Mii de români a căror viață atârnă de un transplant și doar 38 de donatori în 2018. De ce scade de la an la an numărul donatorilor

Peste 5.000 de români așteaptă, în acest moment, o a doua șansă la viață pe listele pentru transplant, dar numărul real al celor care au nevoie de un transplant și nu figurează pe aceste liste ar fi cu câteva mii mai mare, susțin reprezentanții asociațiilor de pacienți, consultați de HotNews.ro. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, admite că autoritățile nici măcar nu au o evidență clară a pacienților care au nevoie de transplant. Un proiect de lege a transplantului care să aducă criterii clare și transparente în această procedură medicală delicată este promis de ministrul Sănătății pentru luna aceasta, Sorina Pintea recunoscând public că actualele criterii nu asigură transparența procedurii.

În tot acest timp, numărul donatorilor de organe aflați în moarte cerebrală a scăzut de la un an la altul, ajungând, în 2017, la jumătate față de 2016. Anul acesta, până la finalul lunii august, în România au fost doar 38 de donatori de organe, potrivit datelor oficiale transmise de Agenția Națională de Transplant, la solicitarea HotNews.ro. Țara noastră este la coada clasamentului european în ceea ce privește numărul donatorilor de organe, este una dintre puținele țări din Europa care nu a introdus în legislație acordul prezumat și nu face parte din Eurotransplant. Domeniul transplantului a fost marcat în ultimii ani de scandaluri răsunătoare: cazul actorului Alexandru Arșinel, cazul Mihai Lucan și scandalul din jurul spitalului Sf. Maria din București, acreditat pentru transplant pulmonar. De ce nu reușește România să crească numărul donatorilor, cât de transparentă este procedura de transplant în țara noastră și care sunt posibilele soluții?

Info pe scurt:

• Numele a peste 5.000 de români figurează, în acest moment, oficial, pe listele de așteptare pentru toate tipurile de transplant, însă numărul real ar fi cu câteva mii mai mare, susțin asociațiile de pacienți. Autoritățile nu au o evidență exactă, admite ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

• Doar 38 de donatori în moarte cerebrală în primele 8 luni din 2018. În anul 2017 au fost în total 65 de donatori, aproape jumătate față de 2016 – 124 de donatori.

• Carmen Pantiș, medic implicat de mulți ani în procesul de identificare a donatorilor de organe, mărturisește, pentru HotNews.ro, că în ultimii ani a simțit „o reticență fantastică a oamenilor de a dona”.

• România este la coada clasamentului european în ceea ce privește numărul donatorilor de organe, este una dintre puținele țări din Europa care nu a introdus în legislație acordul prezumat și nu face parte din Eurotransplant.

• Principalul criteriu în jurul căruia se învârte alocarea de organe pentru transplant în România este compatibilitatea, însă acest lucru a dat naștere unor suspiciuni privind transparența procedurii: „Nu avem o prioritizare în funcţie de urgenţă sau de înscrierea pe listă a pacienţilor care au nevoie de transplant”, recunoaște ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

• Domeniul transplantului a fost marcat în ultimii ani de scandaluri răsunătoare: cazul actorului Alexandru Arșinel, acuzat că „a sărit peste rând” pentru un transplant renal, anchetarea medicului Mihai Lucan și scandalul din jurul spitalului Sf. Maria din București, acreditat pentru transplant pulmonar.

• Ministrul Sorina Pintea a schimbat recent conducerea Agenției Naționale de Transplant și promite pentru luna aceasta prezentarea proiectului unei noi legi a transplantului și criterii clare și transparente, pe care admite că nu le avem în acest moment.

• Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și denunțătorul medicului Mihai Lucan în mai multe dosare penale care vizează neregulile din domeniul transplantului, afirmă însă că Ministerul Sănătății „a întins mult prea mult lucrurile în legătură cu acest proiect”, iar „vechii corifei ai transplantului au frânat procesul de modificare a legislației”.

Doar 38 de donatori pentru mii de pacienți în 2018. De ce nu este primită România în Eurotransplant

Pe listele de așteptare pentru transplant sunt înscriși oficial, în acest moment, peste 5.000 de români, iar anul acesta în țara noastră au existat doar 38 de donatori de organe în moarte cerebrală, până la finalul lunii august.

România a avut, în anul 2017, 65 de donatori în moarte cerebrală, ceea ce înseamnă o rată de 3,25 de donatori la un milion de locuitori, potrivit datelor oficiale publicate de Agenția Națională de Transplant. Numărul acestora aproape că s-a înjumătățit anul trecut comparativ cu 2016, când au existat 124 de donatori în moarte cerebrală – o rată de 6,2 donatori la un milion de locuitori (sursa: Agenția Națională de Transplant).

În ciuda controverselor care au circulat în spațiul public, numărul mic de donatori este și principalul motiv pentru care țara noastră nu este membru Eurotransplant, ci are doar un acord cu organizația. Explicația este una cât se poate de tehnică: pentru a fi membru Eurotransplant, România ar trebui să aibă o rată de 10 donatori la un milion de locuitori, însă țara noastră are o rată de doar 3,25. Eurotransplant este o organizație internațională non-profit din care fac parte Austria, Germania, Belgia, Croația, Ungaria, Luxemburg, Olanda și Slovenia. Spitalele implicate în transplant din țările membre Eurotransplant sunt incluse în programe de schimb. Alte instituții similare sunt Scandiatransplant (Islanda, Norvegia, Finlanda, Danemarca și Suedia), Balttransplant (Estonia, Letonia și Lituania) și NHS Blood and Transplant din Marea Britanie.

Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România, care reprezintă pacienții aflați pe listele de așteptare și pe cei care au trecut prin procedura de transplant, atrage atenția că numărul real al românilor care au nevoie de un transplant „nu se rezumă” la cel de pe listele oficiale, care este de peste 5.000: „Dacă luăm în calcul, spre exemplu, pe linie de dializă, oameni care au nevoie de un transplant renal, sunt peste 13.000 de pacienți în momentul de față care fac hemodializă în diferite orașe din țară. Poate că nu toți au indicație de transplant – depinde dacă starea lor de sănătate le mai permite. Dar cel puțin jumătate dintre ei ar putea să se înscrie pe listă. Dacă facem socoteala, sunt 6.500 numai la transplant renal. Așadar, ar depăși numărul total de înscriși pe listele de așteptare.”

Cine poate fi donator de organe în România

În România, legislația permite doar așa-numitul „acord informat” pentru a putea fi donator de organe: un pacient aflat în moarte cerebrală devine donator doar în cazul în care familia sa își dă acordul. Legislația din România prevede și posibilitatea ca o persoană care vrea să își doneze organele să se înscrie, în timpul vieții, în registrul donatorilor, pentru a i se preleva organele atunci când ajunge în moarte cerebrală.

În cazul transplantului de ficat și rinichi, există și posibilitatea ca donatorul să fie viu, considerându-se că viața și sănătatea acestuia nu sunt puse în pericol. Teoretic, și transplantul de plămân se poate face de la donator viu, însă în România nu a existat niciun astfel de caz. În cazul transplantului de celule stem, poate fi vorba de celule stem prelevate de la un donator compatibil sau de auto-transplant (celule sănătoase prelevate chiar de la pacient).

În majoritatea țărilor europene funcționează acordul prezumat – orice pacient în moarte cerebrală se transformă în donator, în cazul în care nu a semnat, în timpul vieții, că nu este de acord cu donarea organelor.

Despre introducerea acordului prezumat s-a vorbit și în România, dar acest lucru nu s-a concretizat. În anul 2007, Asociația Transplantaților a propus introducerea acestei prevederi în legea transplantului, însă propunerea a fost puternic contestată de Biserica Ortodoxă Română și de câteva asociații și ONG-uri apropiate de BOR. Motivul: Biserica Ortodoxă Română susține donarea de organe, dar numai dacă este făcută în mod „conștient”.

11 ani mai târziu, poziția BOR rămâne similară: Biserica susține donarea de organe, dar numai cu acordul donatorului sau al familiei, declară, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu: ” atâta timp cât mai există o licărire de viață în cineva, nimeni nu are dreptul moral de a o suprima fără acordul prealabil al pacientului sau al familiei acestuia”.

Ministrul Sănătății recunoaște lipsa de transparență din domeniul transplantului

Principalul criteriu în jurul căruia se învârte în acest moment alocarea de organe pentru transplant în România este compatibilitatea. Cu toate acestea, există numeroase suspiciuni în legătură cu transparența procedurii. „Nu avem, în acest moment, o prioritizare în funcţie de urgenţă sau în funcţie de înscrierea pe listă a pacienţilor care au nevoie de orice tip de transplant”, recunoaște chiar ministrul Sănătății.

De altfel, domeniul transplantului a fost marcat în ultimii ani de scandaluri răsunătoare: cazul actorului Alexandru Arșinel, acuzat că „a sărit peste rând” și a ajuns pe masa de operație pentru un transplant renal la doar câteva zile după ce se înscrisese pe lista de așteptare, anchetele DIICOT și DNA în cazul medicului Mihai Lucan, fost director al Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj și scandalul din jurul spitalului Sf. Maria din București (acreditat în 2016 pentru transplant pulmonar, unde primele și singurele două transplanturi s-au făcut abia la doi ani după acreditare, în primăvara lui 2018).

Ministrul Sorina Pintea a admis recent că numărul românilor care au nevoie, spre exemplu, de un transplant pulmonar nu este cunoscut cu exactitate de autorități, în condițiile în care la Ministerul Sănătăţii există date că ar fi vorba despre 31 de pacienţi, iar în registrul Agenției Naționale de Transplant figurează un singur pacient.

Sorina Pintea

Reorganizarea și transparentizarea activității de transplant și modificarea legii transplantului sunt, de altfel, obiective declarate ale mandatului Sorinei Pintea la conducerea Ministerului Sănătății. Prezentarea proiectului unei noi legi a transplantului, care, potrivit declarațiilor ministrului, ar urma să aducă mai multă transparență și reguli clare, a fost promisă chiar pentru luna aceasta. La începutul lunii iulie, Sorina Pintea a schimbat conducerea Agenției Naționale de Transplant: Anca Mureșan l-a înlocuit pe fostul director, Radu Deac.

Agenția Națională de Transplant și Ministerul Sănătății au elaborat un proiect al legii transplantului și anul trecut, în mandatul lui Florian Bodog. Proiectul a fost pus la acea vreme în dezbatere publică și a fost puternic criticat de fostul ministru Vlad Voiculescu, care atrăgea atenția că documentul prevedea ca decizia privind beneficiarul unui organ prelevat să revină șefului echipei medicale care realizează transplantul. Vlad Voiculescu a subliniat că, printr-o astfel de propunere, „nu numai că nu se ia nicio masura impotriva abuzurilor de tipul celor facute de medicul Mihai Lucan, ci se face exact pe dos, iar fărădelegea devine lege”.

„Art. 57, alin. (2) Alegerea receptorului aparține șefului echipei chirurgicale care efectuează procedura de transplant uman, după consultarea cu ceilalți specialiști implicați.” – formularea din proiectul legii transplantului elaborată în mandatul de ministru al lui Florian Bodog care a stârnit controverse în spațiul public.

Emanuel Ungureanu, denunțătorul lui Mihai Lucan: „Vechii corifei ai transplantului au frânat procesul de modificare a legislației”

Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, este denunțătorul medicului Mihai Lucan în mai multe dosare penale care vizează neregulile de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj și din domeniul transplantului. Acuzațiile lui Emanuel Ungureanu la adresa lui Lucan, fost director al institutului, merg de la delapidarea institutului până la trafic de organe și sunt în prezent anchetate de procurorii DIICOT și DNA.

Emanuel Ungureanu a lucrat ca asistent social în cadrul Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj. În paralel, în anul 2007, a înființat Asociația pentru Solidaritate și Empatie ‘Delia Grădinaru’, dedicându-se îngrijirii copiilor și tinerilor cu insuficiență renală cronică, dependenți de dializă, unii dintre ei aflați pe listele de așteptare pentru transplant renal.

Emanuel Ungureanu face parte din grupul de lucru care ar urma să elaboreze proiectul noii legi a transplantului, alături de „oameni de toate culorile politice, oameni din societatea civilă, ca Gina Sturdza, care s-a ocupat cu politicile împotriva traficului de organe la nivel internațional și e acreditată la ONU pentru asta, Andrei Ciurcanu, ziarist de investiații care a făcut 6 ani anchete pe această temă, reprezentanții unor asociații de pacienți și pacienți”, a declarat deputatul USR pentru HotNews.ro.

Emanuel Ungureanu

Emanuel Ungureanu este însă nemulțumit de faptul că Ministerul Sănătății „a întins mult prea mult lucrurile în legătură cu acest proiect”: „Ministrul Sorina Pintea a promis că vom lucra pentru o lege a transplantului după model spaniol. Am crezut-o pe cuvânt și aștept să se țină de cuvânt. Dar i-am spus ministrei Sănătății, cu toată bunăvoința, că răbdarea mea s-a terminat la 1 septembrie. Dacă săptămâna viitoare, ministrul Sănătății nu vine cu o inițiativă clară ca grupul de lucru să devină imediat funcțional, atunci eu voi pune în dezbatere publică proiectul de lege a transplantului pe care îl am pregătit de foarte mult timp, pentru care am așteptat un consens politic, ca să nu fie doar un exercițiu de imagine al meu ca politician. Dorința mea fierbinte este ca această lege să fie pusă în practică, nu doar să fie inițiativa cuiva din opoziție care să rămână într-un sertar.”

În ceea ce privește cauza întârzierii, Emanuel Ungureanu afirmă că „dinamica acestei povești a fost afectată de vechii corifei ai transplantului, care nu au vrut să facă pasul înapoi din Consiliul Științific al Agenției Naționale de Transplant, mă refer la Irinel Popescu, la Victor Zota, condamnat penal pentru trafic cu ovocite, oamenii ăștia nu au vrut să facă pasul înapoi și au frânat procesul de modificare a legislației în transplant. Mihai Lucan este membru în Consiliul Științific. Nu a fost schimbat, e tot acolo.”

Despre schimbarea de la vârful Agenției Naționale de Transplant, Emanuel Ungureanu o vede doar ca pe o „cosmetizare” și atrage atenția că ministrul Sănătății trebuie să „taie în carne vie” pentru a face această instituție să fie funcțională: „Ministrul Sănătății a dat dovadă de bunăvoință prin schimbarea lui Radu Deac de la conducerea Agenției Naționale de Transplant, este un fapt. De aici încolo, însă, trebuie schimbate ordine de ministru, trebuie refăcută legislația complet și finanțată Agenția Națională de Transplant, care este de fapt o structură complet nefuncțională, care nu are niciun statut foarte precis. Spre exemplu, lista de așteptare a pacienților care așteaptă un transplant nu era sub controlul ANT. Această listă și controlul ei era făcut de o entitate juridică privată, care avea un fel de acord dubios cu instituția. Lista de așteptare nu era controlată, practic, de cei care erau abilitați, ci controlul informatic era făcut de o structură privată. Multe nereguli au fost la Agenția Națională de Transplant, iar doamna ministru trebuie să le prezinte într-un raport complet și să taie în carne vie. Deocamdată, prin schimbarea șefului Agenției s-a făcut doar o cosmetizare, nu s-a tăiat în carne vie. Nu are ce să caute Lucan în structura de conducere a Agenției Naționale de Transplant, este o sfidare extraordinară păstrarea lui acolo.„

Medic: „Simt o reticență fantastică a oamenilor de a dona”

Medicul orădean Carmen Pantiș, coordonatorul Programului de transplant din judeţul Bihor, are rolul de a convinge de mulți ani rude ale pacienților aflați în moarte cerebrală să își dea acordul pentru donarea organelor, într-un moment în care numărul donatorilor a scăzut dramatic în țara noastră.

Pe 17 iulie, Carmen Pantiş a convins familia unui adolescent de 14 rănit grav într-un accident rutier și intrat în moarte cerebrală să îi doneze organele. Mărturișește că acordul mamei copilului a fost „un miracol pentru ea”, după ce familiile a nu mai puțin de 7 pacienți în moarte cerebrală de la care a încercat, în ultimele luni, să obțină acordul, spuseseră „nu”. Adolescentul de 14 ani a salvat alți 5 copii aflați în stare critică, în așteptarea unui transplant.

Carmen Pantiș

Carmen Pantiș consideră că „sunt multe cauze” pentru care numărul donatorilor scade de la an la an. Exclude ca lipsa banilor din sistemul sanitar să fie motivul și spune că mai degrabă este vorba despre „o reticența fantastică a oamenilor de a dona”, dar și despre faptul că „echipele numite de managementul spitalelor nu reușesc să își facă treaba corect.”

Spitalul din Oradea, unde Carmen Pantiș este coordonator de transplant, dă, de ani de zile, în jur de 20 de donatori anual. Cum în România sunt acreditate 44 de spitale pentru prelevarea de organe pentru transplant, Carmen Pantiș spune că ar trebui să avem anual cel puțin 400 de donatori.

Anul trecut, pentru prima dată, Oradea a dat doar 8 donatori: „Vă spun foarte sincer, am lucrat la fel ca și anii anteriori. Dar s-a întâmplat ceea ce se întâmplă în toată țara: am simțit o reticență fantastică a populației de a dona. Fără să spună de ce, foarte multe familii au spus „nu”. În ultimele două luni am avut 7 familii care au spus „nu”, dar fără să îmi explice.”

Carmen Pantiș ține să spulbere și reticențele legate de moartea cerebrală, subliniind că un astfel de pacient nu este în comă și nu mai există absolut nicio șansă să își revină: „E un consens al medicilor din toată lumea.”

Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România, care a trecut el însuși, acum câțiva ani, printr-un transplant de ficat care i-a salvat viața, vede în lipsa de informare „despre caracterul benefic și legal al donării de organe” o altă cauză importantă. Crede că o campanie de informare derulată de autorități, medici și Biserică ar schimba lucrurile în bine și speră ca acest lucru să se întâmple.

Gheorghe Tache

,

La rândul său, medicul Carmen Pantiș atrage atenția că foarte multe spitale din țară care au potențiali donatori „nu mai reuseșc să finalizeze prin recoltare”: „Spre exemplu la Bistrița au avut medici foarte buni, au avut donatori, au plecat, au emigrat acei medici și nu au mai fost donatori. Îmi e greu să cred că brusc nu au mai avut donatori, dați-mi voie să cred că au avut donatori în continuare, dar nu a mai avut cine să îi îngrijească.”

Concluzia ei este că „Omul sfințește locul. Trebuie să găsim, în fiecare spital din țară, oameni care să își dorească să facă cu pasiune, să vadă că dincolo de moarte chiar există viață, asta este esența.”

Și președintele Asociației Transplantaților, Gheorghe Tache, afirmă că atât în cazul prelevării de organe, cât și al transplantului de diverse tipuri, numărul centrelor acreditate pe hârtie îl depășește cu mult pe al celor care funcționează cu adevărat.

Gheorghe Tache arată, de asemenea, cu degetul înspre autorități din cauză că nu există un registru al beneficiarilor de transplant și nimeni nu știe, în România, care este durata vieții după fiecare tip de transplant: „Ar trebui să avem un registru al beneficiarilor de transplant, să știu, de exemplu, pe linie de transplant renal, cât a făcut Clujul, cât a făcut Bucureștiul. Care este durata de viață la un transplant renal, la unul de cord și așa mai departe? O să vedeți că nu știu. De ce? Nu au o evidență clară.”

Reprezentantul pacienților transplantați crede că, pentru ca lucrurile să se miște în domeniul transplantului, e nevoie de transparență, dar și de condiții „de sus până jos” și de oameni motivați. „Toate lucrurile astea, dacă nu sunt puse la punct, este egal cu zero”, este concluzia lui Gheorghe Tache.

44 de spitale din România sunt acreditate pentru a identifica potențiali donatoriși a preleva organe – lista completă este disponibilă pe site-ul Agenției Naționale de Transplant.

Lista spitalelor acreditate pentru transplant de diverse tipuriîn România este disponibilă pe site-ul Agenției Naționale de Transplant.

Marin, omul care a trecut cu bine printr-un transplant de ficat: „Mergem dincolo cu sufletul, nu cu trupul. Un donator salvează 5-6 vieți”

Marin Burcea, sociolog și conferențiar la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, avea 46 de ani și mai avea doar o lună și jumătate de trăit. Avea nevoie disperată de un transplant de ficat. Se întâmpla în anul 2013.

Marin Burcea își amintește că avea puțin peste 20 de ani când, „dintr-o prostie”, s-a ales cu virusul hepatitei B. S-a tratat de otită la un dispensar rural înainte de 1989 și crede că de acolo i s-a tras. A dus boala pe picioare „până prin anii 2000, când lucrurile au început să meargă prost”. Își amintește că „prin 2002-2004 am făcut două cure de tratament cu Interferon și lucrurile n-au mers bine, iar din 2010 practic s-a instalant ciroza, fenomen ireversibil în hepatita cronică.”

Din 2010, Marin Burcea a avut indicație de transplant. Amintirile despre acea perioadă nu sunt deloc plăcute. Petrecea „câteva zile acasă, încă o lună în spital, încă câteva zile acasă… În momentul acela ești la limită, ești foarte slăbit și știi că dintr-un moment în altul se apropie finalul. Îmi amintesc când am plecat ultima dată din spital că doctorița mi-a spus: ‘Ai grijă să nu răcești, că va fi ultima răceală de care familia își va aduce aminte.’ „

Acea perioadă e o luptă fantastică să eviți complicațiile și să îți „păstrezi organismul pentru o posibilă intervenție, pentru transplant”. Afecțiuni banale, precum o răceală sau o simplă afecțiune dentară, te pot scoate de pe masa de transplant, în eventualitatea în care această șansă s-ar ivi după ani de așteptare.

Marin Burcea

Unul dintre cele mai mari pericole care pândește este encefalopatia hepatică, o complicație frecventă a cirozei hepatice, afecțiune caracterizată prin disfuncția creierului, ce apare ca urmare a incapacității ficatului de a elimina substanțele toxice din sange. Marin Burcea își amintește că a avut, în spital, un coleg de salon „care voia să plece acasă, dar pe geam. Și noi eram la etajul 6. Ajungi să nu mai gândești, nu mai ești tu.”

În februarie 2013, Marian Burcea mai avea cam o lună și jumătate de trăit. În ultimele 6 luni se hrănise doar cu produse apicole, pentru că „sunt singurele care nu dezvoltă toxine”.

Pe 18 februarie 2013 a fost externat pentru o zi-două din spital. „Seara la ora 21:50 m-a sunat doamna doctor să vin la spital să îmi facă niște analize.” Medicii de la Fundeni l-au trecut din nou prin toate analizele, apoi au început să îl pregătească pentru operația de transplant. Știa că alte două persoane fuseseră chemate în aceeași seară la spital și că dintre ei trei, va fi ales cel care este considerat cel mai compatibil și al cărui organism este considerat cel mai puternic, pentru a rezista transplantului: „Pe una dintre celelalte două persoane îmi amintesc că am și văzut-o – era o doamnă mult mai în vârstă decât mine și ne-am zâmbit unul altuia, atât îmi amintesc.

În noaptea de 18 spre 19 februarie 2013, o echipă de la Institutul Clinic Fundeni, supervizată de Irinel Popescu și formată din medicul Doina Hrehoreț și alți 3 chirurgi i-au transplantat lui Marin Burcea ficatul prelevat cu câteva ore mai devreme la Oradea. Donatorul a fost „o personalitate culturală de marcă a Transilvaniei. Un om care s-a stins la 58 de ani. L-a durut capul la un moment dat și asta a fost. Familia a fost de acord să doneze și a salvat 7 vieți.”

Marin Burcea a petrecut, în total, 21 de zile în spital după transplant. E convins că „tot ce este înauntrul unei secții de transplant din România este după standardul internațional. Există într-adevăr excelență”.

Recuperarea a decurs bine. Venea periodic la controalele care s-au mai rărit cu timpul și a respectat un set de reguli „minimale”: „primele sfaturi de la medici sunt să nu îți atingi pragul maxim de oboseală și să ai grijă, mai ales la început, să nu depășești limita maximă de efort. Nu ai voie să consumi alcool, nu ai voie să fumezi, iar alimentația trebuie să fie una echilibrată. Când te biruie pofta poți să faci o nebunie din asta, dar e o nebunie care se poate face odată la nu știu cât timp. În rest trebuie să faci mișcare, să ai activitate.”

La 3 luni după ce s-a externat, a revenit la „școală”, adică la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, unde este conferențiar. „Am făcut transplantul în februarie și pe la 1 mai îmi amintesc că am fost la școală. Toată lumea mă îndemna „stai acasă, stai acasă!” dar eu spuneam „de ce să stau, domne, acasă?” M-am dus, te miști ușurel așa din cauza intervenției, dar îți faci treaba. Ideea era că voiam să răstorn lumea și vreau încă să răstorn lumea, în sensul de a munci, de a face, de a schimba.”

„Ficatul meu, în acest moment, din câte am înțeles, funcționează cam la două treimi din capacitate. El funcționează, dar nu la fel ca ficatul cu care te-ai născut”, mai spune Marin Burcea.

În ciuda încercărilor prin care a trecut, Marin Burcea este un om împăcat și optimist, care a crezut tot timpul că va primi a doua șansă la viață. Viața lui e acum „firească, frumoasă, normală, redescoperi și zâmbetul și toate celelalte”. Cea mai importantă lecție pe care a învățat-o: „Trebuie să ne bucurăm de fiecare zi, pentru că fiecare zi este un dar uriaș de la Dumnezeu. Nu trebuie să spui ‘dacă aș mai trăi 10 ani…’ Mai trăiește o zi și să vezi cât de importantă e ziua aceea. „

Pentru el și pentru alți oameni care au trecut prin transplant și pe care i-a cunoscut, „viața a revenit la normal”.

„Gândiți-vă că fiica mea avea 13 ani atunci… acum are 18 și a intrat la facultate”, spune el cu emoție.

Celor care privesc cu neîncredere donarea de organe le transmite că „Mergem dincolo cu sufletul, nu neapărat cu corpul. Sunt atâtea familii care sunt revigorate și a căror viață revine la normal. Un donator salvează viața a 6-7 oameni.”