Sari direct la conținut

Ordonanța care permite instituțiilor civile să facă achiziții IT în regim militar: Observațiile Ministerului Justiției privind nevoia unor avize de la CSAT și CSM nu au fost luate în considerare

HotNews.ro
Eugen Cojoaca, Foto: Hotnews
Eugen Cojoaca, Foto: Hotnews

​Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) nu s-au aflat printre instituțiile avizatoare ale proiectului de ordonanță de urgență (OUG) cu impact asupra achizițiilor publice, a precizat luni pentru HotNews.ro Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), inițiatoarea acestui act normativ. Nevoia acestor avize pentru evitarea unor posibile vicii de neconstituționalitate a fost mențiunea făcută de Ministerul Justiției în avizul favorabil dat la acest OUG, dar legea permite inițatorului unui act normativ să nu-și însușească aceste observații.

Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), condusă de liberalul Eugen Cojoacă, a răspuns luni unor întrebări HotNews.ro legate de avizele pe care ar fi trebuit să le aibă Ordonanța de urgență cu impact asupra achizițiilor publice, recent publicată în Monitorul Oficial.

HotNews.ro a prezentat în exclusivitate, în data de 13 februarie, avizul favorabil dar cu observații pe care Ministerul Justiției l-a acordat acestui act normativ în data de 4 februarie 2020, chiar în ziua adoptării Ordonanței de urgență, aceasta fiind una dintre cele 25 de OUG-uri adoptate de guvernul Orban în seara zilei de 4 februarie 2020.

În observațiile sale, Ministerul Justiției atenționa că prevederile OUG-ului ar avea nevoie de avize prealabile de la CSAT, CSM și ADR pentru evitarea unor posibile vicii de neconstituționalitate, astfel că HotNews.ro a cerut ANAP să precizeze ce avize a primit la acest OUG.

În răspunsurile primite astăzi, 17 februarie, ANAP admite că este inițiatorul acestui OUG și că CSAT, CSM și ADR nu s-au aflat printre instituțiile avizatoare ale proiectului de act normativ:

  • Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice a primit toate avizele necesare înaintea publicării în Monitorul Oficial.
  • Vă informăm că instituțiile care au transmis avize favorabile sunt următoarele: Secretariatul General al Guvernului (în calitate de co-inițiator), Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Justiției.
  • De asemenea, vă aducem la cunoștință că Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu s-au aflat printre instituțiile avizatoare ale proiectului de act normativ menționat mai sus.
  • Motivul pentru care nu a fost solicitat un aviz din partea ADR a fost determinat de lipsa unui act normativ de organizare și funcționare al instituției. Menționăm că Hotărârea de Guvern nr. 89/2020 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Digitalizarea României a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 113 din data de 13.02.2020.
  • În contextul celor expuse mai sus, facem precizarea că pe parcursul circuitului de avizare, textul proiectului de act normativ a fost consolidat ca urmare a includerii observațiilor/propunerilor primite de la instituțiile avizatoare.
  • Agenția Națională pentru Achiziții Publice, în calitate de inițiator al proiectului de act normativ, a întocmit o notă justificativă privind însușirea propunerilor/observațiilor primite la instituțiile avizatoare, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării.„, se arată în răspunsul ANAP.

Ce înseamnă de fapt această notă justificativă menționată de ANAP?

Potrivit regulamentului stabilit prin HG 561/2009, „în situația în care un proiect este avizat cu observaţii şi propuneri sau avizat negativ, iniţiatorul va întocmi o notă justificativă care să cuprindă modalitatea de însuşire sau, după caz, argumentele care au condus la neînsuşirea observaţiilor şi propunerilor. O copie a notei justificative se transmite de către iniţiator instituţiei care a avizat cu observaţii sau negativ.”

Cu alte cuvinte, ANAP a prezentat în aceasă notă justificativă argumentele în baza cărora nu și-a însușit recomandările Ministerului Justiției ori ale altui Minister care a avizat favorabil dar cu observații Ordonanța de Urgență privind achizițiile publice.

  • Drept urmare, HotNews.ro a solicitat luni, 17 februarie, către ANAP să prezinte acestă notă justificativă. Vom reveni cu răspunsurile ANAP imediat ce le vom primi.

Pentru detalii citește: EXCLUSIV Probleme mari în Ordonanța care permite instituțiilor civile să facă achiziții IT în regim militar: Avertismentele din avizul Ministerului Justiției

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro