O zi cu Nea Vanea (de Adrian Georgescu)

Tu, prietene, mi-ai dat telefon rugandu-ma sa scriu ceva despre nea Vanea.

Si crede-ma, te rog, am incercat. Mai intai, am cautat o carte de-a Domniei Sale, in raftul peste care memoria aruncase deja o mana de praf.

Am plecat cu „Zile si nopti pe stadion” spre parc. Era dimineata, caini si copii dadeau ture vesele bancii, iar Emil Zatopek alerga pe Stadionul Republicii „mereu crispat, cu capul aplecat usor pe umarul stang, de parca ar fi inaintat cu gulerul ridicat, impotriva viscolului, in plina campie”. Aplecat peste carte, alergam si eu peste randuri.

La cateva secunde dupa ce Zatopek a trecut linia de sosire, eram inclestat alaturi de rugbistul Iancu B. „in linia intai, acolo unde suna claviculele cand se prinde gramada”. Cum sa lasi singur un roman, pe Parc des Princes, intre atatia francezi?