Patru propuneri pentru un comisar roman – un exercitiu
Se duc negocieri fervente la Bruxelles și în capitale pentru viitoare portofolii. Am senzația că România întârzie și pierde cursa din cauza conflictului deschis dintre Președinte și șeful guvernului. Cursa poziționărilor, cea de dinainte de negocierile oficiale. Și s-ar putea ca, dacă mai așteptăm, să ne trezim că jocurile sunt deja făcute.
Conflictele interne slăbesc poziția de negociere a țării, chiar și atunci când Curtea Constituțională reușește să arbitreze – avem exemplul prezenței țării la Consiliile Europene: Curtea a decis în favoarea Președintelui, dar declarațiile publice pe marginea subiectului, dinspre amândoi protagoniștii, lasă mereu deschisă întrebarea: câtă încredere putem avea în angajamentele României, expuse de reprezentantul unui executiv fracturat la vârf?
Propun azi un exercițiu de căutare a consensului: avem oameni suficient de credibili, care să poată întruni consens intern și cu care să vizăm portofolii importante? Am schițat deci deja trei elemente pe care ar trebui să le avem în vedere, și le voi relua în ordinea inversă:
a) Portofoliu important
b) Consens intern
c) Credibili
Un portofoliu important înseamnă unul prin care să facem diferența într-o zonă de politici europene importantă pentru România. Comisarul nu reprezintă oficial țara care l-a trimis acolo – dar e un drum cu dublu sens: un comisar român ne știe sensibilitățile și prioritățile. Dacă are un portofoliu cheie, atunci poate transpune aceste sensibilități și priorități în decizii importante. Un portofoliu important se obține printr-o combinație de greutate a țării în negocieri și calități personale.
Consensul intern este ușor de definit în context: ar trebui să întrunească acceptul / susținerea atât a lui Traian Băsescu cât și a lui Victor Ponta. Fiecare dintre cei doi declară că el nominalizează comisarul român, iar aceste e un lucru rău. Dacă nu se realizează o înțelegere preventivă, vom ajunge iar la Curtea Constituțională. Dar deja va fi prea târziu pentru a conta la distribuirea posturilor importante. Într-o atmosferă politică încinsă, în care primii doi oameni în stat se acuză reciproc că ar fi ”mafioți”, e greu de găsit consens. Dar, și pentru că suntem mai liniștiți după vacanță, ar merita încercat acum.
Credibilitatea este o combinație între experiență executivă, prestanță în zona de politici europene și cunoașterea domeniului. E o cutumă să pui comisari care să fi fost miniștri la ei acasă, deși în ultimii ani, dată fiind creșterea puterii Parlamentului European, vedem un trend de a pune europarlamentari, care pot asigura și sprijinul grupurilor politice.
Atenție, cele trei condiții trebuie aplicate cumulativ. Indiferent de opinia personală față de anumiți oameni, trebuie trecuți prin toate plasele sitei. De pildă, Monica Macovei e de departe pe primul loc la criteriul de performanță cu adevărat relevant în judecarea europarlamentarilor: rapoartele încredințare și aprobate. A reușit asta pentru că are credibilitate personală în cadrul grupului său politic (cel mai mare din PE), credibilitate axată pe un domeniu de expertiză important (afaceri interne). Domeniu important pentru România. Ministru de succes, europarlamentar de succes – comisar ar trebui să fie urmarea logică. Dar, din motive care nu țin de subiectul acestui articol, Monica Macovei nu este în grațiile lui Victor Ponta și nici ale lui Traian Băsescu – din păcate pentru noi – și asta a făcut ca numele său să nu circule pe liste scurte.
A face însă listele respective nu e simplu, și nici nu avem foarte multe nume cu care putem defila – aici e o problemă de sistem: de ce rezervorul de talente cu iscusință personală și consens e atât de îngust?
Pe lângă numele pe care le voi comenta, se învârt diverse variante, la diferite niveluri, dar sunt din categoria ”omul nostru de la partid, cu care poate ne pică ceva”. Nu vreau să dau nume (dat fiind că suntem în cadrul unui exercițiului de căutare a consensului). Dar a aștepta să vedem ce mai rămâne DUPĂ împărțirea portofoliilor mari și să propunem atunci o figură ștearsă, din rândul doi, este o variantă proastă.
De aceea, trebuie să fim activi. Ce înseamnă asta? Să pregătim o garnitură de nume pentru portofolii importante și să le avansăm deja. Propunerile mele, care respectă cele trei criterii sunt:
1) Dacian Cioloș – agricultură / dezvoltare rurală / dezvoltare regională,
2) Răzvan Nicolescu – energie
3) Mircea Geoană / Vasile Pușcaș – extindere / relații externe
Atenție: acesta nu e meniu din care Traian Băsescu / Victor Ponta trebuie să aleagă, ci un meniu pe care România ca țară ar trebui să-l pună (deja) în fața posibililor viitori președinți ai Comisiei Europene, cu mesajul: vrem unul dintre aceste portofolii și avem acești oameni foarte buni pentru fiecare dintre ele. Oamenii urmează portofoliile, deci.
Doar câteva cuvinte pentru fiecare dintre ei:
Dacian Cioloș a demonstrat că se poate – a trecut o reformă importantă a Politicii Agricole Comune (PAC), care în tradiția sectorului îi va purta numele de acum înainte la cursurile de politici europene. Paradoxul face ca impactul cel mai important al prezenței lui Cioloș în funcția asta să fie simțit abia de acum înainte: statele membre vor implementa reformele Cioloș în exercițiul bugetar 2014 – 2020. Pentru România, reforma Cioloș înseamnă adaptarea politicilor la nevoile agriculturii noastre, cu structură bizară comparativ cu alte țări europene. Ferma familiară și agricultura de mijloc ar trebui să poată fi ajutate mai consistent și mai coerent. Schema Fermieri Mici introdusă de Cioloș este o șansă pentru România – iar la Eurosfat am obținut public un angajament din partea Ministerului Agriculturii că România va opta pentru introducerea acestei măsuri. Se pune problema dacă Cioloș poate păstra portofoliul agriculturii. Cred că da – spre deosebire de alte portofolii, la Agricultură există precedente istorice în care aceeași persoană a avut postul în mai multe Comisii. Dată fiind prezența sa ca actual comisar ”greu” într-o nouă Comisie, Cioloș poate viza și alte portofolii unde se distribuie bucăți importante din bugetul UE – fie dezvoltare rurală (dacă se sparge actuala sa poziție), fie dezvoltare regională.
Răzvan Nicolescu – actualul ministru al Energiei a acumulat experiență și credibilitate pe cont propriu la Bruxelles într-un domeniul relevant, care ne interesează pe noi ca țară. A lucrat ani buni pe dosarul Energie la Bruxelles, în Reprezentanța României, apoi a fost ales (de către statele membre) să reprezinte Consiliul UE în Agenția Europeană pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Energie (ACER). Apoi a fost ales vice-președinte al Consiliului de Administrație al ACER. Această traiectorie arată că are priceperea necesară să negocieze și să fie ales de către alte state membre în poziții importante – dacă România l-ar sprijini, Nicolescu are networking-ul necesar să obțină portofoliul Energie. Acest portofoliu va fi unul cheie în viitor – acolo se fac politicile de securitate energetică și doar prin politici comune de interconectare poate Europa să țină piept noului imperialism rusesc. Energia este un domeniu complex din punct de vedere tehnic, dar cu încărcătură politică enormă – ca statul din Estul Europei cel mai puțin dependent energetic de Rusia, România este în poziția de a veni cu soluții.
INTERVIURILE HotNews.ro