Ministerul Energiei vrea sa forteze Romgaz sa vireze la bugetul statului peste 500 milioane de lei, cu patru luni inainte de finalul anului
Romgaz a facut vineri un anunt surprinzator pentru investitori: Consiliul de Administratie al societatii va convoca in perioada imediat urmatoare o sedinta AGA in care va fi discutata o solicitare primita din partea Ministerului Energiei, in calitate de actionar majoritar, de a aproba rapid distribuirea sumei de 750 milioane de lei, sub forma de dividende. Statului i-ar reveni 525 milioane de lei din aceasta suma, iar restul actionarilor minoritari. Este vorba de un dividend special. Anul acesta a distribuit deja 925 milioane de lei dintr-un profit de 1 miliard de lei obtinut in 2016. Solicitarea ministerului apare la scurt timp dupa ce fostul sef al Fiscului, Gelu Stefan Diaconu, il acuza pe Ministrul Finantelor, Ionut Misa, ca „suna personal la sefii companiilor de stat sa faca rost de cateva sute de milioane de lei”.
Nu este exclus ca in perioada urmatoare si alte companii de stat sa faca astfel de anunturi.
„In conformitate cu art. 122 din Legea 24/2017, S.N.G.N. ROMGAZ S.A. informeaza piata in legatura cu solicitarea primita de la Statul Roman in calitate de actionar al Societatii Nationale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. (cota de participare de 70,0071% din capitalul social), reprezentat de Ministerul Energiei, cu privire la convocarea de indata a Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor avand ca principal punct pe ordinea de zi ¬aprobarea distribuirii sumei de 750.000.000 lei, sub forma de dividende, in temeiul prevederilor art. II si art. III din OUG nr. 29/2017, catre actionarii societatii, proportional cu participarea acestora la capitalul social al societatii”, se arata in anuntul Romgaz.
Acesta mai precizeaza, ca in perioada imediat urmatoare, Consiliul de Administratie va convoca Adunarea Generala a Actionarilor.
„Pentru informarea corecta a dvs., aflati ca, de la inaltimea functiei sale, ministrul Misa, personal, a sunat in disperare de cauza la sefii companiilor nationale pentru „a face rost” de cateva sute de milioane de lei din restul de lichiditati anemice ramase la dispozitia acestora, dupa ce anterior li se „confiscasera” deja rezevele. Dupa ce au pus in pericol dezvoltarea tarii prin strangularea investitiilor publice, fragilizeaza viitorul companiilor emblematice ale statului roman: Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica…”, scria in urma cu cateva zile Gelu Stefan Diaconu, pe contul sau de Facebook.