle. În special prin digitalizare și automatizare, procesele administrative ar trebui să poată fi efectuate de mai puțini angajați în viitor.

Cum vrea să ajute guvernul german

În luna iunie, guvernul federal își reducea cota de acțiuni la Telekom. Banca de dezvoltare KfW a anunțat vânzarea unui pachet de acțiuni în valoare de miliarde. Potrivit Ministerului de Finanțe, de aceste încasări, în jur de 2,5 miliarde de euro, va beneficia Deutsche Bahn.

„Guvernul federal va folosi veniturile nete primite din tranzacție pentru a consolida capitalul social al Deutsche Bahn AG și pentru a extinde infrastructura feroviară din Germania într-o manieră orientată spre viitor”, a precizat Ministerul Finanțelor.

INTERVIURILE HotNews.ro