Nicoleta Zagura: aromele Craciunului in Nordul Bucovinei – “craciuneii”, levantica de catrinta
uichendist.ro
Nicoleta Zagura aduce aromele si ademenirile unui Craciun in Nordul Bucovinei. Traditiile, felul in care se imbraca lumea de Sarbatori, Craciuneii apetisanti, mirosul de levantica al catrintei.
Craciun fericit, uichendistilor! Voi cum petreceti Craciunul?
Mosul cel Barba lunga
- Craciunul este o sarbatoare a sperantei. Infruntand frigul si vremea urata, separarea cauzata de nameti, Craciunul este vazut de Romani ca un ritual de trecere spre o lume a sperantei, una in care va fi totul mai bine, evident, dupa ce” Mosul cel Barba lunga” (adica Dumnezeu Tatal) trimite in aceasta lume pe fiul sau, “Lumina”, sa ne incalzeasca sufletele spre o lume mai buna si sa ne calauzeasca inimile spre piosenie si darul dragostei fratesti.
- In Nordul Bucovinei (regiunea Cernauti) Sarbatoarea Craciunului se tine de unii in 25 decembrie, de altii in 6 ianuarie. Ambele date reprezinta repere astronomice mult mai vechi decat crestinismul, in data de 25 decembrie sarbatorindu-se mai multe zeitati a Luminii in culturile antice, precum si in data de 6 ianuarie, o data destinata sarbatoririi zeilor belsugului si fertilitatii. Traditional, la munte, Craciunul e sarbatorit in data de 6 ianuarie, data de 25 decembrie este cea sarbatorita cu precadere de cei din orase.
Mirosul de “craciunei”- niste colaci mai mici, unsi cu miere si plimbati prin miez de nuca si zahar
- Insa Sarbatoarea Caciunului incepe pentru copii cu 3-4 zile inainte, cand mirosuri diverse incep sa se reverse prin aerul rece de afara: mirosul de “craciunei”- niste colaci mai mici, unsi cu miere si plimbati prin miez de nuca si zahar, turte cu miere, nuca si scortisoara si multe alte bunatati sunt scoase din cuptoarele incinse…Acestea toate sunt preparate “de dulce”, astfel incat nu are voie nimeni sa le guste decat in ziua de Craciun, dupa Liturghia Nasterii Domnului. Doar cu o zi inainte de sarbatorirea Craciunului, incep marile incercari si pentru cei adulti… mirosul de piftie de porc (numita racitura), sarmale (galuci, galushi) pluteste in aer ca o prevestire a marilor evenimente ce vor urma.
Citeste mai mult si comenteaza pe blogul lui Eugen Istodor.