O analiza a nemultumirilor angajatilor din banci
O banca locala a elaborat recent o analiza legata de gradul de satisfactie/insatisfactie al personalului propriu. Potrivit documentului, pe partea de resurse umane, cele mai vulnerabile parti sunt:
* Discrepantele mari intre salariul personalului cu functii de conducere si cel entry level, care se vor mentine si in 2009 din cauza limitarii fondurilor necesare revizuirilor salariale
* Compartimentul de Resurse Umane trebuie sa gaseasca solutii de reglare a diferentelor mari de salarii pe orizontala, colegii din Iasi plangandu`se ca omologii damboviteni au salarii mai mari cu 75% pe aceleasi posturi. Trebuie sa li se explice ca restrangerea activitatii nu va permite corelarea salariala pentru moment
* E nevoie sa ne implicam cu totii in cunoasterea politicilor de remunerare promovate de alte banci comerciale pentru personalul cheie
* Acordarea in mod uniform a indexarilor este neproductiva
* In activitatea de recuperare a creantelor neperformante un bonus aplicat functie de volumul trimestrial de creante recuperate ar conduce la o mai mare cointeresare
* Mai toate bancile au organizat „team-building” – un week-end la munte cu echipa – care poate consolida colectivul. De ce la noi nu se poate?
* Schimbarile de pe o functie pe alta la o perioada relativ scurta de timp au efecte negative asupra activitatii bancii. O persoana care a parcurs mai multe etape de pregatire pe functia respectiva si a ajuns sa asimileze bine procedurile specifice acelei activitati este inlocuita cu o alta persoana careia ii va fi necesara o anumita perioada pentru acumularea acelorasi cunostinte. De acea apreciem ca aceste schimbari de pe o functie pe alta ar trebui sa se faca la o perioada mai lunga de timp (4-6 ani). In general consideram ca aceasta e o problema serioasa la nivelul retelei
* Directorii de directii nu sunt intotdeauna pregatiti sa cultive spiritul de echipa si sa contribuie la imbunatatirea climatului in directie. Asta este o problema serioasa!