Ministrul Apărării, despre prezența la Beijing a doi foști premieri români alături de Putin și Kim Jong Un: „O palmă dată României”
Prezența foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada militară de la Beijing este „o palmă dată aliaților noștri”, dar nu afectează interesele de securitate ale României întrucât „ei reprezintă trecutul” și nu poziția actuală a statul român, a afirmat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, într-o declarație de presă oferită miercuri la Parlament.
„Este o palmă dată României, democrației, pro-europenismului. Este o palmă pe care cei doi o dau aliaților noștri. Este o decizie incalificabilă din partea unor oameni politici care au funcții de demnitate importantă”, a afirmat Ionuț Moșteanu.
El a subliniat că cei doi trebuiau să-și amintească jurământul depus în momentul când au preluat funcția de prim-ministru.
„Știam de prietenii și orientările dânșilor, dar pare că nu au înțeles că atunci când îți reprezinți țara la cel mai înalt nivel și ai depus niște jurăminte, alea rămân pe viață. Pare că se succesc după cum bate vântul”, a declarat ministrul Apărării.
Întrebat dacă această deplasare afectează interesele de securitate ale României, el a subliniat că nu este cazul întrucât cei doi foști premieri „reprezintă trecutul”, iar direcția României este cunoscută și este reprezentantă de președinte, guvern și Parlament.
Reacții după poza cu Putin și Kim Jong Un
Adrian Năstase, soția sa Dana și Viorica Dăncilă au fost miercuri la grandioasa paradă militară de la Beijing care marchează 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și au apărut într-o poză de grup cu Xi, Putin și Kim.
În replică, ministra de externe Oana Țoiu a afirmat miercuri că cei doi foști premieri au mers la Beijing ca persoane private şi se reprezintă doar pe ei inşişi. „România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin astăzi”, a spus ministra de externe.
Fostul premier Adrian Năstase a anunțat de marți că se află la Beijing „în calitate de fost demnitar”, la invitația autorităților chineze, pentru a participa la evenimentele organizate de președintele Chinei Xi Jinping cu ocazia marcării a celei de-a 80-a aniversare a înfrângerii Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Singurul lider din Uniunea Europeană care este la Beijing este premierul slovac Robert Fico, care a avut marți o întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin, în capitala Chinei.
