Minerii raman in bezna propriului viitor

Odata era o industrie infloritoare, iar ortacii reprezentau o adevarata forta politica si sociala. Astazi, insa, soarta industriei miniere din Romania este nesigura. In schimb, in Bulgaria actuala conjunctura energetica mondiala si o politica rationala lasa sa se intrevada o situatie mai buna pentru minerii din Bulgaria.

In galeriile afectate de umezeala si unde temperatura e ridicata, la cateva sute de metri sub pamant, minerii romani obisnuiesc sa-si ureze unul altuia „noroc bun” atunci cand merg la lucru. Astazi, insa, minerii din Anina, un orasel din sud-vestul Romaniei, se tem ca au fost parasiti de noroc.

Extractia de carbune reprezenta odata coloana vertebrala a industriei grele din Romania, domeniu in care era angrenata aproape o jumatate de million de oameni, incluzand si locurile de munca de la suprafata. Odata o forta politica si economica impresionanta, uniti in sindicate puternice, minerii din Romania si-au demonstrat de mai multe ori taria si inainte si dupa caderea regimului comunist.

In 1990 si 1991 au participat la violente de strada in Bucuresti, determinand demisia premierului si agresandu-i pe toti cei pe care ii considerau opozantii presedintelui socialist Ion Iliescu. Astazi, forta lor este mult mai slaba, daca nu chiar inexistenta.

In Anina, barbatii sunt in mare parte someri, petrecandu-si zilele pe bancile din centrul orasului, jucand table, stand la taclale sau privind trecatorii.

Nimeni nu moare aici de foame. Fostii mineri, acum pensionari, primesc de la stat intre 800 si 1.200 de lei pe luna, adica 230-340 de euro, in functie de vechime. Insa acesti bani le acopera doar nevoile zilnice.

Minerii de la Anina si-au pierdut locurile de munca atunci cand autoritatile romane au „restructurat” industria miniera, inchizand majoritatea exploatarilor. Nu mai sunt nici macar cap de familie. Nevestele lor, care lucrau odata pe langa mine, in fabrici de cherestea sau de facut cuie, sunt acum in strainatate, avand slujbe prost platite in Occident.

Autoritatile au inchis mina de la Anina in 2006, considerand-o neprofitabila. Aproape 700 de mineri au primit salarii compensatorii in valoare de peste 4 milioane de euro. Dar banii s-au dus. Fostii mineri si-a platit datoriile sau i-au cheltuit pe aparate de uz casnic. Doar putini dintre ei au investit in afaceri, deschizand magazine de cartier sau mici firme. Aproape 300 dintre fostii mineri si-au gasit slujbe noi, majoritatea in constructii. Restul a preferat sa se pensioneze la o varsta medie de 45 de ani.

Anina este unul din multele orase, in majoritate situate in Valea Jiului, care au suferit efectiv o moarte economica in urma schimbarilor devastatoare din industria romaneasca. Intreaga Vale, altadata sufletul mineritului din Romania, a fost lovita de un program lansat in 1997 cu fonduri de la Banca Mondiala, avand ca scop inchiderea minelor neprofitabile. De atunci, aproape o suta de mine au fost inchise, inclusiv circa 40 de exploatari din Valea Jiului. Numai vreo douasprezece mai functioneaza. Populatia din Vale s-a injumatatit, de la 300.000 de locuitori in 1990, la 150.000 in prezent, in timp ce numarul minerilor a scazut cu mai mult de doua treimi, de la 46.000 acum 17 ani, la 11.800. Cu o productie de carbune care satisface doar o treime din energia necesara in Romania – hidrocentralele, termocentralele si energia nucleara acoperind restul de doua treimi – viitorul intregului sector este nesigur.

Incertitudine privind investitiile

Fostii mineri din Anina au pareri amestecate in legatura cu vechea lor ocupatie. si-ar dori inapoi slujbele, dar in acelasi timp nu au nostalgia conditiilor in care obisnuiau sa munceasca. „E greu de crezut ca vreun tanar ar alege sa munceasca in conditiile grele din mina”, spune unul dintre fostii mineri. „Numai un om disperat ar alege o astfel de munca”.

Minerii din Anina, ca majoritatea din Romania, au lucrat cu tarnacoape rudimentare, aproape la fel cu cele folosite de predecesorii lor acum 50 de ani. Lampasele sunt atat de vechi ca abia mai lumineaza. Echipamentul de lucru al minerilor este demn de mila.

Ceea ce si-ar dori oamenii sa vada astazi este o investitie in industrie si ridicarea sigurantei locului de munca la standarde europene.

Visul lor nu este pe de-a-ntregul nerealist. Ca majoritatea statelor europene, Romania intentioneaza sa-si reduca dependenta fata de energia ruseasca si urmareste sa-si creasca si sa-si diversifice sursele interne. Dar minerii se tem ca lipsa de decizie a guvernului in privinta privatizarii si a mineritului in general tin lucrurile pe loc.

Ministrul economiei din Romania, Varujan Vosganian, a spulberat recent sperantele minerilor intr-o revigorare a industriei cand a aratat ca planurile energetice ale guvernului nu includ si exploatarea carbunelui. „Nu se pune problema sa redeschidem minele de carbune”, a spus el. „Romania se va concentra mai ales pe energia hidrocentralelor si cea nucleara”.

Guvernul a eliminat anul acesta din procesul de privatizare restul de mine, spunand ca este nevoie de mai mult timp pentru a cantari posibilele solutii. Intre timp, acesta intentioneaza sa reuneasca minele viabile care au mai ramas in Valea Jiului cu doua combinate energetice pentru a crea un holding nou.

Importante companii de energie din strainatate s-au aratat interesate sa incheie un parteneriat cu statul roman, in perspectiva administrarii si modernizarii complexelor energetice pe baza de carbune, care vor trebui sa indeplineasca standardele moderne de mediu. Dar si acestea se plang de nehotararea Bucurestiului in privinta privatizarii spunand ca astfel se complica planurile de investitii.

Atitudinea opaca a administratiei arata ca si viitorul Aninei este nesigur. Guvernul afirma ca nicio companie nu este interesata de redeschiderea exploatarii locale. Dar Marcel Hoara, un consultant minier independent, nu este de acord cu acest lucru: „Cel putin o companie straina este interesata sa aplice tehnologii moderne pentru exploarea de carbune de la Anina, dar oferta acesteia a fost pur si simplu ignorata pana in prezent”.

Experienta britanica

In timp ce Romania are de luptat cu viitorul nesigur al sectorului minier, situatia sta adesea cu totul altfel in alte tari din Europa.

Una dintre ele este Marea Britanie, un fost gigant minier ale carui exploatari au fost inchise in numar mare ca efect al restructurarii radicale din anii 1980-1990. In conditiile exploziei pretului la petrol, Marea Britanie reflecteaza, totusi, la aceleasi intrebari ca si Romania in legatura cu energia carbunelui si in privinta unei reorientari radicale, autoritatile luand in considerare redeschiderea unora dintre mine.

Insa, daca minele isi vor relua activitatea in Marea Britanie, punctul de plecare va fi mult mai modest decat in Romania. Din cele 114 mine aflate in activitate in 1979, cand Margaret Thatcher a devenit prim-ministru, numai cinci au mai ramas deschise, utilizand forta de munca a doar 5.500 de mineri, fata de cea anterioara de 200.000 de mineri.

Cu toate acestea, UK Coal, cel mai mare producator de carbune din Marea Britanie, ia serios in considerare redeschiderea anumitor mine, cum este Harworth Colliery, de langa Doncaster, Yorkshire. Harworth si-a incetat productia cu doi ani in urma, cand pretul carbunelui ajunsese la jumatate fata de nivelul actual, iar la acea vreme compania a decis ca investitia pentru accesul la rezerve noi nu se justifica.

Dar cresterea exponentiala a pretului carbunelui pe pietele internationale a creat noi oportunitati pentru mina Harworth, iar o decizie finala cu privire la redeschiderea ei este asteptata anul acesta. Daca va primi unda verde, mina va produce pana la 2 milioane de tone de carbune pe an utilizand forta de munca a 400 de oameni.

Redeschiderea minei Harworth nu va fi ieftina. Procesul va costa aproape 100 de milioane de lire sterline, o investitie gandita pentru patru ani. Chiar si asa, nu reprezinta decat o zecime din costul estimat pentru deschiderea unei noi mine.

Totusi, desi mina a fost activa timp 80 de ani, localnicii s-au obisnuit cu disparitia ei si unii chiar se opun redeschiderii acesteia, ingrijorati de impactul pe care l-ar putea avea asupra mediului si sanatatii oamenilor. Nici deschiderea unei noi exploatari nu-i va reintegra neaparat pe cei care lucrau aici. „Nu cred ca fostii mineri se vor intoarce in mina pentru ca stiu ca mineritul nu este o ocupatie de viitor”, spune David McGarry, fost secretar local din cadrul Sindicatului Minerilor Democrati. „Nu se mai pot intoarce unde erau acum zece ani”.

Insa McGarry sprijina intru totul redeschiderea minei, spunand ca va aduce o noua speranta intr-o regiune lovita de somaj si de consumul de droguri: „Mina va angaja cam 400 de oameni, insa trebuie sa luam in calcul si posturile auxiliare, deci vor fi cam 2.000 de locuri de munca”, explica el.

Redeschiderea anumitor mine nu este sprijinita numai de reprezentanti ai sindicatului precum David McGarry, ci si de catre experti in energie. Utilizarea carbunelui pentru producerea unui megawatt ora de electricitate, spun ei, este de doua ori mai ieftina decat utilizarea gazului natural si de aproape cinci ori mai ieftina decat cea a termocentralelor pe baza de pacura. In plus, rezervele de carbune sunt estimate sa ajunga pentru cel putin o suta de ani si chiar de doua ori pe atat.

Intr-o lume care se confrunta dramatic cu cresterea incalzirii globale, tarile investesc din ce in ce mai mult in productia de energie regenerabila, cum este cea solara, energia apei sau a vantului.

Cele mai multe tari europene si-au inchis in ultimii ani majoritatea minelor de carbune, pe de o parte in urma directivelor venite de la Bruxelles privind reducerea emisiilor de CO2, pe de alta parte pentru a-si reduce costurile uriase de productie.

In timp ce nimeni nu pune la indoiala necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera si, in acest fel, incetinirea modificarilor climatice, sindicatele din Marea Britanie acuza guvernul de lipsa unei strategii pe termen lung privind energia. In vreme ce autoritatile se concentreaza din ce in ce mai mult pe resursele regenerabile, sindicatele spun ca acestea pot acoperi eventual numai 3-4 procente din nevoile de energie ale Marii Britanii.

In plus, inlocuirea energiei pe baza de carbune cu alternative nepoluante va dura cel putin 15 ani. „Carbunele trebuie sa ramana in ecuatie pentru ca Marea Britanie nu poate sa se lipseasca de el deocamdata”, spune David McGarry.

De partea cealalta a Europei, Romania a pornit intr-o directie asemanatoare celei din Marea Britanie atunci cand a fost nevoita sa se alinieze la standardele de mediu ale UE – respectiv sa inchida minele in loc sa investeasca in cresterea productivitatii. „Romania este o tara care si-a atins obiectivele inscrise in Protocolul de la Kyoto, dar cu un pret prea mare”, subliniaza expertul in mine Marcel Hoara.

Renastere in Bulgaria

Dar nu toate tarile din Balcani au pornit pe acelasi drum. in Radnevo, in sudul Bulgarei, viata comunitatii locale se invarte in jurul infloritorului complex minier Maritsa Iztok, cel mai mare de acest fel din sud-estul Europei.

Complexul de la Maritsa Iztok, care se compune din trei exploatari energetice pe baza de lignit, cu propria retea de cale ferata, utilizeaza forta de munca a 7.500 de muncitori.

Acesta asigura aproximativ 85 de procente din productia totala de carbune a Bulgariei si furnizeaza energia necesara pentru mai mult de 70 de procente dintre gospodarii. Circa 3.000 de tone de lignit sunt extrase in fiecare ora din mine si circa 25 de milioane de tone pe an.

Pe o raza de zeci de kilometri, vizitatorilor le ia patru ore pentru a vedea numai una dintre mine, Troyanovo 3. Aici, un excavator lucreaza in zona de unde a fost extras carbunele. Odata incheiata excavatia, suprafata este acoperita cu pamant astfel incat sa poata fi redata in folosinta pentru agricultura.

Minerii bulgari de aici lucreaza in conditii diferite fata de colegii lor din Romania si sunt optimisti in privinta viitorului lor: „Toti colegii mei sunt tineri, au sub 45 de ani, si suntem toti multumiti de conditiile de munca si de salarii”, spune un miner aflat in pauza de masa.

Todor Pohlupkov, director tehnic la Troyanovo 3, lucreaza in mina de 20 de ani. Si el este incantat ca guvernul de la Sofia a dat dovada de un asemenea interes pentru a asigura viitorul mineritului in Bulgaria.

„Daca minele s-ar inchide, ar fi o situatie foarte dificila pentru noi”, spune el. „Acum trei ani, un investitor strain a incercat sa le cumpere si a intentionat sa inchida una dintre ele. Aproape 3.000 de mineri erau in pericol sa-si piarda locurile de munca. Dar oamenii au fost uniti, au organizat o greva, au facut presiuni asupra parlamentului si in final investitorul si-a abandonat planurile”, spune cu mandrie Pohlupkov.

Viitorul mineritului din Bulgaria nu a fost mereu atat de luminos. In primii ani de dupa caderea regimului comunist, industria carbunelui a inregistrat o cadere si a functionat numai datorita subventiilor masive din partea statului.

Sectorul a cunoscut si el o scadere. Exploatarea de antracit, supranumit si carbunele albastru, care este cel mai mare poluant cu dioxid de carbon dintre toate tipurile de carbune, s-a oprit in totalitate. Exploatarea carbunelui negru, care are de asemenea un potential termic, a scazut cu aproximativ 90 de procente in ultimii ani, in timp ce exploatarea de lignit sau carbune brun – cel mai sarac carbune, folosit aproape exclusiv drept combustibil pentru producerea energiei electrice – a scazut cu 50 de procente, din cauza inchiderii exploatarilor subterane.

Dar in 2007, viitorul carbunelui a devenit mai luminos. Fiind singura sursa interna de energie, a fost luata decizia de a creste productia si, odata ce pretul carbunelui a crescut, minele au devenit mai sigure din punct de vedere financiar.

Directorul executiv de la Maritsa Iztok, Ivan Markov, este optimist: „Observam o renastere a industriei carbunelui, nu numai in Bulgaria, dar si in Europa in general”, spune el. „Sa se renunte cu totul la minerit ar fi o miscare gresita”.

Intr-adevar, Maritsa Iztok are in vedere cresterea exploatarii de carbune si intentioneaza sa ajunga la o productie de 28 de milioane de tone pe an pana in 2010, in comparatie cu cele aproximativ 25 de milioane de tone din prezent. Ca rezultat, cererea de mineri in Bulgaria este efectiv in crestere. Liderul sindicatului minerilor Valentin Valchev spune ca aproape 50 de muncitori concureaza pentru fiecare loc de munca disponibil la Maritsa Iztok, atrasi de promisiunea stabilitatii si de salarii lunare relativ ridicate de circa 500 de euro, exceptand primele si sporurile, care rotunjesc venitul cu cel putin 25 de procente. Aceasta inseamna mai mult de jumatate din salariul mediu in Bulgaria.

Nimeni nu vrea sa plece de la Maritsa Iztok, chiar daca munca in mina ramane riscanta. Doi oameni au murit in martie si in aprilie anul acesta in accidente de munca. „Carbunele nu este totul in viata”, spune Valchev, „dar multumita salariilor si conditiilor bune, cei mai multi isi pun sperantele de viitor in minerit”.

La Anina este cu totul alta poveste. Aici, atat minerii, cat si expertii se intreaba inca daca autoritatile se vor angaja sa realizeze investitiile de care industria are nevoie disperata, sau daca ea mai are vreun viitor. „Guvernul trebuie sa ia in considerare toate tendintele de pe piata internationala a petrolului si a gazului, unde preturile sunt in crestere si sa investeasca in imbunatatirea productivitatii”, spune Marcel Hoara. Dar acestea sunt numai niste sperante si, pentru moment, viitorul industriei miniere din Romania este sumbru.

Acest articol a fost realizat in cadrul programului Bursa pentru Excelenta in Jurnalism, o initiativa a Robert Bosch Stiftung si a Fundatiei ERSTE, in cooperare cu Reteaua Balcanica de Investigatii Media, BIRN (www.birn.eu.com).