Paparazzi si pasarici (de Dani Rockhoff)

Pentru Nicky Novac, toate aparitiile feminine sunt „pasarici”. Peiorativ, dar si tandru le ia in primire pe femei, patronul chel si usor interlop, al unui club de noapte, din telenovela „Daria, iubirea mea”. Nu-i nevoie de dictionar, sa vedem cate sensuri are cuvantul. Iata insa ca, de sambata incoace, pasarica s-a lansat la nivel prezidential.

Draga mea Satra

Daca Herr Koehler, presedintele Germaniei, m-ar fi lovit cu un „Voegelein” (pasarica) in timpul unei sesiuni de cumparaturi la Aldi, picam sub un raft. Mai ales daca eram in exercitiul functiunii, de ziarista care incerca sa scoata de la presedinte un citat exclusiv, pentru presa, despre starea referendumului privitor la persoana sa publica si inalta sa functie scoasa pe cantar.

Insa d-l Koehler e foarte politicos, chiar daca si pe el il mai ia gura pe dinainte, promitand amnistierea unui condamnat RAF (Fractiunea Armatei Rosii), cum a facut-o recent. Gafe fac toti politicienii, badaraniile insa trebuie sa le descalte la usa cabinetului oval, caci o impune „fonctia”.

Ce-mi este permis mie, tie, sau lui Nicky Novac, nu ii este permis unui presedinte de stat in relatia cu partenerii de dialog public. Iar un magazin e un loc public.

Cetatenii si presa. Cat conteaza ei pentru un presedinte? Doar cata vreme reprezinta electorat si multiplicator de imagine pozitiva? In spatele usilor inchise, e loc de „tiganci imputite” si „pasarici”?

Cuvantul tigan se scoate din dictionar, desi isi are poezia si farmecul lui, legat nu de ciordeli, ci de muzica Fanfarei Ciocarlia, a „Satrei” – cu titele-n priza si miezul de strugure negru scurgandu-se pe gat – al altor notabile prezente, pe tot felul de scene, la nivel mondial.

Pe fata, doar rromi si stimate doamne, e politically incorrect sa dai cu barda in capitolul de aderare, numit discriminare. Pe la spate, o trantim cum vrea muschiul nostru de mascul feroce, cocotat sus pe catarg. Cine nu gandeste cum vorbeste, intra la capitolul ipocrizie. Doua fetze, oare asta am votat?

Dragii vostri paparazzi

Daca intri pe comentariile din internet la tema fierbinte a inregistrarii vorbelor presedintelui Basescu pe celularul reporterei Andreea Pana de la postul TV Antena 1, vezi ca incidentul a reusit sa polarizeze chiar mai mult decat referendumul din 19 mai.

Se invoca paragrafe de lege, intruziuni in spatiul privat, se ia atitudine la nivel de Club Roman de Presa si Federatie Internationala a Jurnalistilor.

Nu numai CRP si CTP-ul sau initiaza plangere penala impotriva lui Basescu, ci si Mr. Aidan White, secretarul general al FIJ, se exprima critic la adresa „comportamentului ofensiv si abuziv” al presedintelui Romaniei. Aidan White considera ca „un astfel de comportament din partea unui sef de stat este intolerabil”, adaugand ca „acesta nu este un incident izolat. Ostilitatea lui fata de reporteri si media este binecunoscuta.“

Aici, nu ii dau dreptate d-lui White. Cu trei ziaristi eliberati din Irak s-a iesit la pupa post-electorala in 2005, cu altii se tin sfaturi de taina cu scop mediatic in situatiile de criza si se organizeaza delegatii de presa docile, in timpul vizitelor din strainatate. PR-ul varfurilor politicii functioneaza fara gres, cu concursul presei favorabile. Gaozarii si paparazii sunt altii, ai opozitiei, sau ziaristi neinregimentati.

Se mai reproseaza in interventiile online, Andreei Pana, ca n-ar fi jurnalista profesionista, cu scoala de profil, ci o paparazzo, cu telefonul mobil la vanatoare de imagini, citate si senzatii.

Dar asta este presa actuala, peste tot in lume! Paparazzi sunt calul de bataie al Casei Regale britanice, fie ca e vorba de tragicul sfarsit al Lady Di, de printul Harry beat intr-un club de noapte, sau de despartirea printului William de Kate Middleton.

Caroline de Monaco a castigat, dupa 10 ani, un proces cu presa germana, pentru imixtiune a presei in spatiul privat, numai pentru ca mariajul politica-presa de varf schiopata si celei de-a patra puteri in stat trebuia sa i se mai taie din aripi.

Paparazzi sunt insa, simptomul democratizarii presei, fotografii si camaramanii amatori se afla „pe val“. Nu numai politicienii, ci si artistii, ii iubesc cand imaginile sunt favorabile, dar incep sa tune si fulgere, cand sunt prinsi cu fermoarul deschis.

E un concubinaj alert, tensionat, ca orice relatie de taina. Insa in dosul reactiei alergice la vanatorul de imagini, mai toti VIP ascund o dependenta, o teama ca pasarica si-ar putea muta cuibul. Semn ca notorietatea lor, cu bani si privilegii cu tot, a murit.