Pizza la Palat. Anchilozarea Casei Regale

Cit de greu trebuie sa fie pentru un tinar de 28 de ani sa nu-si poata comanda o pizza acasa, din cauza ca vinzatorii cred ca adresa „Palatul Elisabeta” e o farsa? Cit de greu poate fi pentru acelasi tinar, crescut ca un copil normal, sa renunte la aproape orice pasiune care-l leaga de prieteni pentru a se dedica etichetei scrobite de la Casa Regala? Extrem de greu. Plus ca mai trebuie sa supravietuiasca intrigilor de palat, nelipsite nici macar de la o Casa Regala aflata in afara mizelor puterii.

Cam asta e, in citeva cuvinte, mica drama prin care a trecut Nicolae Mihai Medforth-Mills, pina acum citeva zile Principele Nicolae de Romania. Probabil ca au existat si citeva excese din partea lui – genul de excese la care se dedau mai toti mostenitorii caselor regale din Europa – greu tolerate de Regele Mihai.

Nu e o drama din cele teribile, care tin cu rasuflarea taiata tot internetul – pina la urma el si-a asumat de buna voie, pina la un punct, supliciul de a trai sub acelasi acoperis cu Principesa Margareta, Radu Duda si suita.

Dar pentru Casa Regala e o drama. Principele Nicolae a reprezentat o vreme speranta Regelui Mihai de improspatare a suflului obosit al unei institutii (Casa Regala a Romaniei). Regele Mihai stie, fara indoiala, ca mai toate casele regale din Europa sufera de inadecvare la realitate, de incremenire in proiect, de mers in paralel cu evenimentele.

Regele Mihai a facut o miscare aproape fortata cu Principele Nicolae. In afara tinarului crescut intr-o familie normala, ceilalti reprezentanti ai Casei Regale erau extrem de putin credibili pentru publicul romanesc: Principesa Margareta nu poate comunica suficient de bine, Radu Duda (sotul sau) este doar un print consort, celelalte fiice ale regelui sint imprastiate in toate colturile lumii.

Principele Nicolae avea toate datele pentru a incerca o actiune de seducere a publicului roman. Regele Mihai a incercat inca din anii 90 un transfer de capital simbolic dinspre propria persoana spre micul principe. Dar tocmai atuurile lui Nicolae s-au transformat in piedici insurmontabile.

Un om viu, nascut si crescut departe de rigorile unui palat regal, simte ca se sufoca in eticheta stricta. Nu poate trai liber, nu poate trai nici macar pe jumatate liber. Teama de ziaristii care l-ar putea prinde intr-un moment omenesc, indiferenta fata de mizele financiare ale Casei Regale, incorsetarea in reguli absurde – toate l-au indepartat pe Nicolae de misiunea pe care i-o daduse Regele Mihai. Nu stiu daca au contat si contrele cu Radu Duda, dar aproape ca nu mai conteaza.

Si un amanunt interesant: preocuparile reale ale Principelui Nicolae erau perfecte pentru un tip de public sofisticat, tot mai numeros: ecologie, ciclism, CSR, copii in nevoie, reciclare. Aceasta comuniune de valori ar fi asigurat – culmea – o mai buna acceptare a Casei Regale in rindul publicului de care va vorbeam.

Dar Casa Regala a socotit ca nu e suficient. Ca tinarul viitor rege e incompatibil cu valorile si principiile regalitatii. Cu alte cuvinte, ca e un pic prea viu. Si l-a ejectat ca pe un corp strain. De-acum cu siguranta nimeni nu-i va mai deranja pe dispecerii de la pizza cu o comanda stranie pentru Palatul Elisabeta. La Palat vor zangani infundat doar tacimurile argintate vechi de sute de ani, pe care potentialii-viitori-supusi ai Casei Regale le-ar considera vestigii istorice bune de pus in muzeu. Cam asa vor face, probabil, si cu institutia in sine.