Skip to content
Dominic Fritz și Ilie Bolojan. Foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

PNL și USR fac front comun în timpul referendumului PSD privind soarta lui Bolojan. „Există o coordonare, la fel ca acum trei săptămâni”

PNL și USR vor organiza ședințe în „coordonare”, luni seară, conform surselor HotNews. Ambele ședințe au loc în timp ce se desfășoară și referendumul intern din PSD, unde social-democrații vor vota dacă retrag sprijinului acordat premierului liberal Ilie Bolojan.

Ședința PNL va avea loc de la ora 18, în Modrogan, iar cea a USR se va desfășura la 18:30, la Vila Lac. La ambele evenimente vor participa președinții organizațiilor județene.

„Există o coordonare între cele două ședințe, la fel ca acum trei săptămâni”, spun surse din cele două partide, pentru HotNews.

Acum trei săptămâni, cele două partide au decis în ședințe separate, dar care au avut loc în aceeași zi, că dacă PSD va crea o criză politică nici liberalii și nici cei din USR nu vor mai face o alianță guvernamentală cu social-democrații.

Tot luni, PSD decide dacă îi retrage sprijinul lui Ilie Bolojan

În PSD va avea loc o consultare internă, luni, de la ora 17, la Parlament. Vor fi prezenți fizic aproximativ 200 de membri din conducere, iar restul participanților, până la 5.000, vor lua parte la discuție prin videoconferință.

Se estimează că ședința va dura aproximativ două ore. Votul va fi online. Toți membrii PSD vor scana un cod QR, printr-o aplicație pe care social-democrații au început să o folosească în august 2024, la congresul la care Marcel Ciolacu a fost votat pentru a fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale.

Cu o zi înainte de consultare, secretarul general al PSD, Claudiu Manda, i-a asigurat pe social-democrații prezenți duminică la conferința pentru alegerea conducerii PSD Sector 4 că Ilie Bolojan nu va mai conduce Guvernul. Eurodeputatul susține că liderul PNL a încălcat cele două linii roșii ale partenerilor de guvernare.

„Să nu scadă puterea de cumpărare a românilor, să continuăm nivelul investițiilor publice, precum spitale, autostrăzi, iluminatul public. Astăzi suntem în situația în care aceste linii roșii sunt încălcate”, a susținut Claudiu Manda.

Ilie Bolojan a spus că nu demisionează

Miercuri seară, Ilie Bolojan a fost la sediul PNL București, unde le-a transmis liberalilor că nu intenționează să demisioneze din funcția de premier, conform surselor HotNews.

„Majoritatea dintre noi i-am transmis clar că nu ne dorim să își dea demisia, iar răspunsul lui a fost la fel de ferm: nu o va face”, a declarat Silviu Feroiu, consilier general PNL în Primăria Capitalei, într-o postare pe Facebook.

Joi, Claudiu Manda a spus că PSD își va retrage miniștrii din Guvern dacă partidul decide să nu mai continue cu Ilie Bolojan în fruntea Guvernului, iar actualul premier refuză să părăsească funcția de bunăvoie.

Surse din PSD spun pentru HotNews că dacă premierul Ilie Bolojan nu își va da demisia nici după ce social-democrații își vor retrage miniștrii din Guvern, atunci sunt mari șansele unei moțiuni de cenzură în Parlament pe care PSD să o voteze, forțând astfel plecarea lui Ilie Bolojan. 

Senator USR: „PSD să se ia în brațe cu AUR”

Senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat recent că toate cerințele PSD au fost acceptate de coaliție, precum și că social-democrații au fost de acord cu preluarea funcției de premier de către Ilie Bolojan în iunie 2025, când „nimeni nu s-a înghesuit pentru această funcție”.

„PSD trebuie să înțeleagă că dacă merge pe calea asta, foarte bine, să se ia în brațe cu AUR și să vină la guvern”, a spus Pălărie. 

Cum se poziționează UDMR

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat miercuri pentru HotNews că nu crede că Uniunea s-ar poziționa împotriva Guvernului și a respins și posibilitatea de a-și retrage la rândul său miniștrii.

„Acum, în nume personal, eu nu cred că va fi o asemenea decizie, să ne retragem și noi miniștrii. Noi am spus că această țară are nevoie de stabilitate. Nu cred că peste crizele astea suprapuse mai lipsește și o criză politică. Noi nu suntem legați ombilical, să spun așa, nici de PSD, nici de PNL”, a afirmat el.