Sari direct la conținut

Politic Show: 6.000 de politisti, la Cotroceni: "Du-te, Basescu, dupa Ceausescu!"; Senatorii cer cartele anti-frauda la sedintele comune; Omul care a dinamitat suspendarea presedintelui: PSD-istul Sova

HotNews.ro
politicshow, Foto: Colaj foto
politicshow, Foto: Colaj foto

6.000 de politisti, la Cotroceni: „Du-te, Basescu, dupa Ceausescu!”. „Iesi afara, javra ordinara”, a fost cea mai des folosita scandare a politistilor din sindicatul Cartel Alfa care au protestat ieri in fata Palatului Cotroceni. Mitingul, programat pentru ora 12:00 in Piata Victoriei, s-a transformat intr-un mars spontan, conform sindicalistilor, catre Palatul Cotroceni. Cei 6.000 de protestatari care s-au strans in Piata Victoriei s-au intors cu spatele la cladirea Guvernului, dupa care au solicitat presedintelui Basescu sa vina sa discute cu ei. Conform sindicalistilor, mesajul lor pentru presedinte ar fi urmat sa fie transmis acestuia de catre angajatii serviciilor secrete pe care ii suspectau ca se afla printre ei. Politistii doreau ca salariile sa revina la nivelul la care erau la aceeasi data, anul trecut, solicitand si suplimentarea numarului de angajati pentru a putea face fata sarcinilor de serviciu, scrie Gandul.

Senatorii cer cartele anti-frauda la sedintele comune. Scandalul de la legea pensiilor din Camera Deputatilor a pus senatorii pe ganduri. Acestia vor sa ceara saptamana viitoare emiterea unor cartele electronice care sa poata fi folosite la sedintele comune cu deputatii, pentru eliminarea fraudei la vot. Ideea a fost avansata luni de liberalul Emilian Francu in Biroul Permanent al Senatului – „ca sa nu se mai repete situatia de la Camerea deputatilor” – si preluata de Mircea Geoana care a anuntat ca va cere la urmatoarea intalnire cu conducerea Camerei introducerea acestui sistem. Potrivit stenogramei Biroului Permanent, Francu a invocat o discutie cu sefa Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, care ar fi promis ca „propunerea de a se face cartelele suplimentare de tip Camera Deputatilor egale in numar cu cele ale senatorilor sa se poate vota la sedintele comune electronic, sa se puna in practica la inceputul acestei sesiuni”, informeaza evz.ro.

Suspendarea lui Basescu: a doua incercare? Atacurile extrem de dure, impanate cu metafore colorate, la adresa liderilor opozitiei, lansate de seful statului miercuri seara de la B1TV, au aruncat in aer scena politica, inflamata deja de scandalul din Camera Deputatilor. Victor Ponta s-a grabit, ieri, sa ameninte cu declansarea procedurii de suspendare a presedintelui, daca acesta va promulga legea pensiilor dupa votul controversat din Parlament. Demersul sefului PSD pare insa doar o reactie precipitata la invectivele lui Traian Basescu. In acest moment, social-democratii nu pot miza pe coagularea unei majoritati in Parlament si nici pe sprijinul clar al liberalilor, divizati in tabere. Dupa declaratiile de miercuri noaptea, Administratia Prezidentiala a transmis, joi, un comunicat de presa in care ii avertizeaza pe liderii opozitiei ca „imaturitatea politica ar putea costa grav Romania” si subliniaza ca unele afirmatii ale celor doi au rolul de a „capitaliza politic” situatia dificila cu care se confrunta pensionarii. In plus, Presedintia ii acuza pe Ponta si pe Antonescu de ipocrizie pentru ca nu mentioneaza ca legea pensiilor nu se afla la promulgare, ci la Curtea Constitutionala, ca urmare a contestatiei depuse de parlamentarii PNL. Intr-adevar, termenul dat de CCR pentru pronuntare este 29 septembrie. Reactia rapida a Presedintiei poate fi explicata si de faptul ca unii apropiati ai lui Traian Basescu declara ca sunt sanse ca, in caz de referendum, romanii sa nu-l mai salveze pe Basescu. Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu nu a exclus ca opozitia „sa incerce sa capitalizeze masurile de austeritate pentru a forta o suspendare si o demitere”. Totusi, avertizeaza el, presedintele poate fi suspendat pentru incalcarea Constitutiei, nu pentru ca oamenii sunt nemultumiti. In plus, „e greu sa se ajunga la referendum pentru ca nu au majoritate in parlament. Si exista si alte filtre institutionale care sa impiedice acest abuz”, a mai spus Lazaroiu, potrivit Romania libera.

Cum si-a petrecut Radu Berceanu remanierea. Intors cu norma intreaga in Senat, Radu Berceanu lasa sa se vada ca a trecut usor peste remanierea de la Ministerul Transporturilor. Remaniere pe care, oricum, nu o pune neaparat pe seama premierului, cu atat mai mult cu cat, cu o zi inainte, intre patru ochi, Boc ii replica cu stupoare: „Ce? Nu se poate! Avem o batalie grea de dus. Noi, sa renuntam?”. Trei sapatamani mai tarziu, Berceanu spune ca s-a asteptat. Ca i s-a parut lipsit de logica sa fie scoase din guvern „tunurile” ca sa vina in loc „pusti cu aer comprimat”. Ca nu uita nimic, nici votul anti-Boc dat de Udrea si ramanerea ei in guvern. Si ca „bataliile grele” se pot da si din afara executivului, titreaza evz.ro.

Boc: Nabucco o prioritate pentru Romania. Romania sprijina dezvoltarea Coridorului energetic sudic care va conecta piata europeana la rezervele din regiunea Marii Caspice si Orientului Mijlociu, iar proiectul Nabucco este prioritar pentru partea romana in cadrul acestui coridor, a declarat, vineri, la New York, premierul Emil Boc, citat de Mediafax. El s-a intalnit cu emisarul special al SUA pentru Eurasia si problematica securitatii energetice, Richard Morningstar, si a apreciat „procesul permanent de consultare cu Statele Unite” pe probleme de energie, potrivit Guvernului. „Dorim sa ne asumam un rol activ, la nivelul tarilor central si est-europene, in promovarea unei abordari integrate a proiectelor europene si a politicii UE privind siguranta energetica”, a spus Boc. El s-a referit si la contributia importanta pe care proiectul de transport al gazelor AGRI o poate avea la dezvoltarea Coridorului energetic sudic si la securitatea energetica europeana, asigurand cea mai scurta ruta intre gazul din regiunea caspica si pietele europene, informeaza Romania libera.

Omul care a dinamitat suspendarea presedintelui: PSD-istul Sova. Incurcarea planurilor de suspendare a presedintelui de catre parlament, prin plasarea deciziei finale la Curtea Constitutionala, i se datoreaza, paradoxal, unui PSD-ist, apropiat al lui Victor Ponta. Este vorba de senatorul social-democrat Dan Sova, cel care a propus modificarea legii Curtii Constitutionale in sensul validarii sau respingerii definitive de catre judecatori a unei hotarari a parlamentului, fie ca este vorba de Senat, Camera Deputatilor sau ambele Camere reunite. Or, suspendarea presedintelui trebuie sa urmeze, din punct de vedere constitutional, acest traseu. Senatorul Dan Sova a explicat astazi pentru EVZ ca a promovat aceasta modificare pentru a impiedica un eventual abuz al actualei puteri in cazul revocarii lui Mircea Geoana de la sefia Senatului. „Majoritatea parlamentara conjuncturala care e creata acum vrea sa impuna decizii care incalca Constitutia. E vorba de intentia de a-l schimba pe Mircea Geoana, desi Constitutia prevede ca presedintii Camerelor se aleg pe patru ani”, isi justifica el optiunea, scrie evz.ro.

Basescu fuge de Politie, de Politie n-o sa mai fuga nimeni. „Politia, deschideti!” La cuvintele astea, orice cetatean al Romaniei incremeneste si, de voie sau de nevoie, deschide usa. Traian Basescu, primul cetatean al Romaniei, n-a deschis poarta de la Cotroceni, desi la usa i-au batut 6.000 de politisti. Oamenii legii au incalcat putin legea, manifestand in fata la Presedintie, multi si-au aruncat caschetele, apoi au strigat: „Iesi afara, javra ordinara!”, „Moarte lui Basescu!”. Presedintele i-a ignorat pentru ca „participau la o actiune ilegala”, apoi i-a lasat pe reprezentantii protestatarilor sa vorbeasca singuri, avand un consilier anonim pe post de decor. Deja, dupa asta, problema nici nu mai e daca revendicarile politistilor sunt sau nu satisfacute. Problema serioasa e in ce hal a ajuns autoritatea de orice fel in Romania. Seful statului e huiduit tocmai de oamenii care trebuie sa vegheze la respectarea legilor statului. Stema Romaniei de pe zidurile Cotroceniului nu mai inseamna nimic. Mandra acvila cruciata, incoronata, cu spada si sceptrul in gheare, parca e o gaina lovita de aviara, iar politistii, cu uniformele lor albastre, o stropesc cu injuraturi ca sa o dezinfecteze. Dupa tabloul asta zguduitor, unic in Uniunea Europeana, toata lumea pierde, relateaza Marius Nitu in editorialul sau din Gandul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro