O poveste de acum peste un milion de ani – Cum a descoperit omul focul, cum a învățat să-l producă și cum focul a ”încălzit” drumul către civilizație

​Aproape toate culturile lumii au legende despre cum un erou îndrăzneț sau un zeu binevoitor au adus oamenilor focul și le-au schimbat pentru totdeauna viața. Focul a adus lumină și căldură, mâncare mai gustoasă, dar a și pregătit drumul către artă, cultură și către civilizație. Mai jos puteți citi despre teoriile legate de cum au început oamenii să folosească focul și despre ce schimbări bune, dar și rele, a adus focul în viața oamenilor preistorici.

Informația pe scurt:

• În Europa omul stăpânea focul în mod generalizat acum 400.000 de ani, dar oamenii de acum peste un milion de ani întrețineau vetre în Africa, cu foc provenit din natură. Unii antropologi cred că hominizii de acum 1,9 milioane de ani foloseau focul, dar nu există dovezi arheologice clare.

• Omul a devenit mai puternic datorită focului, a mâncat mai bine și a început să ducă o viață ceva mai sigură, pentru că exista un mijloc de a speria prădătorii. Se crede că datorită focului hominizii nu au mai dormit în copaci, ci pe sol și tot datorită focului blana de pe corp s-a rărit.

• Pentru că hominizii stăteau în grup seara lângă foc, între ei s-au stabilit legături. Teoriile spun că oamenii au devenit mai prietenoși de când au început să vină aproape de foc și au fost nevoiți să coopereze la diverse sarcini. Tot de la statul lângă foc s-ar fi născut și tradițiile de a spune povești.

• Homo sapiens a evoluat pentru a digera hrana preparată, la fel cum girafele s-au adaptat mediului pentru a ajunge la frunzele de pe coroana copacilor. Nu ne mai putem întoarce la o lume fără foc, căci maxilarele noastre nu mai pot mușca cu atâta putere, dinții și stomacul ni s-au micșorat, intestinele s-au scurtat, iar creierul nostru este avid de calorii

• Animalele vânate încep să fie consumate după ce sunt fripte. Carnea capătă gust mai bun și este asimilată mai ușor de organism. Apar primele semne ale artei culinare. Alimentele devin mai ușor de digerat, valoarea calorică este mai mare și numărul de toxine din ele scade.

• Nicio altă invenție, descoperire sau revelație anterioară sau ulterioară focului nu a putut să depășească în magnitudine ”cutremurul” pe care l-a produs pentru specia noastră prepararea hranei la o sursă de foc. Foarte posibil că nicio altă invenție din viitor nu va avea o asemenea anvergură.

Când oamenii s-au întâlnit cu focul – Un moment șocant

Focul este o descoperire, fiindcă oamenii de acum peste un milion de ani au constatat că dă căldură și face lumină și oarecum ține loc de Soare când acesta lipsește. Focul este și o invenție, fiindcă oamenii au gândit diverse procedee pentru a-l produce și menține, chiar dacă unele erau complicate.

Oamenii s-au întâlnit cu focul când acesta le-a fost oferit de natură, iar la început a fost o întâlnire neplăcută, fiindcă s-au trezit în pădure înconjurați de o ”perdea” de flăcări de la un incendiu provocat de un trăsnet sau, mult mai rar, de o erupție vulcanică. Fulgerele nu sunt atât de rare cum s-ar crede: datele satelitare arată că se produc zilnic 8 milioane de fulgere în lume.

Cei care au scăpat au păstrat probabil mult în minte amintirea pârjolului și au rămas marcați de ce au văzut. După mii de ani probabil, unii oameni și-au dat seama că focul este util în nopțile și zilele reci, fiindcă oferă căldură și poate apăra contra animalelor sălbatice.

Apoi, oamenii de demult și-au dat seama că datorită focului pot pregăti o hrană mai gustoasă și mai ușor de mestecat și de digerat.

În a doua etapă, oamenii preistorici, deși nu știau să producă focul, au încercat să-l întrețină cât mai mult timp după un incendiu de pădure, pentru a nu-l lăsa să se stingă. Se bănuiește, spre exemplu, că puneau bălegar de animale pe el sau lemne uscate. Evident că la prima ploaie puternică sau când venea frigul, focul ”ocazional” nu mai rezista.

Nu se știe când a reușit omul să producă focul prin mijloace proprii și nici prin ce mod a făcut-o. Au fost diverse descoperiri și teorii, iar cele care merg cel mai departe în timp spun că hominizii ar fi folosit focul din natură acum 1,8 – 1,9 milioane de ani, în Africa de Est și ar fi preparat la foc tuberculi și rădăcini de plante.

Trebuie spus că în ultimele două decenii s-a schimbat modul în care sunt prezentați hominizii ce cau trăit acum sute de mii de ani . Au dispărut exprimări precum ”oamenii primitivi” sau oameni care ”au părăsit starea de animalitate”. Descoperirile au arătat că acești oameni din vechime nu erau așa de primitivi, ci puteau să-și confecționeze unelte sofisticate pentru acele vremuri și aveau puterea de a se adapta la mediu.

Focul – De la întâmplare la meșteșugul de a-l produce

Iată ce scrie despre observațiile hominizilor privind focul, Aurelian Băltărețu în cartea ”Cum a început aventura cunoașterii” ”Se poate bănui că cioplitorul a observat scânteile care sar când pietrele sunt lovite. De aici până la aprinderea unui capăt de iască nu mai este cale lungă: practic însă, a durat milenii și milenii. (…) Arheologii au găsit într-o peșteră din Belgia pirită și iască. Iasca ar fi putut fi aprinsă prin lovirea violentă a piritei cu o bucată de cremene, din care rezultă scânteia”. Amnarul, iasca și cremenea sunt folosite și în ziua de azi în unele locuri pentru a aprinde focul.

Iasca este o ciupercă parazită. Este uscată și tare și se găsește pe rădăcina copacilor. Cremenea este o varietate de piatră tare și care are proprietatea ca, lovită cu amnarul, să producă scântei. Pirita este un mineral de culoare galbenă, cu luciu metalic și a fost uneori numit ”aurul nebunilor”, datorită culorii.

Obținerea focului prin frecarea a două lemne pare a fi o invenție mai recentă. Amnarul este o unealtă de oțel cu care se lovește cremenea pentru a scoate scântei în vederea aprinderii iascăi și care se folosește și pentru ascuțit obiecte de tăiat.

”Din stihie dezlănțuită, focul devine autor de neprețuit, indispensabil omului. Nu întâmplător, peste mii și mii de ani, imaginația omului avea să scornească legenda lui Prometeu, cel care, conform mitului, ar fi furat focul din Soare și l-ar fi redat pământenilor”, scrie A Băltărețu.

Dar care sunt cele mai vechi dovezi legate de foc și de hominizi?

”În Orientul Apropiat cele mai vechi vetre incontestabile – cea de la Gesher Benot Ya’aqov din Israel de exemplu – datează de circa 790.000 de ani. În Europa, cea de la Prezletice (Cehia), datează de circa 700.000 de ani. Cea de la Menez Dregan, din Bretania, de 450.000 de ani, la fel ca aceea de la Vertesszollos, din Ungaria. În China, la Zhoukoudian, o vatră datează din urmă cu 420,000 de ani”, se explică în cartea Sapiens scrisă de S. Condemi și de F Savatier.

Ei explică faptul că, în Europa, așa-numitul Homo Heidelbergensis stăpânea focul acum 600.000 de ani (dar folosirea generalizată avea să se petreacă 200 de milenii mai târziu. În Africa s-au descoperit în grota Swartkrans 270 de oase arse ce sugerează prăjirea cărnii și a rădăcinilor cu tuberculi, dovadă că focul era folosit acum peste 1,5 milioane de ani. Se crede însă că era foc natural, nu foc ”domesticit” de om.

Dovezile din situl chinez Zhoukoudian, unul de referință pe plan mondial pentru istoria focului, sunt puse la îndoială de unii specialiști. Mai mulți sunt de părere că toate dovezile privind folosirea focului acum mai bine de un milion de ani în Africa sunt îndoielnice. De ce? Fiindcă este extrem de greu ca ceva atât de vechi să se fi conservat bine, iar dacă este găsită o bucată de argilă înnegrită nu avem cum dovedi că oamenii preistorici au ars-o la foc.

În 2011 doi arheologii au analizat lucrări privind săpăturile arheologice de la 141 de sit-uri europene unde s-au descoperit artefacte pe o perioadă cuprinsă între acum 1,2 milioane de ani și 35.000 de ani. Concluzia a fost că acum 400.000 focul era folosit pe scară largă în Europa, dar nu și înainte de această perioadă. Cei doi arheologi se numesc Wil Roebroeks (de la Leiden University) și Paola Villa (de la University of Colorado Museum).

În Europa sunt însă urme de locuire mai vechi de 400.000 de ani, spre exemplu de peste 500.000 de ani în Spania, iar asta înseamnă că oamenii au găsit moduri de a supraviețui în climatul rece al Europei chiar și fără căldura focului. Cei doi arheologi spun că oamenii au reușit să supraviețuiască pentru că erau rezistenți și aveau o tenacitate ieșită din comun.

Cum ne-a schimbat descoperirea focului

Cum ne-a schimbat descoperirea focului? Iată ce scrie Cody Cassidy în cartea ”Oameni extraordinari și marile lor descoperiri”

”Homo sapiens a evoluat pentru a digera hrana preparată, la fel cum girafele s-au adaptat mediului pentru a ajunge la frunzele de pe coroana copacilor. Nu ne mai putem întoarce la o lume fără foc, căci maxilarele noastre nu mai pot mușca cu atâta putere, dinții și stomacul ni s-au micșorat, intestinele s-au scurtat, iar creierul nostru este avid de calorii”.

De ce puterea de a controla focul a fost unul dintre cei mai importanți pași din istoria umanității. Iată cum explică Cynthia S Brown în cartea ”Istoria lumii – de la Big Bang până în prezent”

”Au învățat să păstreze tăciunii aprinși ai copacilor loviți de trăsnet și să-i folosească pentru a aprinde focul. S-a dovedit că acest obicei riscant avea avantaje foarte mari: focul era folosit pentru a speria animalele de pradă, pentru a stârni incendii care goneau vânatul în capcane, pentru a găti mâncăruri mai variate, pentru a păstra hrana un timp mai îndelungat, pentru iluminarea peșterilor și pentru încălzirea în timpul perioadelor reci”.

Se consideră că pregătirea rapidă a hranei și masa în grup – ambele datorate focului – au avut un rol important în evoluția hominizilor de acum multe sute de mii de ani. Stăteau în grup seara lângă foc și s-au stabilit legături între ei. Teoriile spun că oamenii au devenit mai prietenoși de când au început să vină aproape de foc și au fost nevoiți să coopereze la diverse sarcini.

Se presupune că un individ violent avea mai multe șanse de a fi alungat de lângă foc și avea șanse mai mici de a supraviețui, iar lângă foc au rămas cei care s-au adaptat. Evident că nu putem generaliza, dar foarte probabil că focul a contribuit enorm la dezvoltarea relațiilor sociale.

”Treptat, un comportament predictibil, care inspira încredere, a început să aducă cu sine șanse mai mari de supraviețuire, iar dinamica evoluției a început să se manifeste în favoarea creierelor care puteau să navigheze cu dibăcie prin marea relațiilor sociale născute în jurul focului. În esență, folosirea focului le oferea un avantaj indivizilor amiabili, cu un creier mai mare”, scrie Cody Cassidy în cartea ”Oameni extraordinari și marile lor descoperiri”

Foarte important este faptul că oamenii aveau mai mult timp, pentru că mâncau mai ușor și mai rapid hrana gătită, decât cea crudă. Mestecarea cărnii crude se face extrem de greu, consistența fiind dură, iar unele studii arată că un hominid de acum peste 1,5 milioane de ani trebuia să mestece 6-8 ore pe zi. Omul modern mestecă în general cam o oră pe zi. Focul a schimbat totul.

O consecință a fost că oamenii au putut petrece mai mult timp la vânătoare și, chiar dacă se întâmpla să nu prindă ceva într-o anumită zi, este foarte probabil că mai existau rezerve de carne din zilele trecute ce puteau fi pregătite seara, la foc. În plus, având mai mult timp la dispoziție s-au putet concentra pe animale mai mari la vânat și s-au putut organiza mai bine.

Richard Wrangham, unul dintre cei mai cunoscuți antropologi, spune că focul, datorită gătitului, este răspunzător pentru dezvoltarea rapidă a creierului între 1,6 milioane și acum 1.8 milioane de ani la Homo ergaster în Africa și la Homo erectus în Asia. Focul a favorizat asimilarea de proteine animale pe care oamenii din vechime le consumau cât de des puteau și a făcut mâncarea mai sigură, cu mai puține toxine.

Richard Wrangham este celebru pentru așa-numita teorie a ”maimuței care gătește” (the cooking ape theory) și merge pe ideea că după ce am reușit să extragem mai multă energie din mâncare, preparând-o, ne-am transformat fundamental biologia și am putut alimenta un creier tot mai avid de energie.

”Acum două milioane de ani o specie de Australopitec asemănătoare cu cimpanzeii a devenit Om. A intrat într-o lume cu totul nouă în care inteligența era în creștere, societatea era mai bogată și toate acestea sunt legate de faptul că suntem în mod fundamental o maimuță care-și gătește mâncarea”, spune el.

Se consideră că datorită descoperirii focului, hominizii de acum peste un milion de ani nu au mai dormit în copaci, ci pe sol, deoarece dacă focul rămânea aprins toată noaptea, erau ținute la distanță și animalele sălbatice. Specia s-a transformat mult prin pierderea caracteristicilor necesare cățăratului în copaci.

Hominizii și-au pierdut, se pare, tot datorită focului, și blana deasă de pe corp, fiindcă blana a devenit inutilă în proximitatea focului. După ce stratul consistent de păr s-a rărit, hominizii au devenit vânători mai buni și își puteau răcori mult mai ușor corpul față de animalele pe care le vânau. Când le era frig noaptea, se mutau lângă foc.

Tot datorită focului se crede că oamenii au putut părăsi mediul cald din Africa pentru a merge spre nord, deoarece focul le-a permis să se încălzească în medii mai reci. După cum am văzut însă mai sus, oamenii au reușit să trăiască fără a folosi în mod constant focul în Europa.

Focul și agricultura

Acum 10.000 de ani oamenii din neolitic s-au folosit de foc pentru a defrișa terenuri, pentru a cultiva apoi diverse plante și cereale, Colectivitatea incendia o porțiune de pădure, iar după ce trecea pârjolul, îndepărta cioatele cu toporul și afâna solul, amestecându-l și cu cenușa plantelor arse.

Tehnica aceasta nu doar că lăsa solul liber, dar cenușa constituia un îngrășământ prețios. Pe terenul curățat și afânat se însămânța viitoarea recoltă.

O altă contribuție esențială a focului ține de faptul că datorită lui au putut fi făurite unelte metalice tot mai rezistențe și mai perfecționate, la temperaturi tot mai mari.

Minusurile aduse de foc

Cum se întâmplă și azi cu incendiile, focul a făcut rău și oamenilor de acum sute de mii de ani. Incendiile de pădure erau și atunci furioase, mai ales că suprafețe mult mai mari erau împădurite.

Fumul le irita grav ochii oamenilor și le intra în plămâni, multe mâncăruri erau consumate arse și riscul de cancer a crescut.

În plus, diversele boli s-au putut transmite mult mai repede, din moment ce oamenii se adunau în fiecare seară lângă foc.

Alte cercetări arată că focul i-a adus omului și o nouă boală, fiindcă unele oase fosilizate de Homo erectus au fost descoperite foarte deformate, fiind acoperite de plăci osoase de până la 6 mm. Ipoteza este că primii oameni au contractat această boală după ce au consumat ficat animal preparat la foc.