Sari direct la conținut

VIDEO Peste 180.000 de copii au intrat astăzi în clasa pregătitoare. A început școala pentru aproximativ 3 milioane de elevi / Iohannis și Deca, prezenți la un colegiu din București

VIDEO Peste 180.000 de copii au intrat astăzi în clasa pregătitoare. A început școala pentru aproximativ 3 milioane de elevi / Iohannis și Deca, prezenți la un colegiu din București
Începerea anului școlar. Foto: Dreamstime.com

Anul școlar 2024-2025 începe astăzi, 9 septembrie, pentru aproximativ 3 milioane de elevi. Dintre aceștia, peste 180.000 intră în clasa pregătitoare. În acest an școlar vor funcționa, la nivel național, aproximativ 16.400 de unități de învățământ preuniversitar de stat și puțin peste 1.000 de școli private. Președintele Klaus Iohannis a fost prezent la Colegiul „Mihai Viteazul” din București, însoțit de ministra Educației, Ligia Deca, unde a vorbit de proiectul „România Educată”.

„Aproximativ trei milioane de elevi încep școala de luni. Peste 180.000 încep școala pentru prima dată, în clasa pregătitoare”, a anunțat Ligia Deca, vineri, în timpul unei emisiuni TV. 

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat astăzi la deschiderea anului școlar de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, din Sectorul 2 din București, de la ora 9:00. Acolo a fost prezentă și ministra Educației, Ligia Deca. 

„Școlile trebuie să fie absolut sigure pentru elevi, cadre didactice și restul personalului din învățământ. Unul dintre obiectivele prioritare ale proiectului „România Educată”, transpus în Legile educației din 2023, a fost tocmai crearea unui mediu școlar și universitar care să fie nu doar propice dezvoltării educaționale, ci și un spațiu în care toți cei implicați să se simtă protejați și respectați”, a spus Klaus Iohannis.

Participarea la festivitatea de deschidere a noului an școlar este singurul punct de luni de pe agenda președintelui, conform Administrației Prezidențiale

Ligia Deca a participat, alături de primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și la deschiderea anului școlar de la Școala Gimnazială Orizont, de la ora 11:00. 

Anul școlar 2024-2025: modificări la Evaluarea Națională 2025 și BAC 2025

Anul școlar 2024-2025 vine cu o serie de schimbări în ceea ce privește organizarea examenelor naționale. 

Ministerul Educației a introdus posibilitatea ca elevii să își poată vedea lucrarea înainte de a depune contestații, atât în cazul Evaluării Naționale, cât și în cazul examenului de Bacalaureat. 

Mai mult, examenul de Bacalaureat 2025 vine cu o noutate și în privința probelor de competențe, care vor fi susținute, în premieră, în timpul anului școlar, în perioada 27 ianuarie-7 februarie 2025. 

Probele scrise de la BAC 2025 vor începe și ele mai devreme față de anii anteriori, din 10 iunie 2025, pentru a evita ca elevii să dea examene în perioade caniculare, a explicat ministra Ligia Deca modificarea. 

Calendarul cursurilor în anul școlar 2024-2025

Anul școlar 2024-2025 este organizat pe 5 module: 

Calendarul vacanțelor pentru elevi în anul școlar 2024-2025

Elevii vor avea câte o vacanță după fiecare modul de studiu: 

Foto: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro