Nu va mai jucati cu cuvintele

Un mic grup de anarhisti romani traieste in plina frenezie revolutionara, cu degetul pe tragaci. Noroc ca n-au pistol si ca sub deget gasesc cel mult o tastatura. Apasa nervosi pe butoane si, pac, pac, trag in directia dusmanului capitalist. Aceasta mica legiune razboinica s-a plictisit de proteste cuminti. Vor actiune, un Mortal Kombat in varianta off-line, ceva mai animat. Stiu, veti spune ca nu sunt reprezentanti pentru grosul protestatarilor. Dar ei exista, multi, putini cati or fi, si rostogolesc idei cam negre in spatiul public. Aceste idei, odata plantate in mintile oamenilor, incoltesc, mai ales ca sunt atent cultivat, raspandite usor pe net si ajutate sa creasca. Semintele raspandite azi in public contin in ele germenii toxici ai violentei si „solutiilor radicale”, extreme.

Am ramas perplex citind textul unui intelectual moderat, de regula echilibrat in opinii ca sociologul Mircea Kivu, care ajunge astazi sa vorbeasca despre „solutia radicala”. Intr-un text publicat marti, 18 septembrie, in Romania Libera, intitulat „Cine vine in piata”, domnul Kivu isi incheie consideratiile despre profilul protestatarilor iesiti pe strazile Capitalei cu urmatorul indemn:

„Ei bine, ceilalti tineri, cei din strada, detin acum sansa sa construiasca o noua clasa politica. Cu conditia sa adopte solutia radicala. Dan Tapalaga crede ca <>. Eu cred ca aceasta ar fi calea cea mai sigura catre esec. Sa se duca la vot, sa aleaga pe cei propusi de actualii politicieni? Ar fi ca in bancul prost cu detinutii carora li se da in sfarsit posibilitatea sa-si schimbe lenjeria: intre ei. Mai bine sa nu le dam sfaturi: pana acum au dovedit ca stiu ce au de facut”.

Domnul Kivu nu spune in ce consta „solutia radicala”, desi se cam subintelege. Actuala clasa politica trebuie aneantizata, ingropata, rasa. Ce nu ne spune dl Kivu este cum ar putea noua generatie s-o execute? Prin asasinarea in masa a tuturor politicienilor de azi, eventual turnandu-le pe gat cianura de la Rosia Monana? Prin trimiterea lor in lagare de concentrare dupa niste procese sumare sub acuzatia de inalta tradare si „vanzare de tara”? Prin alungarea lor peste granita, prin expedierea lor la pachet strainilor pentru care lucreaza ca slugi? Cum am putea face sa-i matrasim daca nu mergand la vot? Care ar fi, deci, „solutia radicala” daca democratia nu ne mai ofera solutii eficiente?

Dar sa-i ascultam pe tinerii de la „Casa jurnalistului”. Pareau ok pana mai ieri, mai exaltati dar totusi inofensivi. N-ai fi zis ca brusc au ajuns la capatul rabdarii, ca le-a sarit hodornc-tronc mustarul de la atata lovit cu PET-ul in asfalt. Intr-unul din ultimele lor texte publicate pe site, avertizeaza:

„Au fost uniti, apoi uimiti. Acum sunt mahniti. Curand vor fi furiosi”.

Si cum se va manifesta furia asta? Ce vor face, mai exact? Vor inlocui pietricelele zornaitoare din PET-uri cu benzina? Sau vor declansa o campanie distrugatoare de dislike-uri impotriva a tot ce misuna si se manifesta pe Facebook impotriva idealurilor revolutionare? Cum isi vor exprima, deci, furia? Online sau off-line?

Noroc ca suntem totusi in septembrie, altfel as fi crezut ca traim o reeditare a revolutiei din octombrie care a fost in noiembrie. Cititi-l pe Vasile Ernu, eroul nostalgic-sovietic al protestelor din Romania. Intr-un text publicat inca pe 9 septembrie pe site-ul CriticAtac, Ernu simte ca lipseste ceva din peisajul revolutionar romanesc cam prea simandicos. Acest ceva este „proletariatul cu muschi”. Pam-pam. Asa mai venim de-acasa, este? Si ce doreste dl. Ernu de la „protelariatul cu muschi”? Evident, inviorarea hipsterului lesinat. Intrebarea pusa maselor revolutionare de Vasile Ernu este urmatoarea:

„Va putea oare exista o coabitare si o unire a fortelor dintre „proletarii lenesi” si „proletarii cu muschi” care inca dormiteaza in marea lor parte? Microbistii, primii „proletari cu muschi” („hipserii cu muschi” vorba lui Florin Poenaru) care s-au alaturat miscarilor de protest din ultimii ani au aratat ca se pot intelege cu hipsterii nostri chiar daca nu este clara inca chimia acestei relatii. Dar e un inceput. Cert este ca in acest inceput avem nevoie mare de dinamica inca naiva a „proletariatului lenes” si de energia frusta si directa a „proletariatului cu muschi”. Sa speram ca acest tandem abia urmeaza sa dea roade. Incerc sa fiu optimist.”

Meciul Ungaria – Romania avusese loc cu trei zile inaintea publicarii acestui text, iar dl. Ernu a avut ocazia sa vada microbistii, primii „proletari cu muschi” cum i-a numit, in plina actiune, gata sa darmame daca se poate centrul vechi. Asta viseaza dl. Ernu cand cheama „energia frusta si directa” sa se eliberze pe strazile Capitalei? Crede ca un oras devastat, incecat in fum si pucioasa va grabi sfarsitul putredului sistem capitalist si va aduce reinstala in drepturi leninismul? Ori pur si simplu a ajuns la concluzia ca victoria finala nu se obtine cu tangouri in miez de noapte sau concerte de vioara, ci cu muschi, bate si, eventual, cu niste capete sparte si gaturi taiate.

Nu doar baietii neastamparati cu energii neconsumate de la atata revolutie la tastatura adulmeca discret mirosul sangelui. Iulia Popovici scrie in ultimul numar din Observator Cultural:

„Dan Tapalaga deplinge dezorganizarea mitingului si indeamna la refacerea adevaratei democratii prin sfintul iesit la vot – fara sa inteleaga ca modelul de <> al oamenilor din strada e cu totul altul, sint perfect constienti de aspectul strict formalist al alternantelor partinice si experimenteaza acum forme noi de actiune (care da, nu sint articulate intr-un sistem, caci de-aia experimenteaza strada). E greu, dar cel mai sanatos strategic ar fi ca interpretarile sa astepte alchimia interna a protestului insusi sau sa lucreze activ la constructia unei subiectivitati revolutionare, nu sa se hraneasca artificial din proteste. Miza nu e ca pe ruinele strazii cineva sa se poata lauda ca a avut dreptate.”

Pare cam prea complicat scris, dar rezulta destul de clar ca votul democratic nu mai este o solutie. Si atunci, daca nu prin vot, cum putem scapa de ei decat „lucrand activ la constructia unei subiectivitati revolutionare”, un mod mai delicat, mai feminin daca vreti, de a propune „solutia radicala” a d-lui Kivu sau de a exprima „furia” tinerilor anti-sistem.

Dar cel care a ghicit de la bun inceput ca protestul cuminte, revolta civilizata este cea mai mare prostie revolutionara vazuta vreodata, de la Robespierre la Che Guevarra, este Costi Rogozanu. Tanarul militant stie ca, intr-un razboi antisistem serios, intr-o lupta anticapitalista pe bune, nu rapui sistemul cu PET-ul, biciclete, viori si topaieli artistice in ritm de tango. Costi traieste deja, o spun cu toata prietenia, intr-o fictiune periculoasa. Atat a inteles din ce-a citit in viata: degeaba te agiti daca n-o faci lata. Cartile de istorie nu vor retine nimic din sunetele de viori, peturi, tagouri, lozinici eco sau demonstratii pe bicicleta. Astea-s pentru papagali „caldicei” si pentru fraieri. Costi asteapta ceva mai mult de la voi:

„Ai iesit? Te-ai <> fara sa vrei de anticapitalism oricit te-ai chinuit s-o ascunzi cu slogane smechere si coregrafii cool. (Evident, exista pericolul real ca negarea adevaratului motiv al miscarii sa dea in extremisme de dreapta). De ce e important sa spunem asta? Ca poate dupa o suta de episoade ne prindem ca ar trebui sa luptam la nivel mai mare ca sa si conteze pe termen lung. Primul pas: nu va mai fie atita frica de cuvinte si etichete„.

Asta scria mai demult, pe la inceputul protestelor. Vizionar. Indemnul sau la o lupta „la nivel mai mare” s-a auzit, oamenii au renuntat la timiditate si propun, iata, „solutii radicale” sau incep sa vada imagini apocaliptice, „ruinele strazii”.

Baieti si fete, exista solutii cand simtiti nevoia sa aruncati ceva in aer. Jucati un Mortal Kombat, un Seek and Destroy sau ce-o fi azi la moda (astea presupun ca-s expirate rau) la calculatoarele, tabletele, SmartPhone-urile personale. Amintiti-va ca ele sunt fara exceptie ansamblate de sclavi chinezi platiti cu cativa dolari pe zi si care folosesc aur scos cu cianuri de niste nefericiti din Africa de Sud. Imaginati-va ca adversarul e porcul ala capitalist care le-a produs. Din cateva click-uri bine tintite l-ati pus la pamant si gata. Problema e ca, daca-l casapiti pe bune, se duce dracului viata buna si ieftina iar mobilizarea pe Facebook la urmatoarea revolutie risca sa coste cam piparat.

Boicotati tehnologia capitalista, scrieti cu creionul sau cu pana de gasca, plimbati-va in fiecare duminica seara prin tot Bucurestiul cat doriti, cantati la vioara sau dansati tango, mergeti cu bicicletele la biroul din trustul sau multinationala voastra pentru a baga mai repede in faliment Chevron-ul si Petrom-ul, urcati pe scari in loc sa luati liftul si cititi la lumanare pentru a reduce poluarea. Faceti orice altceva, dar nu va mai jucati cu cuvintele si cu mintea oamenilor, nu mai visati in gura mare insurectii de strada si lasati naibii „solutiile radicale”, „furia”, „proletariatul cu muschi” , „ruinele strazii” sau „lupta la nivel mai mare” ca unii s-ar putea sa va ia in serios si naiba stie ce boacana mai iese.

P.S: Inutil sa subliniez ca NU sunt vizati toti protestatarii, dar o fac explicit pentru a elimina orice ambiguitati. Textul este dedicat tuturor celor care fac, direct sau voalat, apologia anarhiei totale ca mod de a indrepta ceva care merge prost.