Pandemia și efortul de a gândi strategic: cum ar trebui să se poziționeze UE?

Pandemiile sunt considerate adesea fenomene de tip lebădă neagră, cu toate că diverși experți și analiști le pot uneori anticipa pe baza exemplelor istorice existente. De când există omul ca specie pe Terra (deci dinainte de Homo Sapiens), a avut uneori neșansă să cadă pradă, individual sau colectiv, unor bacterii și viruși ucigași și extrem de contagioși. Mizeria și traiul în promiscuitate au favorizat epidemiile, iar globalizarea, manifestată prin facilitatea cu care se circulă între continente, rapid și relativ ieftin, le-a creat potențialul de a deveni pandemii.

De inevitabilitatea unei pandemii bazate pe un virus respirator se vorbea încă din anii 2005-2008, după epidemia de SARS din 2002-2003( i ), dar nu s-a anticipat adecvat în ce fel globalizarea manifestată prin circulația oamenilor pe tot globul va accelera rata infectărilor. Sau mai corect spus, chiar dacă se știa că există acest risc, măsurile necesare spre a îl anihila au fost considerate prea complexe și costisitoare. Vă imaginați vreo țară dornică să pună agenți înarmați cu termometre și scannere pentru retină în aeroporturile sale, spre a nu scăpa vreun turist asiatic sau african infectat? Și dacă s-ar fi recurs la așa ceva doar pentru aceștia, nu ar fi avut ei dreptate să se plângă de caracterul rasist al măsurii? Deci ar fi trebuit să se procedeze așa cu absolut toți pasagerii străini? Dar cu cetățenii prorpii, veniți din zone exotice precum China de Sud, Sri Lanka ori Zanzibar? Prin urmare, savanții care au prezis dezastrul medical și nu au reușit să sensibilizeze decidenții politici s-au consolat cu rolul de Casandre, sperând probabil, în adâncul sufletului și contrar observațiilor științifice, să se înșele sau predicția lor să se amâne cu încă un secol. Din păcate lucrurile au stat exact așa cum ei preziseseră. Pandemiile sunt, putem spune, “lebede negre de rangul doi”, deoarece doar evenimente nemaivăzute vreodată (sau necunoscute oamenilor actuali) pot fi considerate de rangul întâi, cum ar fi, să zicem, o invazie extraterestră distrugătoare. Dar tot lebede negre sunt. Pentru că surprind cam pe toți și au efecte teribile. Desigur, pe termen lung, pot exista și una sau câteva consecințe pozitive (de ex, scăderea poluării, reducerea consumului de petrol), dar ele sunt scufundate în marea de efecte negative care ne copleșesc în doar câteva zeci de zile.

Probabilitatea ca statele membre ale UE să se pună de acord asupra unor scopuri strategice pe termen lung spre a realiza astfel o strategie amplă, pe termen lung, demnă de o mare putere (grand strategy în vocabular anglo-american) este destul de redusă pe termen scurt și mediu, câtă vreme majoritatea clasei politice și a cetățenilor pune loialitatea față de stat și națiune peste cea datorată Europei unite, câtă vreme statele conservă încă grosul competențelor în domeniul politicii externe și de securitate, dar și în politicile de sănătate publică și nu numai. O mare strategie presupune scopuri finale și obiective intermediare, asumarea lor de clasele politice (decidenții europeni) și acceptarea lor de către populații. Izbucnirea pandemiei de Covid 19 a arătat tendința clară a statelor europene de a acționa la nivel național, fiecare pe contul său, chiar de a rivaliza pentru echipamente medicale, cu toate că au existat și cazuri de întrajutorare și solidaritate. Se știe că UE a ajuns în martie-aprilie a.c. epicentrul pandemiei, într-o nedorită “rivalitate” cu SUA. Iar a îi blama doar pe chinezi (cu texte de genul „cine i-a pus să mănânce lilieci și pangolini”) e nu doar nedrept ci și simplist. Desigur, mai sunt și europeni fermi convinși că blestematul de Covid 19 ar fi scăpat dintr-un laborator medical militar din Wuhan, dar acest fapt e disputat și nesigur, în rândurilor epidemiologilor occidentali. La polul opus, cei obsedați de a fi corecți politic, nici măcar nu folosesc în denumirea virusului termenul „chinezesc” sau „de Wuhan”, spre a nu contribui la ostracizarea chinezilor din Europa și SUA, sau spre a nu înfuria China. P\n[ la urmă chiar și celebra, teribila, „gripă spaniolă” de acum peste un secol, și-a avut cel mai probabil originile în SUA, fiind adusă în Vestul Europei de militarii yankei care au permis victoria Antantei în dauna Germaniei imperiale. Și totuși nu ne apucăm să o rebotezăm acum …gripă americană.

Știam deja că UE este afectată de clivajul Nord/Sud, cel puțin la fel ca de cel Est/Vest. Propunerea Spaniei și Italiei de a se lansa emisiuni de coronabonduri, spre a ajuta statele cu datorii publice mari să facă față crizei economice, s-a lovit de opoziția Germaniei și Olandei. Țările de origine latină solicitau solidaritate, cele germanice doreau limitarea cheltuielilor și un grad mare de austeritate, cu toate că vine o criză economică axată pe contracția cererii nu pe excesul de ofertă și explozia bulelor speculative precum în 2008. Pe 9 aprilie, miniștrii finanțelor din statele UE au reușit cu mare dificultate să se pună de acord asupra unei căi consensuale de control al crizei, prin pachete financiare masive (e vorba de 500 de miliarde euro prin European Stability Mechanism – ESM, Banca Europeană de Investiții, sub umbrela Comisiei Europene) de stimulare a creșterii economice și un plan de refacere post-pandemie.( ii ) Italia și Spania, mai ales, au fost extrem de dezamăgite și critice din cauza respingerii ideii de corona-bonduri de către Olanda, Austria și Germania, vorbindu-se inclusiv de un declin al imaginii UE în rândul cetățenilor ei din statele sudice.( iii ) Pe de altă parte, UE a promis un fond de 15,6 miliarde euro pentru combatarea Covid 19 în țările sărace din Africa (3,26 miliarde euro), Asia, America Latină, astfel ca virusul să nu se mai întoarcă peste o vreme înapoi în Europa. S-a mai spus că momentan singurul aspect pozitiv al acestei crize e reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu peste 55%, prin diminuarea traficului auto și a poluării industriale.

În același timp, nu putem vorbi de evoluții pur lineare ale integrării și expansiunii europene, deoarece evenimente și actori cu scopuri contrare au reușit să întârzie sau să blocheze proiectul extinderii europene, revendicând sfere de influență în zone de vecinătate ale UE sau chiar încercând să atragă membri UE de le flancul estic si sudic (cazul Chinei si Rusiei). Iar recurența unor evenimente de tip lebădă neagră va fi de natură să perturbe periodic avansul economic și politic al Uniunii, generând costuri greu de anticipat și de acoperit. Nu doar pandemiile dar și posibile fenomene naturale grave (inundații, cutremure), sau fenomene produse de om (accidente nucleare, chimice etc.) pot deraia traseul UE către obiectivele asumate. UE nu a fost deloc pregătită să facă față la nivel supranațional pandemiei de Covid 19, dovedindu-se că lăsarea competențelor în domeniul sanitar doar la nivelul statelor membre a fost o greșeală.( iv ) Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor colective din cauză că statele membre nu i-au conferit puterile necesare, fiecare păstrând politicile medicale în ograda suveranității sale.( v ) Așa au ajuns statele membre în luna martie să își blocheze unele altora exporturile de echipamente medicale, fapt ce a dăunat imaginii de ansamblu a UE.

S-a dovedit că influența Chinei asupra Europei e mult mai mare și mai directă decât efectele globalizării economice, iar comunicarea tardivă de către Beijing a apariției noului virus (la cel puțin două luni după ce el deja se manifesta) a creat o situație de vulnerabilitate extremă în statele UE, vizitate de numeroși turiști asiatici. Statele UE au repatriat între ianuarie și 20 martie circa 1500 de europeni aflați în țări terțe, din afara UE. Evident, lipsa unei Grand strategy și multitudinea centrelor decizionale determină UE să acționeze reactiv, nu proactiv, când apar riscuri și amenințări noi.

În plus, la fel cum europenii produc la ei acasă tehnică militară avansată și muniție de război, e absolut necesar ca statele membre ale UE să producă pe teritoriul lor medicamente și produse sanitare necesare în efortul anti-pandemic, să nu depindă atât de mult de China și India, chiar asumând costuri de producție mai mari decât cele aferente zonei Asiei, unde mâna de lucru e mult mai ieftină.

Sistemul global actual e dominat de SUA și China, relația lor de rivalitate și cooperare constituie un dat pentru UE, care nu are instrumentele politico-militare spre a concura pe deplin cu acestea (în afara ariei economice). De aceea, Uniunea acționează mai ales reactiv, defensiv, nu proactiv. Iar relația ambiguă cu SUA (vestul UE ar dori o slăbire a legăturior de securitate cu Washington-ul iar Estul UE o consolidare a lor) nu e de natură să ajute decidenții UE să definească o mare strategie pe termen lung. Pe de altă parte sentimentele anti-chineze, degenerând chiar în xenofobie, riscă să fie tot mai prezente și în Europa, din cauza epidemiei, îngreunând orice formă de cooperare cu Beijingul.

Care e totuși riscul cel mai grav? Dacă Uniunea nu va acționa rapid și eficient spre a ajuta populațiile europene să facă față epidemiei de Covid 19 și simultan marii crize economice, acestea se vor reorienta spre statele naționale ca unică sursă de salvare (și implicit spre lideri populiști extremiști sau către figuri mistice carismatice) iar UE ar putea dispărea în final, odată cu renunțarea de către mai multe state la regimul democratic pluralist. Dacă din contră, UE preia frâiele și se substituie statelor în aceste domenii vitale, am putea asista la formarea unui supra-stat european destul de centralizat, reducându-se importanța statelor naționale. Desigur, ipotetic, UE s-ar putea confrunta pe termen lung și cu aspirațiile unei părți a cetățenilor său către formarea unui guvern mondial, a unui stat universal, capabil să gestioneze mai eficient marile probleme ale globalizării decât statele națiune sau entitățile supratstatale regionale.( vi )

Contează mult și cine anume va descoperi vaccinul pentru Covid 19, dacă va fi un stat sau un grup de state (firme aparținând de aceste state), și felul în care acestea împreună cu OMS vor decide să îl facă accesibil întregii populații a globului. Dacă un stat sau câteva state UE vor face acest lucru, UE va dobândi un mare plus la capitalul său de soft power. Așa cum s-a spus de diverși oameni politici străini și români( vii ), suntem în stare de război iar coronavirusul a ajuns să fie recunoscut drept inamicul întregii omeniri – problema e că nu trebuie ca fiecare națiune să lupte individual ci să se ajungă la forme ample de cooperare internațională, la un adevărat „regim internațional” dedicat luptei contra acestui flagel.

În plan strategic și militar, e posibil ca SUA (marele protector al statelor europene via NATO) să fie atât de afectate la nivel uman și economic încât să se orienteze și mai mult către problemele interne și să își reducă angajamentele externe, lăsând UE cu puțin sprijin militar sau chiar deloc. Deja Administrația Trump a retras forțele armate din Siria fără să anunțe anterior statele UE (în 2019) și apoi a închis granițele Americii pentru cetățenii UE de frica virusului în 12 martie 2020, se pare că tot fără să anunțe partenerii europeni.( viii ) Declinul puterii economice și soft a Washingtonului – văzut ca incapabil să ofere ajutor medical și economic substanțial europenilor și altor aliați de pe glob, acompaniat de afirmarea Chinei ca actor global capabil să își…răscumpere culpa declanșării virusului Covid 19 prin ajutorarea masivă a statelor europene, în paralel cu succesul narațiunii oficiale chineze privind vinovăția Americii în generarea virusului, ar putea pune Europa în situația de a se repoziționa strategic în noua ordine mondială.

Sau, într-un scenariu opus, Germania și Franța reușesc totuși să angreneze UE în jocul de balansare a Chinei, stabilind un parteneriat de securitate cu grupul de state QUAD (Dialogul de Securitate Cuadrilateral – SUA, Japonia, India, Australia), limitând la maxim relațiile economice cu Beijingul în favoarea celor cu aceste state.

Interdependeța economică dintre SUA și China a creat lanțuri comerciale greu de rupt, vulnerabilități reciproce față de decizii politice ostile, dar există posibilitatea ca SUA să formeze o coaliție și să reducă drastic relațiile cu China, atrăgând eventual și Coreea de Sud, Taiwan si Singapore în acest pattern geoeconomic și militar.( ix ) Atunci se va decide UE pentru opțiunea de balansare a Chinei, sau va prefera una de bandwagon (aliniere) ori de neutralitate? Iar Rusia va avea de optat între China și UE în prima variantă, punând în balanță avantajele economice, costurile politice și strategice. Dar rămâne de văzut dacă ceea ce pare acum o mare criză economică va diminua dorința grupului QUAD de a investi în forțe militare și elemente de infrastructură necesare strategiei de blocare a expansiunii chineze (implicit sporind gradul de solidaritate și coordonare între membrii structurii) sau China va fi cea care, având costuri sociale mai mici, va continua să aloce sume mari în aceste domenii.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro