Sari direct la conținut

Ministrul Energiei: Unele din activitatile ANRE ar putea fi preluate la nivelul Guvernului. Nu este o decizie foarte clara

HotNews.ro

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) va fi reorganizata, a declarat ministrul energiei, Toma Petcu, in cadrul unei conferinte organizate joi de Bursa. Acesta a mai spus ca in acest moment o comisie parlamentara analizeaza modul in care functioneaza ANRE si activitatea sa. Intrebat daca este luata in calcul transferul ANRE din nou in subordinea Guvernului, ministrul a spus ca „ANRE are rol de reglementare, control si supraveghere, am putea noi sa preluam unele din aceste activitati”. Reamintim ca HotNews.ro a aratat ca este luata in calcul scoaterea ANRE de sub control parlamentar si revenirea ei in subordinea Guvernului, ceea ce ar insemna ca arbitrul pietei energiei sa ajunga doar la mana coalitiei PSD-ALDE.

„Analizam mecanismul de functionare al ANRE, sa vedem unde se impiedica decizia, vizavi de activitatea ANRE, nu doar a conducerii. Din ce am vorbit cu domnul Havrilet (n.red. presedintele ANRE), sunt unele probleme si de legislatie care nu le permit unele lucruri (…)Daca ar fi sa ne uitam la actiunile pe care ANRE le-a luat sau nu le-a luat in ultima perioada, poate este o problema nu neaparat de o decizie a conducerii ANRE, ci poate este vorba de blocaje in punerea in aplicare sau exista anumite lacune si ar trebui sa rezolvam asta. „, a declarat joi Toma Petcu.

In ceea ce priveste transferul ANRE in zona guvernamentala, Toma Petcu a precizat ca „nu este o decizie foarte clara”.

In acest moment, potrivit OUG 33/2007, aprobata prin Legea 160/2012, ANRE „este o autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica, sub control parlamentar, finantata integral din venituri proprii, independenta decizional, organizatoric si functional, avand ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea si monitorizarea aplicarii ansamblului de reglementari obligatorii la nivel national necesar functionarii sectorului si pietei energiei electrice, termice si a gazelor naturale in conditii de eficienta, concurenta, transparenta si protectie a consumatorilor”.

Pana la legea din 2012, ANRE a fost sub controlul Guvernului. Practic, ANRE se supunea ordinelor primite de la Guvern. Acum, cel putin teoretic, ANRE trebuie sa-si asigure independenta, chiar daca membrii comitetului de reglementare sunt numiti la propunerea partidelor parlamentare, in functie de algoritmul politic.

Pentru mai multe amanunte, citeste Incepe razboiul pentru controlul arbitrului pietei energiei. Ce se ascunde in spatele atacurilor lansate de Guvern si Parlament asupra ANRE

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro