Înalta Curte anulează o hotărâre a CNSU din februarie privind carantina persoanelor care soseau în România
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ a anulat miercuri o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) din februarie 2021, prin care era actualizată lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic şi se stabileau regulile de aplicare a carantinei în cazul persoanelor care soseau în România, informează Agerpres.
Procesul a fost deschis de avocata Elena Radu, care a dat în judecată CNSU şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, obiectului dosarului fiind anularea art.15 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Articolul respectiv se referă la ordinele date de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, aplicarea acestora, precum şi modul în care pot fi contestate în instanţă.
Acţiunea avocatei a fost respinsă la instanţa de fond – Curtea de Apel Bucureşti, însă ea a avut câştig de cauză la judecarea recursului.
„Admite recursul declarat de Radu Elena împotriva sentinţei civile nr. 814 din 25 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare: respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Admite cererea formulată de reclamanta Radu Elena, în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Anulează Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr.9/2021. Definitivă”, se arată în decizia Instanţei supreme.
Pe 11 februarie, CNSU a adoptat hotărârea nr. 9/2021, prin care se aproba lista ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituia măsura carantinei asupra persoanelor care soseau în România din acestea.
De asemenea, hotărârea CNSU stabilea şi regulile de aplicare a carantinei în cazul persoanelor care soseau din ţările/zonele/teritoriile din lista aprobată de Comitet.
Potrivit documentului, la intrarea în România, pentru persoanele care sosesc din ţările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat şi prezintă un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte, se instituie carantina la domiciliu sau la locaţia declarată pentru o perioadă de 10 zile.
Copiii cu vârsta mai mică sau egală de trei ani, care sosesc în ţară împreună cu persoanele respective, intră în carantină pentru o perioada similară şi sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării unui document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR, preciza sursa citată.
Persoanele sosite din zonele menţionate care nu prezintă la intrarea în ţară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR vor intra în carantină la domiciliu sau la locaţia declarată pentru o perioadă de 14 zile.
Excepţie fac persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care au obligaţia să prezinte la intrarea în ţară un test RT-PCR negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte, şi intră în carantină la domiciliu sau la locaţia declarată pentru o perioadă de 14 zile.
Hotărârea CNSU mai stipulează că operatorii economici care efectuează transport internaţional, aerian şi rutier de persoane către România din zonele de risc epidemiologic, inclusiv din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, au obligaţia să interzică îmbarcarea persoanelor care nu pot face dovada unui test RT-PCR negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte sau a efectuării celei de-a doua doze a vaccinului împotriva SARS-CoV-2 în urmă cu cel puţin 10 zile. De asemenea, persoanele care doresc să se îmbarce pot prezenta documente care să demonstreze că au fost infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile şi au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data îmbarcării.