Modificarea Constitutiei si paranoia anti-Basescu

Sugerat sau pronuntat in clar, cuvantul dictatura, asociat cu Traian Basescu, rezuma atitudinea celor care astazi fac agenda publica. Seful statului a prezentat miercuri, 14 ianuarie, zece modificari la Constitutie ca fiind optiuni personale. Cui ii pasa. Ele au fost rastalmacite in fel si chip dupa simpla lor rostire publica, transformate intr-o inevitabila apocalipsa politica. Avem de-a face, s-a spus pana la exasperare, cu un plan diabolic. Fatal si letal, pasim hotarat spre dictatura. Pana sa ajungem in infern ar mai fi de convins un Parlament si un popor sa voteze propria condamnare. Dar, ne impiedicam in detalii?

Ideile principale pe scurt

• Lansarea dezbaterii publice pe tema modificarii Constitutiei trebuia sa fie, cumva, un moment istoric.
• Decalogul lui Basescu a captat in mod firesc intrega atenie publica iar raportul, un studiu intins pe 80 de pagini realizat de reputati profesori de drept, a pierdut din altitudine. A fost, in primul rand, un rateu de comunicare. Basescu a gresit.
• Suspectata din start ca pregatesc o trambulina academica pentru ideile lui Traian Basescu, comisia prezidentiala – condusa de Ioan Stanomir, intelectual de maxima onestitate – a cazut in mod nefericit intr-o neutralitate paguboasa.
• Raportului ii ramane insa meritul incontestabil de a fi sesizat corect problema Romaniei: improvizatia insitutionala, necesitarea modernizarii statului.
• Nimeni nu l-a judecat pe Calin Popescu Tariceanu de pe pozitii critice, la fel cum s-a intamplat cu Traian Basescu. Un dublu standard impus de paranoia anti-Basescu.
• Poate tema reformei constitutionale este ultima mare tema disponibila in anul electoral 2009, dupa falimentul sau audienta mica pe care o poti face vorbind astazi despre anticoruptie, securisti, educatie sau sanatate.

Va spun atotstiutorii patriei: se coace o dictatura! Ei, apostolii tiraniei parlamentare acompaniati de ghicitorii presei dresate, au dibuit germenii Raului in fiecare gest prezidential. De patru ani se ocupa cu asta: cu dictaturologia.

Nota: subiectul principal trebuia sa fie raportul comisiei prezidentiale de analiza a regimului politic si constitutional din Romania. Incredibil, nu? Despre raportul Stanomir s-a vorbit, pe nedrept, ingrozitor de putin, desi el trebuia sa fie vedeta. Cu tot cinismul: explicatiile, mai incolo.

Inapoi la dictatura. Cine moare, asadar, de grija ei? Tot presa care, in timpul conflictelor Tariceanu-Basescu sau Nastase-Iliescu, identifica sursa conflictelor, in mod corect, in Constitutie. Aceeasi presa, sa ne amintim, cerea dupa fiecare noua criza politica, pe tonuri imperative, corectia textului fundamental, limpezirea apelor.

Astazi, presa dirijata il acuza pe Traian Basescu ca si-a comandat o Constitutie de uz personal, ca vrea mai multa putere. Cateva exemple din titlurile aparute a doua zi, 15 ianurarie: Republica Traiana este titlul simbolic care a sedus redactiile. Il dau Gandul, Cotidianul si Ziua din 15 ianuarie in articole si comentarii. „O noua Constitutie pentru Basescu?” (EVZ, 15 ianuarie), “Constituia lui Basescu, de la Stalin la Ceausescu” si comentariul “O republica la purtator” (Gardianul 15 ianuarie), Republica lui Traian Basescu (Ziua, 19 ianuarie).

Agravarea nebuniei

Putine voci mai au curaj sa sparga corul presei care canta aria dictaturii iminente. Intr-un text publicat pe 15 ianuarie, intitulat “Dictatorul prezidential”, Horia Roman Patapievici descrie cum s-a amplificat nebunia publica: “Afirmaţia „Băsescu vrea dictatură“ a devenit un adevăr revelat, iar infidelii care n-au crezut din prima clipă în el au fost târâţi în noroiul oprobriului public, fiind trataţi de „vânduţi“, de „pupincurişti“, de „şefi de şcoală neolegionară“, de „linguşitori ai dictaturii“.

Are dreptate in fiecare cuvant, dar inamicii sai nu-l combat cu argumente logice. Lovesc sub centura acuzandu-l ca scrie din interes. Nu l-a pus Basescu inca patru ani la ICR?

In rest, curg rauri de indignare in presa, pe blog-uri si mai ales la TV. Natia e adusa in pragul apoplexiei, sunt eliberati demonii: Belarus, Lukasenko, Putin, Stalin. Ni se prezinta toti satrapii Rasaritului, morti sau vii. Fiorosi sa fie. De la noi, e dezgropat Antonescu. Basescu are ceva din toti si poate deveni chiar mai rau. Ne aflam, ca de obicei cand e sa ne hotaram soarta, in plin delir politico-mediatic. O avem in sange: omoram orice dezbatere esentiala in fasa, o ingropam in hiperbola sau derizoriu. Maestrii diversiunii, campionii exagerarilor, preferam fantasma in locul ratiunii, injuratura sterila in locul dialogului fertil.

Desi, nu prea e loc de filozofare. Lansarea dezbaterii publice pe tema modificarii Constitutiei trebuia sa fie, cumva, un moment istoric. Am reusit sa-l facem isteric si atat. Vorbim totusi despre schimbarea din temelii a arhitecturii institutionale din Romania sau, cum i s-a spus, modernizarea statului, o noua republica. Cum o facem: racnind politic, complet irational.

Tema a fost sterilizata cu un mit bine insurubat deja imaginarul politic romanesc, construit zilnic de televiziunile mogulilor: orice demers prezidenial contine ceva malefic, ascuns, urzit in tenebrele Cotrocenilor intru marirea lui Traian Basescu. Cu emotii si spaime irationale, cu invective si imprecatii nu te poti lupta. Logica si arugumentul pot fi aruncate la cos, dezbaterile nu ating niciodata fondul problemei.

Raport cu mesaj ratat

A nu se confunda decalogul prezidential cu raportul comisiei de analiza a regimului politic si constitutional din Romania lansat in aceeasi zi la Cotroceni. A mai avut insa cineva ochi si urechi pentru el? Decalogul lui Basescu a captat in mod firesc intrega atenie publica iar raportul, un studiu intins pe 80 de pagini realizat de reputati profesori de drept, a pierdut din altitudine. A fost, in primul rand, un rateu de comunicare. Basescu a gresit. Nu trebuia, in mod evident, sa-si prezinte optiunile concomitent cu lansarea raporului Stanomir. Putea s-o faca foarte bine a doua zi.

De fapt, Traian Basescu a lasat mult din ce anunta anul trecut, de pilda, cand sustinatorii sai militau pentru republica prezidentiala in forma dura, in care seful statului sa fie si seful Guvernului. Acum, presedintele a propus un semiprezidential cu mici ajustari fata de ce exista deja in Constitutie. Unde pandeste dictatura?

Si o scurta observatie pentru a intelege mai bine atmosfera iscata in jurul raportului. In dimineata zilei de 14 ianuarie, in sala Unirii de la Cotroceni, cateva zeci de oengisti, politicieni si ziaristi asteptau cufundati intr-un soi de frustrare multipla.

Frustrarea, in primul rand, ca n-au fost invitati sa participe, sau macar consultati la alcatuirea raportului. Frustrarea, poate justificata, ca nu-au primit dinainte nici un document, ca au fost chemati “sa ia lumina”, cum s-a exprimat cineva, de la Cotroceni.

Frustrarea ca n-a rasuflat nimic, ca s-a lucrat pe tacute. Ceva nefiresc intr-o Romanie experta in taclale si palavre. Cu o masa critica de oameni frustrati nu obtii dezbateri de calitate, cel mult studii de psihanaliza.

O neutralitate paguboasa

Ajungem, in sfarsit, si la raportul Stanomir. Continut bogat, informatie densa si scriitura prudenta. Chiar exagerat de prudenta. Raportul descrie tipurile de regim constitutional si lanseaza cateva propuneri, dar nu in ce priveste chestiunile esentiale. Nu aflam din raport raspunsul la intrebarea cheie: ce tip de regim – prezidential, semiprezidential sau parlamentar – s-ar potrivit Romaniei? Echipa condusa de profesorul Ioan Stanomir descrie aproape totul, dar nu propune mai nimic. Or, opinia publica asta astepta: un raspuns ferm de la cei mai reputati specialisti in drept la intrebarea simpla: ce regim politic ni s-ar potrivi noua, romanilor?

Putem banui ce s-a intamplat. Traian Basescu a insistat, la constituirea comisiei in iunie 2008, sa fie invitati si juristi care sustin deschis varianta regimului parlamentar – in care seful statului este ales de legislativ, nu de popor. Cei mai multi au parasit echipa din primele zile de functionare, cea mai puternica voce fiind cea a profesorulului Corneliu Liviu Popescu de la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti.

Suspectata din start ca pregatesc o trambulina academica pentru ideile lui Traian Basescu, comisia prezidentiala – condusa de Ioan Stanomir, intelectual de maxima onestitate – a cazut in mod nefericit intr-o neutralitate paguboasa. Din orgoliu academic, domnul Stanomir a evitat un diagnostic clar. Complexul Basescu s-a vazut si in discursul sau glacial din ziua lansarii raportului.

Raportului ii ramane insa meritul incontestabil de a fi sesizat corect problema Romaniei: improvizatia insitutionala, necesitarea modernizarii statului. De acum, tema nu mai poate fi ocolita.

Celelalte opinii

Unul dintre juristii anti-raport, Corneliu Liviu Popescu, denunta o ipotetica deriva spre autoritarism daca urmatoarele modificari se vor realiza in mod cumulat: puterea acordata sefului statului de a dizolva parlamentul pentru alte situatii decat cele prevazute deja, Parlament unicameral si introducerea referendumului obligatoriu.

Corneliu Liviu Popescu argumenteaza ca si Ion Antonescu a condus tara prin plebiscit si ca e riscant. Argument preluat rapid de liberali, dar tot ei se incurca daca le spui ca si Elvetia e condusa de dimineata pana seara prin referendum. Domnul Popescu respinge apoi solutia Parlamentului unicameral, cu argumentul ca o singura Camera e mai usor de manipulat decat doua.

Nu e insa deloc clar de unde rezulta autoritarismul lui Trian Basescu. Cel mult, vom obtine un regim semiprezidential in care cetatenii cu drept de vot capata mai multa putere. Vom iesi, ca elvetienii, mai des la vot. Pana la urma, care mai e rostul referendumului, ce legitimitate are un Parlament care ignora metodic vointa populara? Insa domnul Popescu opereaza cu o mica manipulare plecand de la o premisa falsa: poporul voteaza cum vrea Basescu. In consecinta, presedintele obtine adevarata putere, nu poporul.

Rationamentul sau exclude insa posibilitatea ca poporul sa nu fie, uneori, de acord cu presedintele. Si atunci, cum mai dicteaza dictatorul? Argumentul referitor la posibilitatea manipularii Parlamentului unicameral pare si el cam subtire: daca pornim de la premiza ca 150 de parlamentari pot fi manipulati, de ce n-ar fi si ceilalti 350? Pana la urma, puterea parlamentului nu sta intr-o cifra, ci in calitatea oamenilor care-l compun. Argumentele adversarilor regimului semiprezidential par mai degraba politice, nu juridice.

Dubla masura

Partizanatul si dublul standad al judecatilor publice devin si mai evidente facand inventarul comentariilor dupa ce seful PNL, Calin Popescu Tariceanu s-a pronuntat a doua zi in favoarea unei republici parlamentare. Zero comentarii, zero semne de intrebare. Nici una!? Nu s-a indignat nimeni ca liberalii vor ca viitorul sef al statului vor sa fie ales de institutia cu cea mai slaba credibilitate din Romania, Parlamentul?

N-a evocat nimeni actele de dictaturi legislativului din perioada guveranrii PNL, cand Casa Poporului a devenit Tribunal si pavaza pentru hoti, locul celor mai odioase trocuri politice. Nu s-a pus in discutie ipoteza ca, la fel cum Basescu si-ar dori o Constitutie pentru el insusi, si Tariceanu poate fi banuit ca sustine varianta republicii parlamentare din inters. L-a avantaja pe el si pe altii ca el: oameni refuzati de electorat, dar preferati oricand de anumiti politicieni dispusi sa negocieze orice.

Nimeni nu l-a judecat pe Calin Popescu Tariceanu de pe pozitii critice, la fel cum s-a intamplat cu Traian Basescu. Un dublu standard impus de paranoia anti-Basescu.

Riscuri

O dezbatere pe tema modificarii Constitutiei in anul alegerilor prezidentiale este viciata din start de subiectivism si politizare. Unii liberali speculeaza abil declarandu-se de acord cu multe din propunerile lansate de Traian Basescu, dar strecoara o indoiala: cine sa creada un presedinte afla in plina campanie ca e manat de bune intentii? Altfel spus, momenul pare prost ales iar o mare tema risca sa fie compromisa.

Dar mereu se vor gasi politicieni ca Adrian Nastase sau Ion Iliescu care sa spuna: nu e momentul, altele sunt acum problemele Romaniei. Unul din consilierii prezidentiali, Catalin Avramescu, a demostrat intr-un articol publicat pe HotNews.ro ca este momentul. Romania, in comparatie cu alte state democratice, “are un deficit de adaptare constitutionala”, adica a operat cele mai putine schimbari in timp.

Un alt risc major il sesizeaza Sabina Fati intr-un comentariu publicat pe 15 ianuarie in Romania Libera: “ Pentru a se apuca de modificarea Constitutiei, parlamentarii au nevoie de un motiv puternic. In 2003 au facut-o la presiunea Uniunii Europene. Acum ar putea sa o faca pentru a scapa de Traian Basescu, mai cu seama ca adversarii sai nu au candidati credibili pentru prezidentialele din decembrie. In plus, poate nici prietenii sai din PDL nu mai au nevoie de el acum, ca s-au vazut cu sacii in caruta. Traian Basescu le intinde amicilor si inamicilor sai o cursa in care ar putea cadea chiar el. Doar daca Parlamentul si Guvernul nu se vor ocupa anul acesta sa salveze tara din criza, ci sa se salveze pe ei de Basescu”.

Optiunea baronilor

Lui Traian Basescu nu doar ca-i va fi greu sa mobilizeze parlamentarii, cu toata majoritatea de 70% pe care o formeaza conjunctural PSD si PDL. Insa si-a ostilizat deja majoritatea baronilor locali, care au o influenta covarsitoare asupra noilor alesi. Or, Traian Basescu a pierdut sprijinul liderilor locali cu propunerea reorganizarii administrative, in urma careia Romania ar urma sa ramana cu 9 maximum 10 judete.

Asta inseamna desfiintarea multor baronate politice, dizolvarea unor retele de afaceri si cariere politice distruse. E de asteptat ca ei, nasii noilor senatori si deputati, sa exercite un lobby politic intens impotriva reorganizarii administrative imaginate de seful statului. Sunt capabili sa saboteze tot demersul prezidential ca sa-si salveze pielea.

Desigur, exista si riscul evocat chiar la Cotroceni. In timpul lansarii raportului, liderul PSD Mircea Geoana a glumit involuntar: ce face Basescu acum ar putea folosi altcuiva. Se gandea, poate, la el. Dar daca de o Constitutie modificata de Traian Basescu se va folosi, intr-o buna zi, un Adrian Nastase?

Intrebarea de mai sus nu anuleaza insa fondul problemei: raporturile de putere dintre Presedinte-Guvern si Presedinte-Parlament nu mai pot pluti in echivoc iar Romania sa-si schimbe rapid institutiile pentru a deveni un stat eficient.

Depinde insa cand, in ce mod si cu ce concesii va ajunge sa-si ajusteze textul fundamental. Depinde daca vom iesi curand din paranoia anti-Basescu. Depinde si de adevaratele intentii ale presedintelui: poate tema reformei constitutionale este ultima mare tema disponibila in anul electoral 2009, dupa falimentul sau audienta mica pe care o poti face vorbind astazi despre anticoruptie, securisti, educatie sau sanatate. Teme si ele importante, dar sleite. Nu mai aduc voturi.

Nota: Textul a aparut si in ultimul numar al Revistei 22