Sari direct la conținut

Ministerul Transporturilor primeste 1,3 miliarde de euro din fonduri europene pentru reabilitarea caii ferate Calafat – Craiova si modernizarea a 16 porturi dunarene si maritime

HotNews.ro
Calea ferata pana la podul Calafat-Vidin va fi reabilitata cu fondurie europene, Foto: DanubeBridge2.com
Calea ferata pana la podul Calafat-Vidin va fi reabilitata cu fondurie europene, Foto: DanubeBridge2.com

Ministerul Transporturilor va avea la dispozitie 1,3 miliarde de euro pentru dezvoltarea coridoarelor prioritare de transport situate pe reteaua centrala TEN-T, a anuntat MT intr-un comunicat remis HotNews.ro. Din aceasta suma, Ministerul Transporturilor intentioneaza sa reabiliteze calea ferata Craiova – Calafat care asigura conexiunea cu podul Calafat – Vidin si modernizarea a 16 porturi dunarene si maritime.

„In urma negocierilor purtate intre reprezentantii Comisiei Europene si statele membre a fost convenit transferul a 10 MLD EUR din Fondul de Coeziune, catre Mecanismul Conectarea Europei (Conecting Europe Facility – CEF), in scopul accelerarii procesului de finalizare a coridoarelor prioritare de transport situate pe reteaua centrala TEN-T. Suma de 10 MLD EUR este dedicata statelor membre care intra sub incidenta politicii de coeziune. Alocarea ce revine Romaniei din aceasta suma este de aproximativ 1,3 miliarde de euro”, au transmis reprezentantii Ministerului Transporturilor.

Astfel, potrivit autoritatilor, Ministerul Transporturilor are la dispozitie 1,3 miliarde de euro pentru dezvoltarea de proiecte pe cele doua coridoare care strabat Romania si fac parte din directiile de dezvoltare prioritare ale Uniunii Europene, respectiv Coridorul Rin-Dunare si Coridorul Orient/Est-mediteraneean.

Autoritatile de la transporturi mai informeaza ca in februarie 2014 va fi realizat Master Planul general de Transport si in acesta vor fi cuprinse si proectele prioritare care vor beneficia de finantare din suma mai sus amintita.

„Unul dintre proiectele care va primi finantare prin intermediul acestui program este reabilitarea caii ferate Craiova-Calafat, care asigura conexiunea cu podul Calafat – Vidin, ca parte integranta a Coridorului Orient/Est-Mediteraneean, definit prin regulamentul CEF. Studiul de fezabilitate a fost finalizat in anul 2012, iar valoarea totala a proiectului ajunge la 400 milioane EUR”, mai precizeaza ministerul.

Restul sumei, pana la 1,3 miliarde de euro, vizeaza in primul rand modernizarea celor 16 porturi dunarene si maritime, mai anunta MT.

„Alocarea celor 1,3 miliarde de euro reprezinta o veste foarte buna pentru Romania. Investitiile europene vor fi directionate catre asigurarea canalului navigabil si imbunatatirea infrastructurii intermodale, respectiv conexiuni feroviare mai rapide ale porturilor, astfel incat transporturile de marfuri pe Dunare sa creasca in viitorul apropiat cu 20% fata de nivelul din 2010”, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Manescu.

Noul program de finantare Mecanismul Conectarea Europei (Conecting Europe Facility) se alatura astfel Programului Operational Sectorial de Transport (POST), aflat acum in plina desfasurare.

Despre Mecaniscul Conectarea Europei si coridoarele prioritare de transport din reteaua TEN-T Core puteti citi mai multe aici:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro