PNL a retras legea care i-ar fi permis președintelui să candideze. Daniel Fenechiu: „Proiectul nu mai există”
- Andrei Georgescu
Senatorul Daniel Fenechiu (PNL) a declarat luni, despre proiectul care îi dădea posibilitatea preşedintelui să candideze pe lista unui partid, că cei doi iniţiatori şi-au retras semnăturile şi proiectul nu mai există, transmite News.ro. Propunerea legislativă a fost depusă de el şi de liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache.
„Ne-am retras semnăturile, proiectul nu mai există”, a spus senatorul PNL, în emisiunea România Politică de la Prima News. Daniel Fenechiu a precizat că a fost „o propunere a PNL”.
„Ea este mai veche, o aveam încă din primăvara acestui an, la data respectivă s-a decis în coaliţie să nu modificăm legislaţia electorală, decât după alegerile locale. A venit vara şi am ajuns în septembrie, când am iniţiat respectivul proiect”, a arătat senatorul liberal.
El a precizat că înainte de decizia Biroului Politic Naţional a luat decizia de a retrage proiectul de lege. „Am avut o analiză a evoluţiei lucrurilor şi am decis retragere înainte de decizia BEC care a dat decizia de interpretare”, a completat Fenechiu, precizând că au văzut şi declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis, din SUA, privind proiectul de lege.
Daniel Fenechiu a mai spus că preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, nu le-a cerut nici să depună proiectul de lege nici să îl retragă. „A fost o analiză pe care am avut-o în PNL”, a arătat Fenechiu.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, în cursul vizitei recente în SUA, că nu este de acord ca o lege să fie adoptată pentru o singură persoană, referindu-se la proiectul depus de Fenechiu și Andronache. Ulterior, în cursul zilei de vineri, a anunțat explicit că nu-și dorește să candideze.
„Așa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Președinte al României la termen și nu voi demisiona din funcție. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane”, a spus Klaus Iohannis într-un comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială.
Subiectul proiectului de lege care-l viza pe Iohannis a provocat tensiuni în coaliție, mai ales după ce PSD a refuzat formal să susțină inițiativa.