Sari direct la conținut

„Ne-au mușcat”: Reacția lui Ramzan Kadîrov după ce academia militară „Vladimir Putin” din Cecenia a fost lovită într-un atac cu drone

HotNews.ro
„Ne-au mușcat”: Reacția lui Ramzan Kadîrov după ce academia militară „Vladimir Putin” din Cecenia a fost lovită într-un atac cu drone
Vladimir Putin și Ramzan Kadîrov în timpul unei întrevederi pe care au avut-o pe 21 octombrie, FOTO: Artem Geodakyan / AFP / Profimedia Images

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a promis marți răzbunare după ce un atac ucrainean cu drone a lovit dimineața Universitatea „Vladimir Putin” din Cecenia, o academie militară pentru pregătirea trupelor speciale „Spețnaz”, relatează TASS.

„Ei ne-au mușcat, noi îi vom distruge. Vom arăta în viitorul apropiat o răzbunare pe care nici măcar nu și-au imaginat-o. Nu vom permite nimănui să se joace cu noi”, a răspuns el, după ce a fost întrebat de jurnaliști despre acest atac.

Kadîrov a fost cel care anunțase mai devreme în cursul zilei că academia militară a fost vizată de un atac cu drone și că acoperișul uneia dintre clădirile sale a luat foc.

„Astăzi, la 6:30, în Gudermes, în urma unui atac aerian fără echipaj, acoperișul unei clădiri goale a Universității Forțelor Speciale din Rusia a luat foc”, a scris Kadîrov pe canalul său de Telegram.

Gudermes este un oraș din Cecenia cu o populație de aproximativ 64.000 de locuitori, aflat la 36 de kilometri est de capitala Groznîi.

Kadîrov a dat asigurări însă că „activitățile RUS (n.r. acronimul pentru numele universității) nu au fost suspendate, toate serviciile funcționează normal”.

Fotografii apărute pe rețelele de socializare sugerează însă că incendiul a fost mai puternic decât a lăsat de înțeles liderul cecen, un aliat loial al președintelui Vladimir Putin.

Presa ucraineană scrie că atacul cu drone a fost lansat din interiorul Rusiei

Kadîrov și Putin s-au întâlnit la Moscova chiar săptămâna trecută, când liderul cecen a participat pe 21 octombrie la discuțiile purtate cu delegația Emiratelor Arabe Unite înainte de începerea summitului BRICS.

Revista The New Voice of Ukraine citează surse din serviciile ucrainene de informații care afirmă că atacul de marți dimineața ar fi fost lansat din Daghestanul învecinat Ceceniei.

Kadîrov a acuzat recent mai mulți legiuitori daghestanezi din parlamentul de la Moscova că au complotat în vederea asasinării sale și a promis o „răzbunare de sânge” împotriva lor.

Informațiile din presa ucraineană ar trebui privite însă cu o notă de precauție, având în vedere războiul informațional purtat între Kiev și Moscova. Kadîrov s-a abținut totuși în mesajele sale să numească partea responsabilă pentru atac.

 „Autoritățile de anchetă au început să investigheze incidentul și să îi identifice pe cei implicați în infracțiune”, a transmis el marți dimineața.

Urmărește ultimele evoluții din a 979-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

INTERVIURILE HotNews.ro