Noul simbol al Rusiei, un baros pătat de sânge. Interviu cu analistul Armand Goșu

Rușii vor să înghețe ostilitățile până la primăvară, fie sub pretextul iernii grele, fie sub cel al unor negocieri de armistițiu cu ucrainenii. Putin cumpără timp, plătește oricât pentru 4-5 luni, cât are nevoie să-și pună pe picioarele unitățile de mobilizați, să le antreneze, pentru ca la primăvară să poate relua ofensiva. Cu iluzia acestei ofensive de primăvară care ar trebuie să schimbe soarta războiului, Putin amăgește elita moscovită și-i cere încă un răgaz de câteva luni. Rolul lui Surovikin pentru însăși stabilitatea regimului, devine foarte important în următoarele câteva luni, spune Armand Goșu într-un lung interviu pe Contributors.ro.

Contributors.ro: Se poate spune că războiul din Ucraina a evoluat în parametrii așteptați, în aceste ultime luni. Până și retragerea rușilor din Herson, anunțată de ministrului Serghei Șoigu, la 9 noiembrie, era foarte previzibilă, fiind așteptată din luna septembrie, după începerea contra-ofensivei ucrainene în sud și est. Herson este cea mai mare înfrângere militară rusească din 2022, cel puțin așa afirmă comentatorii occidentali. Riposta rusească a venit și ea foarte previzibil, cu un atac masiv de rachete împotriva infrastructurii energetice care a lăsat Ucraina, dar și Republica Moldova, pe întuneric.

Aceste atacuri cu rachete sunt oare noutatea tactică pe care a adus-o generalul Surovikin, supranumit „generalul Armaghedon”, pus de Vladimir Putin la comanda armatei ruse din Ucraina în septembrie?

Armand Goșu: Generalul Seghei Surovikin este cunoscut pentru bombardarea populației civile și a infrastructurii critice. Dacă vă uitați la cariera lui, atât în Cecenia, cât și în Siria, Surovikin s-a remarcat prin „covoarele cu bombe” și atacurile masive cu rachete asupra localităților. Numai că situația în Ucraina e complet diferită de cea din Cecenia și Siria. Acum rușii luptă împotriva unei armate moderne, bine antrenate, perfect organizate și înarmate. Astfel că bombardarea infrastructurii civile, mai ales a celei energetice, nu influențează desfășurările de pe linia frontului. Armata ucraineană n-a încetinit ofensiva din Lugansk și nici pe cea din Herson pentru că „generalul Armaghedon” bombardează infrastructura civilă. Nu cu tactici teroriste împotriva populației civile poate câștiga Rusia războiul din Ucraina.

Loviturile cu rachete și drone împotriva populației civile și a infrastructurii critice s-ar putea dovedi o mare eroare strategică. Poate cea mai mare de până acum. Pentru că aceste atacuri forțează Occidentul să își schimbe strategia față de Rusia.

Bombardarea cu rachete și cu drone a locuințelor e răspunsul generalului Surovikin la succesele contra-ofensivei ucrainene. E un om cu o pregătire militară limitată, format în academii militare unde se predă războiul după tacticile din al Doilea Război Mondial. În plus, Surovikin e un produs de PR. Idei puține și fixe, imaginație modestă.

Dacă izbutește să oprească contra-ofensiva și să înghețe linia frontului pentru câteva luni, Surovikin va deveni un Mihail Kutuzov al zilelor noastre. Dacă vă amintiți, Kutuzov e cel care, după ce a semnat în mai 1812, la Hanul lui Manuc, Pacea de la București, a fost numit la comanda armatei ruse chemate să oprească invazia lui Napoleon. Kutuzov a decis atunci retragerea din fața Marii Armate franceze, evacuarea și incendierea Moscovei, dar în cele din urmă a câștigat războiul. Acestea sunt temele propagandei rusești. Cel puțin așa le deslușesc eu, urmărind de la București programele televiziunilor moscovite. Dacă nu va izbuti să înfrângă contra-ofensiva ucraineană, atunci Surovikin va fi făcut responsabil de înfrângerea Rusiei. Mai aproape de realitate mi se pare acest al doilea scenariu. De altfel, deși Putin a luat cele mai importante decizii strategice și tactice, începând cu 24 februarie, eșecurile le-a aruncat mereu pe spatele generalilor, care au fost schimbați cu o cadență de 2-3 luni. Deci, Surovikin ar putea figura și el în lista mai lungă a vinovaților de serviciu.

Contributors.ro: Deocamdată Putin nu plătește prețul politic pentru înfrângerea de la Herson. Poate că ei, rușii, nu o consideră o înfrângere atât de mare.

Armand Goșu: Malul drept al Niprului e foarte important din punct de vedere strategic. Rușii au ocupat Hersonul în primele zile ale lunii martie. În momentul în care, în luna aprilie, s-a formulat obiectivul ocupării estului și sudului Ucrainei cu ieșirea la Transnistria și Delta Dunării, adică revenirea la proiectul Novorossia, malul drept al Niprului a căpătat o miză excepțională. Hersonul era poarta spre Vest, spre Mikolayv și Odesa, și spre nord-est, Krivoi Rog și Zaporojie. Rușii n-au putut ține avanpostul și continua ofensiva pentru că au pierdut câteva atuuri strategice: controlul Insulei Șerpilor și crucișătorul Moscova, nava amiral a flotei militare ruse din Marea Neagră. Iar apariția HIMARS a condamnat practic corpurile rusești de armată cu un efectiv de circa 30 de mii de militari și le-au obligat să se retragă.

Faptul că această înfrângere nu este evidentă pentru publicul din Rusia și nu e asociată cu Putin se datorează atât mașinii de propagandă cât și apatiei publicului.

Contributors: Totuși, tendința unor comentatori moscoviți, atât cât am putut să-mi dau seama din presa internațională, a fost să arunce responsabilitatea înfrângerii pe umerii lui Surovikin. La un moment dat, el va fi cel care va deconta. Nu președintele Putin. Deocamdată, generalul Surovikin pare să aibă alte priorități.

Armand Goșu: Actualul comandant al operațiunii din Ucraina are de făcut față unor dificile provocări. Primul examen a fost retragerea pe malul stâng al Niprului, pe care Moscova a amânat-o aproape două luni. Generalul Surovikin a reușit să se retragă cu pierderi relativ mici de oameni și echipament militar. Evacuarea în stânga Niprului nu a semănat cu manevrele disperate de la Izium și Liman. Iar din punct de vedere propagandistic, retragerea a fost prezentată ca o victoriei, ca un mare succes militar. Rar mi-a fost dat să văd o mobilizare atât de impetuoasă a propagandiștilor Kremlinului. Însă succesul se explică nu atât prin eficiența mașinii de propagandă rusești, cât prin apatia incredibilă a populației.

Al doilea examen va fi oprirea contra-ofensivei ucrainene din Donbass. După ce armata ucraineană a eliberat în doar cinci zile aproape 10.000 km, adică toată regiunea Harkov, ea a continuat să avanseze spre Lugansk. Rușii i-au aruncat în luptă pe militarii proaspăt mobilizați, numai că aceștia nu au făcut față presiunii. Dar nici armata ucraineană nu mai continuă ofensiva din direcția Harkov spre Lugansk și nici în Zaporojie. Cel puțin după 18 noiembrie nu s-au mai înregistrat acțiuni contra-ofensive. Războiul pare să fi ajuns într-un impas.

Pe singurul segment de front pe care rușii sunt în ofensivă, la Bahmut, în regiunea Donețk, după lupte grele și pierderi mari, mercenarii Wagner avansează un kilometru pe lună.

Al treilea examen va fi mai dificil. Rușii vor să înghețe ostilitățile până la primăvară, fie sub pretextul iernii grele, fie sub cel al unor negocieri de armistițiu cu ucrainenii. Putin cumpără timp, plătește oricât pentru 4-5 luni, cât are nevoie să-și pună pe picioarele unitățile de mobilizați, să le antreneze, pentru ca la primăvară să poate relua ofensiva. Cu iluzia acestei ofensive de primăvară care ar trebuie să schimbe soarta războiului, Putin amăgește elita moscovită și-i cere încă un răgaz de câteva luni. Rolul lui Surovikin pentru însăși stabilitatea regimului, devine foarte important în următoarele câteva luni.

Contributors: Ploile și terenul moale vor încetini mișcările celor două armate? Condițiile meteo vor duce la o pauză în purtarea războiului?

Armand Goșu: Aici părerile sunt împărțite. Majoritatea comentatorilor occidentali spun că ar fi o eroare tactică majoră ca ucrainenii să oprească ofensiva, tocmai când au obținut victorii importante și au un moral de învingători. Dar pentru asta, occidentalii ar trebui să sporească livrările de armament modern și muniție către ucraineni, ca și antrenarea militarilor ca să le poată folosi. Și, mai ales, să-i ajute pe ucraineni să-și consolideze apărarea anti-aeriană, pentru a nu mai fi atât de vulnerabili în fața rachetelor trase de ruși.

Contributors.ro: Aceste atacuri cu rachete care lasă populația civilă fără curent electric și căldură slăbesc moralul ucrainenilor?

Armand Goșu: Deocamdată, nu. Tocmai asta spuneam că e un fel de terorism împotriva populației civile, fără ca evoluțiile din teatrul de operațiuni să fie influențate. E o clară escaladare a războiului din partea Rusiei. Și o expresie a neputinței acesteia. După explozia de pe podul Crimeii, are loc atacul masiv din 10 octombrie, cu 84 de rachete. După retragerea în stânga Niprului și evacuarea Hersonului, rușii se răzbună și lovesc cu rachete la 15 noiembrie. Atunci s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică și a Moldovei, Chișinăul a rămas câteva ore în întuneric. Sunt distruse mai multe apartamente în centrul Kiev-ului. Metroul este oprit la Kiev și Harkov. Milioane de locuitori de pe întregul teritoriu al Ucrainei au rămas în beznă. Traficul pe internet s-a redus la jumătate. Tot atunci, încep discuții despre evacuarea unor orașe, în pragul iernii, pe măsură ce temperaturile scad, iar rachetele rusești țin aceste orașe în întuneric și în frig.

Faptul că Ucraina este neputincioasă în fața acestor atacuri cu rachete de croazieră și cu rachete S 300, deci un model mai vechi, reprezintă și un eșec al partenerilor occidentali ai Ucrainei. După nouă luni de război se vede că Vestul n-a reușit să reducă sensibil capacitățile militare ale Rusiei, n-a reușit s-o izoleze pe arena internațională. Dimpotrivă, războiul a divizat lumea în două tabere. Iar această divizare va crește, și-i va permite Rusiei să poarte un război cu Ucraina și Occidentul încă multă vreme.

În timp ce în tabăra occidentală se observă oboseala, Ukraine fatigue, Putin pare singurul dispus să escaladeze și să-și asume costuri suplimentare pentru a obține victoria. Pentru el dacă nu victoria, în care mai speră, măcar prelungirea războiului sunt vitale. Pentru Putin, din punct de vedere politic, o înfrângere a Rusiei este o calamitate, pentru că-l va evacua de pe scena de la Kremlin. Putin a ocupat fotoliul de președinte câtă vreme a asigurat prosperitate, a obținut victorii militare reale sau iluzorii, și a pretins că reface prestigiul de odinioară al Rusiei.

Contributors: Lui Putin i-a mai rămas de jucat o carte importantă, anume arsenalul nuclear. Cu ocazia bombardamentelor din 15 noiembrie, despre care ați vorbit, și mai recent 23 noiembrie, centrala Atomo-Electrică de la Zaporojie a fost din nou bombardată. Luăm de la capăt povestea șantajului nuclear practicat de Putin?

Armand Goșu: Da, și pentru prima dată, am văzut surse credibile care confirmă faptul că bombardamentele au afectat structura de rezistență. În condițiile întreruperii curentului electric în mai multe regiuni ale Ucrainei, centralele au intrat pe avarie. Vorbim de 15 centrale nuclearo-electrice. Aceste întreruperi vor dura, probabil, până la primăvară. Chiar dacă Ucraina va primi rachete Patriot ca să-și pună la punct apărarea anti-aeriană, tot va rămâne un procent de rachete trase care-și va atinge ținta. Dacă nu mai au rachete – pentru că rușii din 24 februarie până astăzi au tras deja peste 4800 rachete – vor ataca cu drone iraniene. Deci, sistemul energetic tot va mai fi afectat, iar în jurul centralelor nucleare vor continua luptele. Asta înseamnă că șantajul nuclear practicat de ruși n-o să dispară. Deci, posibilitatea de escaladare rămâne ridicată.

Contributors.ro: La mijlocul lunii noiembrie, șefii spionajului american și rus, Burns și Narîșkin s-au întâlnit la Ankara unde au discutat despre arme nucleare. După Ankara, William Burns a mers la Varșovia, deci ar fi niște indicii că există o temere reală în Occident că Rusia ar putea recurge la arme nucleare. Tot atunci, o rachetă a lovit un sat polonez situat la 6 km de graniță, și a ucis doi oameni. Washington-ul a ținut să detensioneze situația imediat și a precizat că nu ar fi vorba de o rachetă rusească, ci de apărarea anti-aeriană ucraineană.

Armand Goșu: Cred că din perspectivă americană, întâlnirea de la Ankara a fost o nouă ocazie de a-i atenționa pe ruși să nu folosească arsenalul nuclear pentru că vor fi consecințe dramatice pentru ei. Și că Occidentul chiar nu glumește pe tema asta.

Părerea mea este că amenințarea nucleară a crescut acum. S-o iau altfel… războiul nuclear și amenințarea unui război nuclear sunt parte a acestui război hibrid. Într-un astfel de conflict nu se face diferență între mijloacele militare și cele non-militare, obiectivul fiind destabilizarea țării. În cazul nostru, statul agresor, Rusia vrea să destabilizeze Ucraina. Moscova nu face diferența între armele convenționale și cele nucleare sau între mijloacele militare și cele non-militare.

Contributors: Cum așa? Probabil că face diferența, de vreme ce n-a utilizat până acum arsenalul nuclear.

Armand Goșu: Rusia a declanșat un război total. Într-un astfel război agresorul își folosește toate resursele pentru a modela mediul operațional, deci poate apela și la arsenalul nuclear.

Contributors: În interviuri mai vechi spuneați că este puțin probabil ca Rusia să atace cu arme nucleare. V-ati schimbat părerea acum? De ce?

Armand Goșu: Doar aparent. Rusia poate să-și folosească arsenalul, n-am spus niciodată că nu poate. Am spus că e puțin probabil s-o facă pentru că la momentul respectiv existau motive temeinice ca asta să nu se producă. Și – cel puțin până acum – n-a atacat cu arsenalul nuclear. Ofensiva ucraineană din ultimele luni, mai precis succesul acesteia, schimbă datele problemei.

Pe măsură ce forțele convenționale ale Rusiei sunt înfrânte, și vedem că asta se întâmplă de câteva luni încoace, armele nucleare devin din ce în ce mai importante iar astăzi sunt dacă nu singurele, oricum printre foarte puținele instrumente care au capacitatea de a influența atitudinea actorilor din această criză. Vorbesc de câteva cancelarii occidentale care susțin din primul moment Ucraina, vorbesc de Statele Unite, de Polonia, de Marea Britanie, Canada.

Occidentul n-a reușit să împiedice transformarea acestei agresiuni într-un război pe scară largă. Suntem martorii celui mai mare război de pe continentul european, după cel de-al doilea război mondial. Deși Vestul a făcut eforturi în acest sens. Poate că strategie n-a fost cea mai bună. Amintiți-vă de președintele Biden, la câteva ore după începerea agresiunii Rusiei, a afirmat că Statele Unite nu vor interveni în război, că nici un soldat american nu va pune piciorul pe teritoriul Ucrainei, că SUA n-au nici un fel de obligație legală de a apăra Ucraina. Biden a fost criticat pentru acele declarații.

Ce încearcă acum să facă Occidentul, cum ați sesizat și dvs mai devreme, amintind despre întâlnirea lui William Burns cu Serghei Narîșkin, este o evite ca amenințările să se transforme într-un război nuclear.

Va reuși Occidentul să evite un război nuclear?

Poate că va reuși, nu știu. Un atac cu arme nucleare al Rusiei este posibil însă nu este probabil. Chiar și în cazul în care Putin l-ar ordona, nu sunt deloc convins că ordinele sale vor fi executate. Războiul nuclear e o treabă serioasă, trebuie să-ți pornească racheta balistică. Într-o țară în care mai nimic nu merge bine, chiar și ce mai funcționa a fost distrus de siloviki, oameni total incompetenți din serviciile secrete dar care vor să controleze absolut tot, ce vă face să credeți că funcționează bine arsenalul strategic și trupele care-l deservesc?!

Nu atât de război nuclear îmi este teamă cât de un dezastru nuclear. În condițiile în care Rusia poartă un război convențional și bombardează luni la rând, în jurul celor 15 centrale nucleare din Ucraina, există riscul să se întâmple o catastrofă.

Credeți că am putea fi martorii unui nou Cernobîl?

Da, de ce nu?! Poate nu de intensitatea exploziei din 1986, pentru că după Cernobîl s-au efectuat lucrările de consolidare a vechilor centrale atomice. Ar trebui ca rușii să tragă mai multe rachete ca să facă gaură în cupola de beton. Rușii au o mare problemă cu acuratețea cu care lovesc țintele aceste rachete. Teama mea nu este că rușii vor să arunce în aer o centrală atomică cât că ar putea să lovească una din eroare.

Deci, Occidentul se confruntă nu doar cu acest război hibrid purtat de Rusia în care șantajul nuclear, amenințarea cu armele nucleare tactice pe frontul din Ucraina, este o componentă importantă, ci și cu riscul unui dezastru nuclear.

Dar mai au rușii rachete, mai au cu ce să tragă?

Se pare că mai au. Însă nu foarte multe. Și modele destul de vechi. De pildă, la 10 octombrie au tras 84 rachete. A fost primul mare bombardament cu rachete. O lună și jumătate mai târziu, la 23 noiembrie, rușii au mai tras doar 70 rachete din care 51 au fost interceptate. Dar serviciile occidentale vorbesc tot mai apăsat de faptul că atât muniția cât și personalul militar calificat, sunt în tot mai mare deficit în Rusia. Însă, eu n-aș fi așa de optimist. Cred că evaluarea ministrului ucrainean al Apărării, potrivit căreia Rusia mai are 1.500 rachete moderne, cu rază medie și acuratețe bună, la care se adaugă încă 7.000 de bucăți de S-300, poate fi corectă. Cu S-300, Rusia lovește nu doar ținte în aer, ci și la sol. Deci, Ucraina are motive să fie foarte îngrijorată. La asta adăugați dronele iraniene, care fac la rândul lor ravagii. Și care au început să fie fabricate și în Rusia. În curând o să vedem la lucru și rachetele balistice iraniene despre care s-a spus și scris că au fost livrate Rusiei.

Cele mai recente informații de intelligence indică faptul că rușii încep să scoată focoasele nucleare de pe rachetele de croazieră vechi și să le tragă spre ținte din Ucraina. Acestea au mai degrabă rolul de a funcționa ca momeală pentru apărarea anti-aeriană ucraineană, pentru a-i deturna atenția.

Reacția occidentalilor la bombardamente care afectează infrastructura civilă din Ucraina a fost nu instituirea unei zone de interdicție aeriană sau livrarea celor mai performante instalații de apărare anti-rachetă, ci declararea Rusiei drept stat sponsor al terorismului. Cu ce îi ajută asta pe ucraineni?

Vă referiți la hotărârea recentă a Parlamentului european?! Mi se pare o decizie importantă și curajoasă. Și care a deranjat foarte tare Moscova. Iar Rusia a reacționat violent, amintiți-vă că în ziua respectivă site-ul Parlamentului a fost atacat de hackerii ruși. Iar Prigojin, fondatorul și șeful grupului de mercenari ruși Wagner, a trimis într-o cutie de vioară un baros însângerat la Bruxelles. Mi-e teamă că simbolul heraldic al Rusiei de mâine este acest baros pătat de sânge.

Decizia Parlamentului european vine după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și apoi Adunarea Parlamentară a NATO, ca și parlamentele mai multor țări occidentale, au desemnat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul. De vreme ce Occidentul nu negociază cu teroriștii, orice sugestie de compromis cu Putin cu prețul pierderii unor teritorii sau a suveranității Ucrainei este inacceptabil. Deci, declararea Rusiei drept stat sponsor al terorismului ar putea scădea presiunea pusă de unele capitale pe Zelenski ca să accepte negocieri cu Putin, cu prețul unor compromisuri mai serioase.

Vreau să ne întoarcem la acel baros cu pete roșii care imitau sângele, trimis într-o cutie de vioară de către Evgheni Prigojin Parlamentului european. Este trolling la adresa euro-deputaților, după ce mercenarii Wagner au zdrobit cu un baros capul unui fost coleg care s-a predat ucrainenilor. E o istorie incredibilă, din ce-mi spuneați foarte dezbătută în Rusia dar și în Ucraina, ale cărei resorturi merită explicate.

Este teribilă povestea lui Evgheni Nujin. Cum urmăresc mai multe canale Telegram ale grupului Wagner, într-o noapte a apărut un film video cu execuția unui prizonier. Cine este familiarizat cu canalele Telegram pe care se poate urmări LIVE războiul, știe că e o doză mare de violență acolo, înregistrări video desprinse parcă dintr-un film de groază. Acum lucrurile s-au mai îndreptat, cei care postează se auto-cenzurează, filmele erau mult mai dure în primele săptămâni de război.

Ce vedeam acum era o execuție neobișnuită. Cu barosul în cap. Cel care a filmat scena și a purtat discuția este și cel care a dat cu barosul. Prima versiune n-a fost blurată, se vedea totul foarte bine. Apoi a dispărut, apărând o nouă variantă a aceluiași film, de astă dată scena execuției fiind blurată. Filmul e mai lung, cu fragmente din interviurile lui Nujin.

Dar spuneți istoria acestui om. Cum a ajuns el în grupul Wagner, cum a căzut prizonier, cum a fost recuperat de Prigojin și executat apoi. Care e morala acestei istorii?

Nujin e un fost pușcăriaș, condamnat pentru ucidere din culpă la ani grei de închisoare, racolat de grupul Wagner, care nimerește în Donbass în septembrie.

La origine, Nujin a fost militar. Poate cu asta trebuia să încep. După armată el rămâne în trupele Ministerului de Interne, cu gradul de sublocotenent. Era o perioadă dificilă, nu se plăteau salariile, instituțiile de ordine publică erau în simbioză cu lumea criminală din Rusia. În 1995, pleacă din Ministerul de Interne și se ocupă de diverse afaceri pentru a-și întreține familia. Într-o ciocnire între bande rivale, Nujin a împușcat un om și a rănit grav pe altul. A fost judecat și condamnat la închisoare. Pentru că a încercat să fugă din închisoare, a mai primit un supliment de pedeapsă, în total având de executat 28 de ani. El ar fi fost eliberat în 2027. În Rusia, lucrătorii Ministerului de Interne condamnați sunt închiși în colonii de muncă speciale, sunt separați de pușcăriașii de rând.Citeste continuarea artiolului pe Contributors.ro