Sari direct la conținut

O treime din Capitală încă nu are apă caldă / Problema s-ar putea rezolva abia săptămâna viitoare

HotNews.ro
O treime din Capitală încă nu are apă caldă / Problema s-ar putea rezolva abia săptămâna viitoare
Conducte vechi de termoficare. Foto: Jan Gajdosik | Dreamstime.com

Avaria majoră survenită ieri în rețeaua de conducte a Termoenergetica nu s-a rezolvat și peste 2.800 de blocuri, adică 32% din total, încă nu au apă caldă. Bucureștenii sunt informați, prin intermediul aplicației Termo Alert, că alimentarea cu apă caldă ar putea fi reluată abia luni seară, după ora 23:00.

Peste 2.800 de blocuri încă nu au apă caldă în Capitală, potrivit aplicației lansate de Termoenergetica.

Este vorba de avarii la rețeaua primară de termoficare și, după cum arată harta de pe site-ul Termoenergetica, probleme sunt în toate sectoarele.

Termoenergetica informează consumatorii, prin intermediul aplicației, că alimentarea cu apă caldă în majoritatea zonelor afectate de avarii s-ar putea relua abia de săptămâna viitoare.

Spre exemplu, în sectorul 6, în zona Giulești, Crivina, Grozăvești, Regie, în urma avariilor din rețeaua primară, agentul termic ar putea fi livrat începând de luni, 2 septembrie, ora 23:30.

La fel și în sectorul 1, în zona Gara de Nord, Dinicu Golescu, Calea Plevnei, Dorobanți, Titulescu, 1 Mai, Turda, Banu Manta, dar și pentru blocurile din sectorul 2 afectate de avarii, adică cele din zona Colentina, Ștefan cel Mare, Barbu Văcărescu, Moșilor, Doamna Ghica, Mihai Bravu și altele.

La fel și în sectorul 3, în zona Nicolae Grigorescu, unde zeci de blocuri nu au apă caldă.

În sectorul 4, în zona Metalurgiei, sunt afectate 5 blocuri, iar remedierea este estimată pentru 30 august, ora 23:00.

În sectorul 5, zona Mărgeanului, Petre Ispirescu, Drumul Sării, Sălaj, sunt de asemenea zeci de blocuri nealimentate, fiind vorba de lucrări de înlocuire și reparații rețea primară care vor fi gata pe 1 septembrie, ora 23:30.

  • „Termenul afișat pentru punerea în funcțiune a punctului termic este estimat.
  • Echipele Companiei Municipale Termoenergetica București S.A. lucrează în regim continuu pentru finalizarea în cel mai scurt timp a tuturor lucrărilor”, spun reprezentanții Termoenergetica.

CET Progresu s-a oprit forțat marți / Repornirea durează 12 ore

În plus, ca urmare a lipsei de presiune din conducte, Electrocentrale București (Elcen), producătorul de agent termic al Capitalei, a fost nevoit să oprească forțat, marți, CET Progresu.

„Am început în această dimineață manevrele de repornire a CET Progresu. Fiind vorba de o tehnologie veche, odată oprită centrala, repornirea ei durează în jur de 12 ore. Funcționarea centralei depinde de parametri tehnici din conductele Termoenergetica”, a explicat, pentru HotNews.ro, Claudiu Crețu, directorul general al Elcen.

Reprezentanții Elcen au precizat că nu a existat nicio avarie la CET Progresu, iar responsabilitatea privind sistarea apei calde în mai multe zone din București intră exclusiv în sarcina Termoenergetica.

„Oprirea forțată a CET Progresu este o consecință a incapacității tehnice a Termoenergetica de a asigura parametrii minimi necesari funcționării corespunzătoare a centralei termoelectrice Progresu”, se arată într-un comunicat al Elcen.

Termoenergetica este o companie municipală aflată în subordinea Primăriei Generale a Municipiului București, în timp ce Elcen este un producător de energie electrică și termică, în subordinea Ministerului Energiei.

„Consumatorii din București nu sunt racordați la CET Progresu (ELCEN). Aceștia au o relație contractuală exclusiv cu Termoenergetica. ELCEN produce și livrează agent termic până la limita (gardul) celor 4 CET-uri pe care le deține. Termoenergetica preia agentul termic de la ELCEN și îl furnizează sub formă de apă caldă menajeră la consumatori”, au explicat oficialii producătorului de energie.

La finalul lunii iulie, Guvernul a aprobat un proiect de lege privind furziunea dintre Elcen și Termoenergetica.

INTERVIURILE HotNews.ro