Sari direct la conținut

O femeie însărcinată a murit la Spitalul Judeţean Bacău la 24 de ore de la internare / Partenerul ei a depus plângere la poliție, acuzând medicii că i-au spus că are o cădere psihică

HotNews.ro
Unitate primire urgente, Foto: Inquam Photos / George Calin
Unitate primire urgente, Foto: Inquam Photos / George Calin

O femeie de 38 de ani, gravidă în 16 săptămâni în urma unei fertilizări in vitro, a murit în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, la 24 de ore după ce a fost internată, partenerul acesteia acuzând că medicii au pus durerile ei pe seama unei afecțiuni psihice, relatează News.ro și Digi24.

Potrivit reprezentanților spitalului, femeia a ajuns la maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău în dimineaţa zilei de 15 martie, la ora 6:30, în urgenţă. Ea a fost consultată de medicul de gardă, atât clinic, cât şi ecografic şi i s-a pus diagnosticul de sarcină oprită din evoluţie.

„Pacienta nu ştia acest diagnostic, fusese evaluată de medicul care urmărea sarcina în privat, în urmă cu 48 de ore, când examenul a arătat sarcină normală. Cu o zi înainte s-a simţit rău şi s-a consultat cu medicul care urmărea sarcina şi i-a spus să ia două-trei tablete, dacă nu se ameliorează starea, să se prezinte în Urgenţă. În Urgenţă a venit însoţită de soţ, cu stare generală relativ bună, şi a acuzat febră, cefalee şi mialgii”, a declarat pentru News.ro directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, Aurelia Ţaga.

Medicii vorbesc de o „evoluție fulminantă” a condiției femeii

Femeia a rămas internată pe sectorul septic şi, pentru că venise cu febră, s-a solicitat un examen de terapie intensivă al maternităţii, medicul recomandând tratament.

„Spre amiază, starea pacientei s-a agravat, în sensul că au apărut dureri abdominale accentuate, în etajul superior, cu stare de agitaţie şi cu alterarea stării generale. S-a întrunit comisia de medici – doi medici ginecologi şi un ATI-st – au examinat din nou această pacientă şi au solicitat examen de chirurgie generală, examen care s-a concretizat după ce s-a făcut radiografie pulmonară care a infirmat ca sursă a febrei o patologie pulmonară şi o ecografie abdominală care a recomandat o laparoscopie diagnostică. Pacienta a rămas la Chirurgie generală, echipa operatorie a fost completată şi de medicul ginecolog care a examinat pacienta. În timp ce s-a efectuat laparoscopia diagnostică medicul ginecolog s-a consultat cu un profesor de Obstetrică-ginecologie din Centrul Universitar Iaşi pentru a lua cea mai bună decizie. Între timp, a avut loc avortul spontan şi nu a mai fost nevoie de intervenţie pe sfera genitală”, a precizat reprezentanta spitalului.

Aurelia Țaga a adăugat că investigaţiile periodice au arătat că a fost vorba despre o „evoluţie fulminantă”, cu un prognostic ATI sever, în condiţiile în care femeii i-a scăzut mult PH-ul organismului, iar analizele privind lactatul şi bicarbonatul erau în afara limitelor normale. „Aceste trei analize au arătat o evoluţie de gravitate, pacienta a primit tratament şi monitorizare, iar la ora 2:00 în noaptea de 15 spre 16 a instalat primul stop cardio-respirator, iar la ora 6:30 spre 7:00 a instalat al doilea stop cardio-respirator, care nu a mai putut fi resuscitat”, a precizat Aurelia Ţaga.

Acuzații grave lansate de partenerul femeii însărcinate

Însă Ovidiu Pruteanu, partenerul femeii, a declarat pentru Digi24 că medicii băcăuani au ignorat durerile semnalate de aceasta.

„Mi-a comunicat Maria că din trei medici, ea spunea că are o problemă, o doare abdomenul și trei medici au spus că are o cădere psihică. Din păcate, Maria a murit. Cel puțin medicul care a fost de gardă la secția chirurgie ATI, care a fost medic de gardă în noaptea aia, mi-a dat niște explicații, care, în momentul ăla, mai tare m-au băgat în ceață, nu era nimic concret, foloseau doar termeni medicali. Chiar nu puteam să stau să caut pe Google fiecare cuvânt. Doctorul care a operat-o de parascopie, care a luat decizia să o opereze, acuza inclusiv că ar fi fost ceva patologic și că biologia nu o putem controla noi”, a spus bărbatul la Digi24.

Întrebată dacă este adevărat că partenerului femeii i s-a spus că ar avea probleme din sfera psihică, Aurelia Țara a respins această ipoteză.

„Noi, din ancheta pe care am făcut-o cu medicii, nu s-a pus această problemă, comisia de ginecologi s-a întrunit pentru a stabili ce este mai bine de intervenit şi s-a stabilit că pe febră şi pe un uter în suferinţă nu se intervine în urgenţă, deci nu am cunoştinţă de astfel de afirmaţii”, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.

Ea a precizat însă că poliția a deschis o investigație privind decesul femeii.

„În prezent este o anchetă penală desfăşurată de Poliţia Bacău, Medicina Legală a efectuat necropsia şi a emis un certificat constatator al decesului şi sunt recoltate probe care au fost trimise la Institutul de Medicină legală din Iaşi. (…) A fost o evoluţie fulminantă spre gravitate din primele rezultate ale anchetei, nu cauza ginecologică a fost cauza către această evoluţie. Diagnosticul medicului legist a fost şoc toxico-septic, coagulare intravasculară diseminată şi sarcină oprită din evoluţie”, a declarat Aurelia Țaga.

Reprezentanţii Poliţiei Bacău au declarat pentru News.ro că partenerul femeii a depus o plângere la această instituţie, o anchetă fiind deschisă. Investigaţia vizează comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro