PD-L schimba tactica si ataca reduta Geoana cu falanga independentilor
Democrat liberalii s-au regrupat in spatele grupului independentilor. PDL regateste strategia de atac si un razboi de uzura pentru debarcarea lui Geoana de la sefia Senatului. Surse democrat liberale au declarat pentru Hotnews.ro ca, pentru a evita razboiul mediatic si imaginea proasta, PD-L va pregati din umbra inlocuirea lui Geoana pe etape. Grupul independentilor a depus, miercuri, la Biroul Permenent o cerere de sanctiune va atrage si suspendarea temporara a lui Geoana pe o perioada de 3 luni. In perioada de suspendare, PD-L, UDMR si independentii vor incerca sa-l revoce pe actualul presedinte al Senatului.
Liderul grupului PD-L din Senat, Traian Igas a anuntat, miercuri, in plen, ca partidul sau renunta temporar la revocarea presedintelui, si ii dau ragaz sa sesizeze Curtea Constitutionala: „PD-L doreste sa legiferam, sa avem o activitate intensa in Senat si sa nu ne ducem intr-o anumita zona. (…) Ati spus ca veti face toate demersurile catre CCR sa se pronunte vizavi de demersurile PD-L. Toate demersurile noastre sunt regulamentare si constitutionale. Cred ca CCR se poate pronunta pe orice decizie. Practic, toate demersurile raman, dar dam posibilitatea sa va adresati CCR”
Sursele Hotnews.ro sustin ca democrat-liberalii nu au renuntat la decizia de a-l revoca pe Geoana, ci pregatesc un plan de atac pe termen lung, in mai multe etape.
Mircea Geoana a replicat democrat-liberalilor ca va solicita o mediere din partea Curtii Constitutionale, atunci cand va considera necesar. Intre timp, tot in sedinta de plen, grupul independentiilor i-au intins o capcana.
Senatorul independent, Serban Mihailescu, a solicitat de la tribuna introducerea pe ordinea de zi a cererii grupului independenţilor de a avea un reprezentant în Comisia de regulament. Solicitarea acestuia a fost respinsa initial marţi, in sedinta Biroului Permanent cu 6 voturi pentru (PDL si UDMR) si 7 voturi impotriva(PSD si PNL).
Potrivit articolul 66, aliniatul 4, din Regulamentul Senatului, comisia pentru regulament este o comisie permanentă specială formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Cum grupul independentilor a fost validat de catre conducerea Senatului, teoretic independentii au dreptul sa faca parte din comisia de regulament.
Mircea Geoana in calitate de presedinte al Senatului a refuzat sa supuna la vot propunerea lui Mihailescu.
Demersul independentilor face parte dintr-un plan gandit impreuna cu senatorii PD-L, care vor sa-l suspende din functie temporar pe Geoana, pe baza refuzului propunerii lui Serban Mihailescu. Sursele citate sustin ca independentii si democrat liberalii au mizat pe faptul ca Geoana va refuza dreptul independentilor de a intra in comisia de regulament, si astfel s-a creeat premisa unei sanctiuni de abatere disciplinara, care aduce dupa sine suspendarea temporara.
Pasul unu – cum se pune in aplicare suspendarea temporara
Grupul independentilor a depus la Biroul Permanent (BP) al Senatului o solicitare prin care cere sanctionarea lui Mircea Geoana si a celer sase senatori din Biroul Permanent pentru ca nu au respectat articolul 66 aliniatul 4 din regulamentul Senatului. Hotnews.ro a intrat in posesia documentului depus de catre grupul independentilor.
- „Avand in vedere ca reprezentantii PSD si PNL din Biroul Permanent in frunte cu presedintele Senatului au blocat in mod abuziv si nejustificat introducerea pe ordinea de zi a cererii Grupului parlamentar mixt constituit din senatori independenti de a avea un reprezentant in comisia de regulament, incalcandu-se dreptul grupului de a avea un reprezentant in comisie in conformitate cu art 66 alin. (4)….Grupul parlamentar mixt constituit din senatori independenti solicita Biroului Permanent ca in baza art 200 din Regulamnetul Senatului sa constate abaterea disciplinara prevazuta de art 195 lit c)- nerespectarea regulamentului Senatului-, sa hotarasca sanctionarea celor vinovati cu sanctiunea prevazuta la art 196 lit e)- avertisment public scris si sa introduca pe ordinea de zi …”
Independentii solicita ca Geoana si cei sase senatori ai opozitiei sa fie sanctionati conform regulamentului Senatului, prin avertisment public scris, care atrage dupa sine suspendarea pe o perioada de 3 luni. Independentii invoca nerespectarea regulamentului Senatului, care este considerata abatere disciplinara (art 195 lit c) si se sanctioneaza prin avertisment public scris (art 196 lit e)
Potrivit articolul 200 din Regulament, un grup parlamentar sau un senator poate sesiza abaterea disciplinara presedintelui Camerei Superioare. Acesta are sarcina sa trimita catre comisia juridica sa analizeze cazul respectiv, sa elaboreze un raport in acest sens in maxim 30 de zile. In continuare raportul se inainteaza catre Biroul Permanent, care trebuie sa solutioneze in maxim 7 zile cauza si sa o prezinte plenului.
In cazul in care senatorul petitionar sau grupul parlamentar nu este multumit de decizia Biroului Permanent, poate face o contestatie in termen de 15 zile, contestatie care se solutioneaza de catre plenul Senatului in termen de 30 de zile. Hotararea plenului data asupra contestatiei este definitiva si executorie.
Practic, grupul independentilor cere sanctionare lui Mircea Geoana si a celor sase senatori din Biroul Permanent si are toate parghiile necesare sa puna in aplicarea aceasta sanctionare cu ajutorul votului a jumatate plus unu din senatori si deputati.
Grupul independentilor spera ca va da astfel lovitura de gratie, in baza regulamentului, lui Mircea Geoana si celor sase senatori ai opozitiei care, in perioada avertismentului public, nu pot reprezenta Senatul pe o perioada de trei luni de zile.
Tot regulamentul prevede ca, daca Mircea Geroana nu isi poate exercita dreptul de presedinte, poate delega un membru al Biroului Permanent sa prezideze sedintele. Cum restul de sase membrii ai BP din opozitie ar urma sa fie sanctionati si ei, singurii care mai pot prezida sedinta sunt senatorii PD-L sau cei ai UDMR, care fac parte din Biroul Permanent.
Pasul doi – revocarea definitiva
Pe perioada in care Mircea Geoana si cei sase senatori, membri ai Biroul Permanent sunt sanctionati, PD-L, UDMR si independentii pot lua in discutie si revocarea lui Mircea Geoana din functia de presedinte al Senatului. Sursele citate sustin ca miza sanctionarii este de fapt planul puterii care ca incerca o noua cerere de revocare a lui Geoana in sesiunea legislativa din toamna.